Zidurile oraşului Bistriţa şi starea lor actuală


 

        Istoric. Cercetările referitoare la ridicarea fortificaţiilor oraşului Bistriţa au reţinut atenţia mai multor cercetători. Dintre lucrările care abordează acest subiect, ne-au fost accesibile cele ale lui Otto Dahinten[1] şi Paul Niedermeier[2].

            Otto Dahinten consideră ca ridicarea unui zid de apărare al Bistriţei a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea, deşi oraşul a avut fortificaţii şi până atunci (val de pământ cu palisadă şi şanţ de apărare). În 1465 orăşenii au cumpărat de la regele Ungariei Matia Corvin cetatea care fusese deţinută de Ioan de Hunedoara în oraş, şi au primit permisiunea de a o dărâma, cu condiţia refolosirii materialului de construcţie pentru ridicarea unui zid de centură al oraşului. Zidul de centură interior al oraşului ar fi avut o grosime de aproximativ 1,90 m şi o înălţime de 9,5 m. În partea superioară era prevăzut cu un culoar de circulaţie, sprijinit pe pietre sub formă de consolă şi acoperit cu ţiglă. În 1484 zidul de centură interior şi turnurile porţilor erau ridicate pe jumătate, iar până în 1532 lucrările la zidul interior erau terminate[3].

            Lucrările la zidul exterior au început în 1532. Acesta era compus din două paramente de zidărie, iar spaţiul dintre acestea era umplut cu pământ excavat şi moloz. Înălţimea zidului exterior nu este cunoscută, dar nu pare să fi fost prea mare. El a servit, probabil, la asigurarea umplerii cu apă a şanţului din faţa zidului interior. Acesta avea o lăţime cuprinsă între 30-35 m şi o adâncime de 2,5-3,2 m. Şanţul era umplut cu apă din râul Bistriţa. Acest zid exterior nu a închis în totalitate zidul de centură interior, fiind ridicat, probabil, doar între Poarta Spitalului şi Poarta Ungurească[4].

            Zidul interior de centură era întărit cu fortificaţiile celor trei porţi principale ale oraşului, şi cu zece turnuri ce trebuiau apărate de membrii diferitelor bresle din oraş[5.

            În jurul anului 1547 s-au încheiat lucrările de fortificare la zidul exterior şi la porţile oraşului. Pe la 1550 au început lucrările la un val de pământ situat la o distanţă de 160-200 m de zidurile oraşului, în partea de nord-vest a acestuia. Sistemul de apărare al oraşului mai includea o reţea de iazuri şi eleşteie, situate în jurul acestuia.

            Lucrările de fortificare s-au încheiat, în linii mari, în jurul anului 1552. În anii 1570 s-au mai construit două părţi de întărire a valului de pământ pentru a proteja oraşul în partea de sud, către râu; cu terminarea acestora, se finalizează construirea fortificaţiilor oraşului[6].

            Paul Niedermeier consideră că oraşul trebuie să fi avut ziduri încă din secolul al XIV-lea, fiind posibil ca traseul acestora să se fi închegat în al doilea sfert al secolului al XIV-lea; lungimea lor aproximativă era de 2500 m. Lucrările de construire a acestui zid au început, probabil, la mijlocul secolului al XIV-lea, iar terminarea lor s-a făcut după sfârşitul secolului al XIV-lea.

            În 1438 zidurile necesitau reparaţii capitale, deoarece regina Elisabeta dispune refacerea zidurilor, iar volumul de zidărie al acestora este estimat la 38.000 m3 [7].

            Se poate să fi existat şi un al doilea zid exterior ce înconjura toată cetatea; construirea acestuia, a bastioanelor şi turnurilor poate fi încadrată între 1510-1560. La realizarea acestui zid exterior este posibil să fi contribuit şi locuitorii din satele învecinate, care se puteau refugia între zidurile oraşului în momentele de pericol[8]. De exemplu, ştim că locuitorii din actuala comună Dumitra aveau, în secolul al XVI-lea, obligaţia de a contribui anual cu 100 transporturi de piatră pentru ridicarea zidurilor oraşului, în schimbul dreptului de a folosi o parte din teritoriul acestuia; în 1585 ei cer şi obţin convertirea acestei obligaţii în bani[9].

            Demolarea fortificaţiilor oraşului. În anii 1860 mai existau în picioare zidul de centură interior şi turnurile de apărare ale oraşului, dar se găseau în stare avansată de ruină. Nevoia de spaţiu pentru construcţie şi nevoile de trafic au dus la demolarea treptată a acestora. Astfel, în 1855 s-a demolat Poarta Spitalului, în 1861 a fost demolată Poarta Ungurească, iar în 1865 a fost demolată Poarta Lemnelor. În 1857 Bistriţa a fost afectată de un mare incendiu, după care mari părţi din zidul oraşului au fost dărâmate pentru a se procura material de construcţie necesar refacerii clădirilor afectate de acesta[10].

            Starea actuală a ruinelor. Din zidurile oraşului medieval, se mai păstrează azi la Bistriţa doar câteva fragmente, după cum urmează:

Conservarea şi reabilitarea ruinelor fostului zid de incintă al oraşului poate merge în două direcţii – reconstituirea lui, aşa cum s-a procedat în anii 70 ai secolului trecut, sau conservarea situaţiei existente în formă de ruină. Ca opţiune personală, aş opta pentru cea din urmă, deşi poate fi una mai complicată şi ar putea duce la realizarea unor structuri moderne care să protejeze ruinele medievale, care să nu fie întotdeauna cel mai bine realizate.

      Măsuri propuse pentru protecţia ruinelor şi valorificarea lor turistică:

·         Curăţarea ruinelor şi a zonei din vecinătatea lor de vegetaţie;

·         Turnarea unei şape de protecţie peste fragmentele de zid şi realizarea unor sisteme de acoperire care să prevină infiltraţiile de apă;

·         Eliminarea construcţiilor parazitare adosate ruinelor (cum este cazul pe strada Ecaterina Teodoroiu şi în zona Protopopiatului Ortodox);

·         Mutarea ghenei de gunoi a blocului din spatele Protopopiatului Ortodox, amplasată chiar lângă ruine;

·         Marcarea corespunzătoare a zidurilor cu tăbliţe indicatoare/panouri, care să semnaleze caracterul lor de monument istoric, să ofere informaţii despre ele, şi să conţină harta oraşului cu menţionarea locului în care se găseşte fragmentul respectiv şi o reconstituire 3D a porţiunii respective de zid;

·         Realizarea unui circuit turistic gen „Bistriţa medievală”, care ar putea include vizitarea acestor ruine alături de cea a altor monumente reprezentative precum Biserica Evanghelică, Ansamblul Sugălete, Casa Argintarului etc.;

·         Amenajarea unor puncte de informaţii turistice şi instalarea unor tăbliţe indicatoare care să orienteze turiştii către obiectivele incluse în acest circuit.

 

Silvius Ovidiu Chiş

  

Zidul în partea de vest a străzii Dogarilor

Fragment de zid cu Turnul Dogarilor

 

Zidul în zona Casei de Cultură (cu fosta Poartă a Broaştelor)

 

Zidul în zona străzii Ecaterina Teodoroiu

  

Zidul în spatele Protopopiatului Ortodox

 Valul de pământ din zona Parcului Municipal

Ghenă de gunoi menajer amplasată lângă zid, în spatele Protopopiatului Ortodox

 

Planul oraşului Bistriţa realizat de Visconti, 1699 (reprodus după Otto Dahinten, Geschichte der Stadt Bistritz in Siebenbűrgen, Kőln, 1988)

 

[1] Otto Dahinten, Beiträge zur Baugeschichte det Stadt Bistritz, în Archiv des Vereins fűr Siebenbűrgische Landeskunde, Sibiu, 50, 1944, p. 313-452.

[2] Paul Niedermeier, Dezvoltarea urbanistică şi arhitectonică a unor oraşe transilvănene din secolul al XII-lea pînă în secolul al XVI-lea, în Studii de istorie a naţionalităţilor conlocuitoare din România şi a înfrăţirii lor cu naţiunea română. Naţionalitatea germană, Bucureşti, 1976, p. 115-201.

[3] Otto Dahinten, op. cit., p. 316-317, 319.

[4] Ibidem, p. 319-320.

[5] Ibidem, p. 322.

[6] Ibidem, p. 330, 332.

[7] Paul Niedermeier, op. cit., p. 193-194.

[8] Ibidem,  p. 195.

[9] Otto Dahinten, op. cit., p. 317.

[10] Ibidem, p. 345-347.