O mână de ajutor pentru preotul evanghelic din Mediaş

În toate parohiile evanghelice, pastorul se manifestă ca având drepturi aproape depline în administrarea bunurilor parohiale. Cum enoriaşii au dispărut din multe comunităţi, cei câţiva parohi luterani aflaţi în slujbe au putere asupra unor averi imobiliare impresionante. În cadrul ei, sunt de numărat monumentele istorice, dificil de administrat, restaurat, păstrat. Pentru cele din urmă, la un bun management au venit sume importante din vizitare, dar şi mai substanţiale ajutoare externe cu care administratorii - pastori au făcut aproape tot ceea ce au dorit. În afara unor lucrări destinate propriului confort ori pentru multiplicarea veniturilor, s-au făcut totuşi şi lucruri pozitive pentru păstrarea ori valorificarea monumentelor.

Unul dintre ele este cu siguranţă dezvelirea şi conservarea picturii de la interiorul turnului Fecioarei, eveniment şi faptă pe care preotul paroh al Mediaşului a ţinut să le comunice şi vizitatorilor săi români. Frumoasa frescă din capela gotică târzie, amenajată într-un turn medieval, este rudă a acelor pe care le mai întâlnim şi la Hărman sau Sânpetru (jud. Braşov). Ceea ce a ieşit afişat este prezentat mai jos:

Turnul, ca şi Castelul[2] cu Biserica sunt dataţi [datate!] din mijlocul sec. XV. Prin anii 1540[3] când saşii au adoptat Reforma, turnul a devenit turnul[4] catolic pentru o scurtă durată. În sec. XVII şi XVIII încăperea[5] principală a fost folosită ca capelă[6] pentru înmormântare, pentru cei răpuşi de ciumă. Aceştia erau înmormântaţi în beciul [de] la subsol[7]. Până astăzi turnul a rămas băştinaşilor[8] în memorie[9] ca turnul torturii, fiindcă în epoca medievală cei închişi în închisoarea castelului erau aici interogaţi şi torturaţi[10].

Frescele murale[11] din 1450[12] s-au deteriorat cu trecerea timpului, însă în martie-aprilie 2005 ele au fost restaurate de firma de restaurare[13] SC Imago Picta SRL Târgu Mureş şi în 22.[14] mai 2005 ele[15] au fost sfinţite[16]. Finanţator unic a fost parohia evanghelică Mediaş.[17] Pe [toţi] pereţii laterali sunt pictaţi cei 11 apostoli. Pe boltă simbolurile celor 4 [patru] evanghelişti (boul [taurul][18] pentru [Sfântul] Marcu, îngerul pentru [Sfântul] Matei, leul pentru [Sfântul] Luca şi vulturul pentru [Sfântul] Ioan)[19] încadrează mielul lui D-zeu. Pentru a câştiga spaţiu, altarul a fost pictat pe perete [de est][20] şi arată [reprezintă] pe D-zeu Tatăl cu Hristos[21], în dreapta [cu Sfântul] Ioan şi stânga, foarte probabil [cu Sfânta] Maria. Încadramentul [ancadramentul!][22] este tipic goticului târziu.”

Dacă i-am corectat textul prea plin de erori este pentru a-l ajuta. Omul trebuie să înţeleagă foarte repede că încercarea sa de inscripţionare i-a adus un mare deserviciu. Iar dacă s-a bazat doar pe propria sa cultură ori pe aceea a apropiaţilor săi colaboratori, a greşit de la început: când este vorba despre averi ca cele de care răspunde, nu doar unele firme private şi banii săi îl pot servi, ci şi specialiştii români în monumente istorice ori doar simpli cunoscători de limbă română şi utilizatori mai abili într-ale computerului.

Am dori, de asemenea, ca Episcopatul luteran şi Consistoriul său să supervizeze corectitudinea „publicităţii” monumentelor istorice pe care le deţine în subordine. Poate şi Primăria oraşului ar putea să se revolte puţin şi dea un telefon.

[1] Nu respectăm aici aranjamentul iniţial al textului despre care se poate însă scrie că necesită a fi reajustat printr-o comandă de tastatură dintre cele mai simple. Aşa precum a fost publicat, el produce prima impresie negativă.

[2] De ce cu literă mare? După toate normele de istoria arhitecturii, Mediaşul nu are un castel, ci doar o citadelă care înconjoară fosta biserică parohială a Sf. Margareta.

[3] „În jurul anului 1540” sau „după anul 1540”.

[4] Repetiţie supărătoare: „turnul... turnul”.

[5] Dacă semnele diacritice apar la alte cuvinte, absenţa ori poziţionarea lor după jocul întâmplării, este izbitoare. În acest loc se cuvenea desemnarea nivelului de turn în care există capela. Cum toate încăperire unui turn sunt, de obicei, egale, „încăperea principală” este aproape imposibil de stabilit.

[6] Cacafonie. Nu are ce căuta în nici un text scris, fie el literar sau nu.

[7] Fundamental eronat. Nu aşezi ciumaţi nici într-o capelă publică, nici nu-i „depozitezi” într-un loc de unde pot întreţine molima (osuar?).

[8] Chiar dacă, spre deosebire de mulţi români, noi îi socotim pe saşi şi pe unguri „băştinaşi”, am prefera totuşi un termen mai elegant, nu acela aplicat de obicei, aborigenilor sau amerindienilor. De exemplu: „localnicilor”.

[9] Este destul de pueril să se aprecieze că folclorul a conservat vreo amintire medievală de utilitate. O fi fost ei saşii mai atenţi la trecutul lor, dar nici într-atât!

[10] Absolut îndoielnic. O capelă care a fost şi loc pentru ciumaţi şi loc de oficiere a cultului catolic, nu putea fi concomitent, în aceleaşi vremuri medievale, spaţiu pentru închisoare şi cameră de tortură. Nimeni nu era torturat într-o capelă!

[11] Din păcate, nu se cunosc alte fresce decât murale. Drept urmare, aici este o tautologie.

[12] S-a dorit să se exprime, de fapt, „de la mijlocul secolului al XV-lea” ori „din jurul anului 1450”.

[13] Repetiţie supărătoare: „restaure... restaurare”.

[14] Punct nefolosit în grafia numeralelor ori frazarea interioară a limbii române.

[15] Repetarea verbului „este”.

[16] De către parohul evanghelic sau de către un preot catolic? Pentru că, după câte cunoaştem, „sfinţirile” de spaţii nu sunt în practicile reformaţilor.

[17] Ce două fraze de la începutul aliniatului îşi găsesc locul mai corect la sfârşit, după descrierea conţinutului frescelor. Oricum am simţit din plin orgoliul celui care vrea să indice că nici o instituţie românească publică şi abililtată ori vreun sponsor nu au găsit vreo cale de ajutor. Mai sună şi ca un fel de palmă: „Uite ce putem face fără voi!” Măcar de ar pricepe cineva subtilitatea deloc exagerată a mesajului...

[18] Boul – animal castrat! – nu l-a substituit niciodată pe cel care-l reprezenta cu adevărat pe evanghelist. Numai un necunoscător de limbă poate socoti că ar fi vorba despre sinonime.

[19] Dacă tot este vorba despre elemente aparţinătoare artei catolice, nu este nici un temei ca evangheliştii sau Fecioara să nu fie desemnaţi ca sfinţi.

[20] Explicaţia pictării este cu totul falsă. Pictarea unui altar nu a suplinit vreodată altarul însuşi, cu masa sa distinctă, singura pe care se puteau aşeza şi monta obiectele liturgice necesare litughiei.

[21] Pe undeva, este aproape imposibilă absenţa Sf. Duh.

[22] Termen inexistent în dicţionarele româneşti. Mai departe, se cere … „care imită un portal de piatră” ...