Pictura murală gotică din Transilvania.

Note de lectură


Pictura murală gotică din Transilvania nu s-a bucurat în istoriografia de artă românească de atenția cuvenită. Puțini au fost aceia care s-au aplecat asupra subiectului cu intenția unei sinteze sau a unei abordări parțiale. Ei se numără pe degetele de la o mână sau, mai corect spus, este vorba de I. D. Ștefănescu[1], Virgil Vătășianu[2], Vasile Drăguț[3] și Marius Porumb[4].

Cu toate ca ultimii ani nu au adus nicio viziune nouă de ansamblu asupra picturii murale medievale din Transilvania, au adus în schimb o serie de articole și studii cu caracter monografic în care tentele naționaliste și autohtoniste s-au diluat sau au dispărut complet. Ba mai mult, restaurările și decapările recente au scos la iveală o mulțime de picturi murale inedite care nu au fost încadrate științific în fenomenul artistic transilvănean și central european. Pe scurt, se simțea nevoia apariției unei noi sinteze care să actualizeze întregul material științific adunat până acum, și să valorizeze ultimele picturi scoase la lumina zilei.

Bucuria a fost mare! Anul 2007 a propus o rezolvare a tuturor acestor probleme, Editura Noi Media Print scoțând pe piață un volum, în condiții grafice excepționale, cu un titlu cât se poate de generos: Pictura murală gotică din Transilvania. Autoarea, Dana Jenei, o prezență discretă dar personală în publicațiile periodicelor de specialitate din țară, se făcea răspunzătoare de acest moment de sărbătoare în rândul istoricilor de artă medieviști din România și mai ales din Transilvania.

Cititorul de rând este cu siguranță fascinat de frumoasele pagini ilustrate ale noii sinteze dedicate picturii murale gotice din Transilvania. Însă, problema intervine atunci când până și la o privire grăbită se poate observa că volumul doamnei Jenei nu are note de subsol. Evident, acest amănunt, nesemnificativ pentru unii, poate fi ușor trecut cu vederea. Cârcotașii ar spune că texte bune fără note de subsol se practică și la case mai mari, ca de exemplu în istoriografia franțuzească, uitându-se de fapt că francezii au secole de practică a textelor științifice și că sintezele de artă medievală sunt cu zecile, nu câteva încercări ca la noi. Și tocmai aceasta lipsă a notelor, pe care o punem cu toată convingerea pe seama editurii, ratează din start temeiul științific al textului asumat de autoare. În acest fel, nimic nu mai poate fi probat, nu știm ce e nou și ce e vechi, ce e bun și ce e rău în textul doamnei Jenei. Martorii la proces nu au mai fost chemați, după cum ar fi spus Marc Bloch. Or, noi nu mai suntem dispuși să credem pe nimeni, oricât de bine și frumos ar fi scris textul. De fapt aici avem de-a face cu o politică editorială diletantă și antiștiințifică care se generalizează în România, editura în cauză permițându-și să mutileze o serie de cercetări promițătoare – metoda de lucru aplicată în cazul Picturii murale… regăsindu-se și la celelalte cărți din colecție – pentru a le adresa unui public mediocru. Altfel spus, se dă orzul pe gâște. Cartea Danei Jenei nu va satisface nici un cititor al cărților de vulgarizare și curiozități, pentru ca totuși … este prea doctă, dar nici un cercetător interesat direct de subiect, pentru că este prea „subțire”.

Dar să nu ne oprim doar asupra „detaliilor”. Ceea ce putem critica din punct de vedere științific ar fi următoarele: titlul, prea generos, nu este în concordanță cu conținutul volumului, deoarece sunt omise o mulțime de obiective; am fi preferat o sinteză adevărată, atât cât s-ar fi putut, în locul tratării separate pe monumente din a doua parte a cărții (aceste subcapitole puteau fi puse în serviciul unui text fluent, cu cap și coadă, nu a unuia fragmentat); nu sunt tratate deloc cum se cuvine picturile bisericilor cneziale hunedorene, iar când aduce vorba de ele, autoarea cade într-o cascadă de capcane ale istoriografiei mai vechi. Astfel, se preia teza naționalistă a existenței pictorilor locali români și a prezenței elementelor autohtone în picturile bisericilor hunedorene; se dă impresia că biserica de la Sântămărie Orlea ar fi fost la origini cnezială; se preia datarea controversată din 1377 a picturilor de la Râneț ale lui Mihul de la Crișul Alb; se datează picturile de la Crișcior și Leșnic la sfârșitul secolului al XIV-lea și nu la începutul secolului al XV-lea, cum o demonstrează ultimele cercetări, iar picturile de la Ribița în 1417 și nu în 1407, după cum arată chiar inscripția din absida altarului scoasă la lumină în anii ’90.

Înainte de a sublinia și meritele cercetării Danei Jenei ținem să mai adăugăm că ne-am fi dorit o mai mare doză de curaj în ruperea cu laitmotivele istoriografiei românești, acestea făcându-și loc în mod periculos în noua textura a textului, cu atât mai mult cu cât el este scris cu cele mai bune intenții și cu mare putere de convingere, dar și pentru că volumul a apărut pentru cititorii străini într-o variantă tradusă în limba engleză.

Trecând peste supărările și dezamăgirile noastre, este salutar efortul depus de autoare și mai ales aerul proaspăt pe care îl aduce în istoriografia de artă medievală din România. Textul este scris agreabil și precis. Influențele Școlii Analelor sunt o contribuție binevenită a demersului științific, dând o notă originală în cadrul tematicii abordate. Este utilă și introducerea istorică ce se distinge prin modernitatea punctelor de vedere, recunoscându-se Transilvaniei un destin artistic distinct, racordat organic realităților central europene. Nu putem spune decât că așteptăm publicarea adevăratei cărți a Danei Jenei, pentru că autoarea are, cu siguranță, un mesaj de adus. Dar poate totuși, în tot răul și-un bine. Scopul vulgarizator al cărții poate va îndrepta și modela mentalitatea naționalistă și atrofiată a românilor, pentru că, dacă are un merit, Pictura murală… propune altceva, adică un alt punct de vedere cu care nu am prea fost obișnuiți pană acum.

 Valentin Trifescu


 

[1] I. D. Ștefănescu, La peinture religieuse en Valachie et en Transylvanie depuis les origines jusqu’au XIXe siécle, Paris, 1932.

[2] Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Române, București, 1959, p. 396-435; 755-800.

[3] Vasile Drăguț, Arta gotică în România, București, 1979, p. 188-267.

[4] Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania, I, Cluj-Napoca, 1981.