Codul european de bună practică
Din 1960, Consiliul Europei se ocupă în mare măsură de protecţia şi punerea în valoarea a patrimoniului cultural european. O serie de convenţii jalonează etapele lucrărilor sale, şi anume Convenţia culturală europeană (Paris, 1954), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (Londra 1969), Convenţia pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985), Convenţia europeană asupra infracţiunilor privind bunurile culturale (Delphi, 1985), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită, La Valetta, 1992).
Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită, La Valetta, 1992)
În timpul elaborării, în 1992, a Convenţiei europene revizuite pentru protecţia patrimoniului arheologic, numită curent, Convenţia de la Malta, statele membre au reamintit că patrimoniul arheologic este esenţial pentru cunoaşterea civilizaţiilor trecutului, dar că este în tot mai mare măsură ameninţat.
Politicile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltarea culturală trebuiau să ia în considerare necesitatea de a proteja acest patrimoniu arheologic. Intră în sarcinile Statelor membre şi a tuturor ţărilor europene, s-a subliniat, să-şi asume această responsabilitate. Confruntarea şi schimbul de experienţă era astfel înscrisă în programele de punere în valoare a patrimoniului cultural aprobate la Malta în 1992, unul dintre ele fiind în mod special axat pe arheologie urbană. Acest program a început cu un raport ce privea situaţia arheologiei urbane în diferite ţări europene, care la rândul său a condus la elaborarea prezentului cod de bună practică.
Arheologia şi oraşul de mâine
Tranziţia urbană s-a desăvârşit în toată Europa de mai multe decenii. Urbanizarea şi creşterea populaţiei citadine au transformat profund trama urbană a oraşelor create înainte de revoluţia industrială. Această transformare care s-a produs sub diferite forme şi în ritmuri variate după zone, a fost însoţită aproape întotdeauna de distrugerea masivă şi fără consideraţie a vestigiilor istoriei urbane.
Într-o epocă în care există tot mai mult tendinţa să se regândească politicile urbane în sensul de a se corecta greşelile trecutului şi de a termina “criza urbană” şi în care cei care fasonează ţesătura urbană axează din nou intervenţiile lor asupra centrelor istorice, este mai mult ca niciodată necesar să se recunoască importanţa trecutului în crearea oraşului de mâine.
Urbanismul este un proces complex, asociind la un proiect comun parteneri numeroşi:
- autorităţile publice şi urbaniştii
- arhitecţii şi iniţiatorii
- arheologi
Doar o cooperare voluntară, strânsă şi permanentă între toţi actorii aceştia permite obţinerea unor rezultate bune. Oraşul de mâine trebuie să mărturisească bogăţia sa istorică.
Nu ar trebui să se considere că creaţia şi conservarea sunt în sine ireconciliabile. Orice proiect urban trece la început în mod imperativ printr-un studiu arheologic sprijinit pe documente scrise şi grafice. Un astfel de studiu nu are ca obiect doar să analizeze structura şi evoluţia oraşului, ci şi de a evalua dezvoltarea socială şi culturală a acestuia.
Studiul se conjugă cu cel al tuturor activităţilor desfăşurate în oraş şi cu procesele care se înrudeau: acesta este motivul pentru care arheologia are un loc normal de jucat în dinamica de amenajare urbană.
Arheologia urbană ne arată în ce fel s-a dezvoltat oraşul pe tot parcursul istoriei sale şi pune în lumină noţiuni ca gol şi plin, înăuntru-înafară, bogat-sărac, monumental-vernacular, planificat-spontan dens-dispersat, etc., care sunt tot atâtea concepte comune arheologilor, urbaniştilor, arhitecţilor şi iniţiatorilor.
Un studiu arheologic global al oraşului cercetează două dimensiuni fundamentale:
Prima relevă topografia urbană şi socială şi dezvoltarea lui până în zilele noastre.
Cea de a doua este de ordin economic şi acoperă examinarea tehnicilor antice, precum şi dezvoltarea cercetării aplicate şi experimentale asupra materialelor şi conservării lor. Această cercetare, strâns legată de progresul tehnicilor de restaurare are un impact direct asupra pieţii muncii, special pentru tineri.
Conservarea şi păstrarea vestigiilor arheologice fac de asemenea parte din procesul urbanistic: graţie căutării novatoare în materie de amenajare şi de arhitectură, reafectarea lor funcţională sau simbolică poate juca un rol în creaţia contemporană.
Conform Convenţiei de la Malta, este preferabil, în măsura posibilului să se conserve in situ vestigiile arheologice.
În materie de urbanism şi amenajare urbană, toate părţile ar trebui să reflecteze la posibilitatea de a lua măsuri proprii pentru atenuarea efectelor lucrărilor de amenajare susceptibile să altereze depozitele şi vestigiile din sol (de exemplu, concepându-se fundaţii speciale, sau evitând construirea de subsoluri). Aceste măsuri sunt preferabile săpăturilor, în afara cazului când acestea sunt motivate de cercetări serioase şi precise şi dacă cercetările sunt finanţate integral.
Decizia finală de păstrare a vestigiilor arheologice sau cea de începere a săpăturilor va depinde de o multitudine de factori. Important este ca toate părţile să fie asociate dialogului care duce la decizie.
Statutul codului de bună practică
Codul de bună practică a fost stabilit de un grup de experţi de pe lângă Comitetul Patrimoniului Cultural al Consiliului Europei, investit cu un rol de consilier în ceea ce priveşte nevoile arheologiei urbane. Codul a fost aprobat de Comitetul Patrimoniului Cultural, în timpul celei de a 15-a şedinţe plenare din 8-10 martie 2000.
Obiectivele codului de bună practică. Codul vizează să întărească protecţia patrimoniului arheologic urban al Europei, uşurând cooperarea între urbanişti, arheologi şi iniţiatori. Toţi sunt îndreptăţiţi de oraşul de mâine. După ce a subliniat domeniile conexe urbanismului, între care Convenţia europeană revizuită pentru protecţia patrimoniului arheologic se potriveşte în mod deosebit, codul de bună practică prezintă numeroase sectoare în care o astfel de cooperare între toţi partenerii la proiect poate fi stabilit cu uşurinţă.
Rolul autorităţilor publice şi ale urbaniştilor. Autorităţile publice şi urbaniştii vor nota că pasajele cele mai semnificative ale Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) sunt:
Valoarea patrimoniului arheologic urban pentru societate (1). Patrimoniul arheologic urban are valoare pentru ansamblul societăţii. Acest patrimoniu este important în acelaşi timp pentru locuitorii comunităţii şi pentru vizitatori (Convenţia pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) Preambul şi art. 1).
Principiul Conservării (2). În materie de urbanism, preferinţa ar trebui să fie, de fiecare dată când este posibil, conservarea vestigiilor arheologice importante in situ. Planurile de amenajare susceptibile să altereze patrimoniul arheologic ar trebui să fie schimbate (art. 411 şi art. 511a, IV).
Identitatea urbană (3). Patrimoniul arheologic poate contribui la identitatea oraşului şi la evoluţia sa (Preambul şi art.1).
Topografia urbană (4). Structurile şi edificiile păstrate deasupra solului, la fel şi topografia istorică a oraşului, care constituie componente importante de caracter urban ar trebui să fie considerate ca elemente de patrimoniu arheologic (Preambul şi art.1).
Mărturie de neînlocuit a trecutului oraşului (5). Deciziile urbaniştilor pot avea efecte iremediabile asupra patrimoniului arheologic. Odată distruse, vestigiile arheologice sunt pierdute pentru totdeauna (Preambul).
Planuri de amenajare (6). Urbaniştii ar trebui să ţină cont de arheologie în lucrările lor, tocmai când îşi elaborează planurile de amenajare urbană, alcătuiesc bugetul proiectelor şi autorizează investitorilor privaţi să realizeze noi amenajări (art 5).
Sfatul arheologic potrivit (7). Înainte de a lua deciziile afectând patrimoniul arheologic, urbaniştii ar trebui să obţină o informaţie şi un sfat arheologic adecvat şi aplicat, atât de des cât este posibil, asupra metodelor de investigare nedistructive (art. 2 şi 3).
Litigii (8). Măsuri potrivite ar trebui să fie luate pentru a concilia nevoile proprii arheologiei şi amenajării (art. 511-IV).
Arheologie urbană şi educaţie (9). Urbaniştii vor trebui să ia măsuri pentru a explica publicului şi promotorilor de ce patrimoniul arheologic urban este important şi de ce este convenabil să acorzi credite pentru studiul şi conservarea lor. Se va recurge la expoziţii, muzee, publicaţii şi alte mijloace care pot contribui la această acţiune educativă a publicului.
II. Arhitecţii şi iniţiatorii sunt obligaţi la:
Evaluarea arheologică profesională (1). Trebuie să ceară cât de repede posibil o evaluare arheologică profesională a sitului potenţial construibil. Un astfel de aviz poate fi obţinut de la autorităţile naţionale sau regionale responsabile în materie de arheologie. O astfel de evaluare nu are doar scopul de a stabili dacă este convenabil să se facă săpături, ci trebuie de asemenea să alcătuiască o imagine de topografie urbană a sitului şi a potenţialităţilor sale.
Principiul conservării (2). Să recunoască faptul că este preferabil, în măsura posibilului, să conserve in situ depozitele arheologice importante în loc să treacă la săparea lor, în afara de cazul în care aceste cercetări sunt justificate de motive serioase ştiinţifice de cercetare şi această cercetare este integral finanţată.
Integrarea arheologiei (3). Pe baza evaluării, trebuie să integreze lucrările arheologice în strategia de concepţie generală a proiectului, a construcţiei şi a conservării.
Durată şi costuri (4). Să acorde un răgaz şi o susţinere financiară suficientă pentru a putea proceda la săpături arheologice valabile.
Structuri arheologice (5). Să fie conştienţi de oportunitatea de a prezenta structuri arheologice importante in situ şi să înţeleagă că în cazul în care acestea sunt armonios integrate în noile amenajări aceste structuri pot constitui o valoare adăugată proiectului.
Publicaţii (6). Să acorde întreaga atenţie importanţei de a publica lucrări ştiinţifice şi de vulgarizare ca element esenţial al costurilor săpăturilor.
Arhivare şi stocare (7). Să asigure depozitarea obiectelor arheologice mobile, a documentelor şi rapoartelor în instituţii adecvate.
Litigii (8). Să încerce să reglementeze orice litigiu prin negociere, prin intermediar, şi dacă este posibil, printr-un organ de arbitraj naţional sau regional.
Acoperire mediatică (9). Să promoveze o acoperire mediatică prin comunicate de presă comune despre descoperirile şi tipul de susţinere obţinut; să reamintească, atunci când prezintă proiectul de amenajare, contextul său arheologic şi istoric şi să menţioneze cum vor expune descoperirile arheologice în construcţie sau în vecinătate.
Echipa profesională (10). Să considere arheologul ca membru al echipei profesionale, să-i permită să stea pe sit în măsura în care consideră că este necesar, şi să-i de-ie informaţiile necesare asupra tuturor modificărilor de concepţie si de program, în aşa fel ca prin contribuţia sa arheologul să se integreze deplin în procesul de amenajare.
III. Rolul arheologului:
Informare şi evaluare (1). Să furnizeze în stadiul incipient al proiectului de amenajare toate informaţiile necesare autorităţilor de resort şi iniţiatorului. Autorităţile responsabile în materie de arheologie vor aduce sfatul lor la evaluarea necesară pentru determinarea cât mai exactă a întinderii, caracterului şi importanţei depozitelor arheologice şi vestigiilor arheologice.
Principiul conservării (2). Să recunoască faptul că este de dorit, în măsura posibilului, să conserve vestigiilor arheologice importante in situ, în loc să se procedeze la săpături arheologice, în afara de cazul în care aceste cercetări sunt justificate de motive serioase ştiinţifice de cercetare şi această cercetare este integral finanţată.
Valoarea adăugată (3). Să ia în considerare costurile amenajării şi să se conformeze calendarului fixat pentru proiect. Arheologul va fi conştient de faptul că cercetările arheologice constituie o valoare adăugată la construcţie, contribuind la dezvoltarea concepţiei generale şi a proiectului arhitectural. Lucrările arheologice vor contribui astfel la peisajul urban al viitorului.
Durată şi costuri (4). Să asigure ca lucrările arheologice, fie ele săpături arheologice sau de redactare a rapoartelor să fie alcătuite conform cu convenţiile scrise fixând condiţiile, calendarul şi costurile. Arheologul va fi conştient că lucrările arheologice se înscriu în general în proiectul mai vast şi că trebuie el însuşi să facă parte din echipa proiectului de amenajare.
Structuri arheologice (5). Să ajute ca structurile arheologice să fie integrate în noua amenajare.
Publicitate şi expunere (6). Să acompanieze în expoziţii sau în orice altă formă de publicitate, autorităţile însărcinate cu amenajarea, sau după caz iniţiatorul.
Arhivare şi stocare (7). Să asigure depozitarea obiectelor arheologice mobile, documentele şi rapoartele arheologice în instituţii adecvate.
Litigii (8). Să încerce să rezolve orice litigiu cu iniţiatorul prin negociere, prin intermediar şi dacă este posibil printr-un organ naţional sau regional.
Informarea partenerilor şi a mass-media (9). Să discute fără întârziere şi în întregime cu autorităţile şi cu iniţiatorul după caz, consecinţele oricărei descoperiri întâmplătoare din timpul săpăturilor. Să facă orice declaraţie de presă împreună sau în acord cu echipa profesională. Să informeze echipa profesională de potenţialul mediatic şi de consecinţele oricărei descoperiri.
Publicaţii (10). Să asigure într-un răstimp rezonabil publicarea adecvată a rezultatelor lucrărilor arheologice.
Sursa: http://www.coe.int/T/F/Coop%E9ration_culturelle/Patrimoine/Ressources/CodeArcheo.asp
Traducere din limba franceză:
Dr. Ioana Bogdan-Cătăniciu, cercetător principal I,
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei
Cluj-Napoca,
arheolog expert