Despre castelologie

 


 

1. În loc de definiţie

Numărul cetăţilor fără istorie (care nu posedă informaţii scrise contemporane epocii lor de funcţionare) este impresionant în toată zona Central-Sud-Est Europeană. Fenomenul pare deja să indice faptul că o istoriografie adevărată nu poate fi concepută fără stăpânirea complexităţii aspectelor care s-au împletit în genezele şi evoluţiile monumentelor-instituţii. Adică, cercetarea nu ar fi mai uşoară, ci dimpotrivă obligată să alunece mereu către sectoare înrudite, care să fie, mai apoi, strâns împletite. Cu alte cuvinte, cercetarea este astăzi atât de specializată, încât merită a fi conservată şi urmărită în acelaşi mod. Din acest motiv,  „castelologia” face notă aparte în cercetare, şi aceasta nu pentru că deţine o autonomie frapantă, ci pentru că particularităţile ei sunt furnizate mai ales din alte domenii decât cele artistice. Dar, nu există, de pildă, nici un motiv ca istoria de artă să nu persiste să-şi menţină rolul în această cercetare, cu condiţia să admită că ar trebui să vadă ceva mai elastic substanţa pe care şi-o revendică ori nu, ca fiindu-i specifică studiului.

Semnale pentru competenţele de studiu necesare au fost date deja în toate castelologiile europene. Oricine, dintre profesioniştii muzei Clio, care va fi fascinat de ruine de fortificaţii trebuie să aibă în vedere că ele nu sunt decât un reflex, o motivaţie materială, a unei societăţi creatoare, şi nu un apendic uşor de izolat şi de pus sub lupă. Nu vom înţelege nici măcar incidenţa unghiurilor de zidărie dacă nu vom şti cum lucrau meşterii, nici o încăpere nu va putea fi înţeleasă fără a avea vreo idee despre mecanismele intime ale vieţii comanditarilor. Fără acest instrumentar special şi specific de abordare, vom înzestra obiectivele numai cu frânturi de umanitate, cu transferuri forţate (din alte epoci, din alte teritorii) sau scenarii fanteziste ori numai aparent logice.

Dificultăţile generale interne de studiu (limitările materiale, izolarea faţă de exterior, priponirea consultării libere a arhivelor şi bibliotecilor, cenzura publicaţiilor, obtuzitatea managerilor, naţionalismul comunist), ca şi lipsa cercetărilor speciale, au fost motivele care au grefat dezvoltarea castelologiei din România. Înţelegerea noastră asupra rosturilor instituţionale ale fortificaţiilor a depins de racordul subţiat la nivelele istoriografiilor provinciale, de orientările şi sugestiile oferite de către cercetările europene unde cetăţile au ocupat acelaşi locuri istorice.

Ceea ce se întâmplă în momentul actual în istoriografia de nuanţă castelologică din România este rezultatul proceselor generale care au transformat medievistica într-o disciplină de studiu nu numai periferizată, dar deja şi grav deficientă. Păstraţi într-o introvertire conservatoare care produce suficienţă, vom ajunge curând să ne mulţumim dacă se vor mai scrie câteva rânduri tematice. Cum nicăieri altundeva nu se poate citi ceva special despre această disciplină de cercetare, i-am făcut loc pe acest site.

 2. Castelologia în Europa (câteva repere)

 A fost meritul germanului Bodo Edhard de a fi constituit prima asociaţie de castelologie, care şi-a făcut tribună din revista „Burgwart” (din anul 1960, „Burgen und Schlösser”). De atunci, în acumulare continuă, fiecare spaţiu naţional şi-a construit propriul sistem (asociaţie – revistă/reviste de castelologie, evident cu studii conexate). Iată câteva exemple: Austria – „Arx”, Cehia – „Castellologica Bohemica”, Italia – „Castellum”, Spania – „Castillios de Españia”, Ungaria – „Várak”.

În paralel, există asociaţii internaţionale care deţin şi reviste proprii.

Castella Maris Baltici” – se ocupă cu cercetarea fortificaţiilor medievale din jurul Mării Baltice. Publicaţia a ajuns deja la vol. VI.

Castrum Bene” – orientată înspre cercetarea fortificaţiilor medievale din Europa Central-Estică. Funcţionează cu un Comitet Permanent (cu câte un reprezentat din fiecare stat, pentru România, de la constituire, Adrian Andrei Rusu), un preşedinte ales pe câte doi ani, conferinţe bianuale tematice, cu volume. Fiecare conferinţă a fost ţinută în altă ţară. Dintre cele din urmă au apărut volumele 1, 2, 5, 6, fiind sub tipar alte două.

Château Gaillard” - cea mai veche organizaţie europeană de specialitate. A fost iniţiată de către Universitatea din Caen, ulterior constituindu-se atât ca asociaţie, cu conferinţe anuale, ţinute mereu în alte ţări, cât şi revistă de specialitate. Singurul român care a participat la câteva conferinţe a fost Gheorghe Anghel.

EN Bulletin” (titlul precedent „IBI Bulletin”) – ajuns la nr. 34. Deţine, de asemenea un Comitet, cu reprezentanţi din fiecare stat european, şi un preşedinte. Din România, au făcut parte din asociaţie, Grigore Ionescu, Radu Popa, iar actualmente Hermann Fabini.

 3. Câţiva castelologi din România (după anul 1950)

 Anghel, Gheorghe – autor al primei lucrări generale, de popularizare, asupra cetăţilor medievale; studii asupra cetăţilor din judeţele Alba şi Hunedoara

Avram, Alexandru – istoric de artă, cu studii privitoare la fortificaţiile timpurii ale Bihorului

Baltag, Gheorghe – arheolog, cu cercetări în zona oraşului Sighişoara

Beşliu Munteanu, Petre – arheolog şi istoric al unor cetăţi din sudul Transilvaniei

Cantacuzino, Gh. I. – arheolog şi istoric, autor al unei prime sinteze asupra fortificaţiilor medievale din Ţara Românească

Căpăţână, Dan – arheolog, cu studii asupra unor obiective dispersate din Transilvania, Ţara Românească

Chiţescu, Lucian – arheolog şi istoric al cetăţilor din Moldova medievală

Dănilă, Ştefan – arheolog, cercetări privind unele fortificaţii din judeţul Bistriţa-Năsăud

Fabini, Hermann – arhitect, specializat în arhitectura bisericilor fortificate şi a construcţiilor din interiorul oraşelor

Ferenczi István (†) – arheolog, cercetări legate de cetăţile din Transilvania de est

Gheorghiu, Teodor Octavian – istoric al arhitecturii, autor al unei sinteze generale asupra dezvoltării fortificaţiilor pe tot teritoriul României, studii comparative de fortificaţii urbane

Horedt, Kurt (†) – arheolog, primul care a definit şi inventariat cercetarea tematică din Transilvania; cercetări asupra unor fortificaţii de pământ şi lemn

Hurezan, George Pascu – arheolog, cercetări privind fortificaţiile din judeţul Arad

Iambor, Petru (†) – arheolog, preocupări pentru fortificaţiile timpurii

Ionescu, Grigore (†) – autor al unui prim dicţionar de termeni tehnici specifici; tratarea fortificaţiilor în contextul arhitecturii medievale

Iosipescu, Sergiu – arheolog şi istoric; studii privind unele obiective din Transilvania şi Dobrogea

Lupescu, Radu – istoric, studii privind arhitectura unor cetăţi din Transilvania şi mai ales acelora din secolul al XV-lea

Marta, Doru – arheolog, cercetări de fortificaţii din judeţul Bihor

Matei, Ştefan – arheolog, cu studii despre arhitectura timpurie, de piatră, din Banat

Nägler, Thomas – arheolog şi istoric, cu studii privind unele cetăţi din sudul Transilvaniei

Popa, Radu (†) – studii speciale asupra unor fortificaţii din Haţeg şi Maramureş; câteva sinteze despre serii de tipuri

Rădulescu, Alexandru – arheolog, cercetări la unele obiective din zona Banatului

Rusu, Adrian Andrei – arheolog şi istoric; studii privind istoria fortificaţiilor din secolele XIII-XIV; monografii arheologice de fortificaţii; analize critice ale stadiilor cercetărilor arheologice; sinteză a bibliografiei tematice pentru Transilvania, Banat şi Crişana 

Rusu, Mircea (†) – arheolog, cu cercetări legate de fortificaţiile de pământ şi lemn

Sălăgeanu, Valentin – istoric cu preocupări de sinteză asupra fortificaţiilor din Ţara Românească şi Dobrogea

Sebestyén, Grigore (†) – istoric al arhitecturii; studii privitoare la începuturile arhitecturii Renaşterii

Soós Zoltán – arheolog, cercetări ale unor obiective din zona judeţului Mureş

Şlapac, Mariana – arhitectă, autoare a unei sinteze asupra fortificaţiilor medievale din Moldova medievală

Székely Zoltán (†) – arheolog cercetător al unor obiective din estul Transilvaniei

Tüdős S. Kinga – istoric al bisericilor fortificate din Secuime

Ţeicu, Dumitru – arheolog, cercetător al unor obiective din Banatul montan

Ţiplic, Ioan Marian – arheolog şi istoric preocupat de istoria fortificaţiilor timpurii ale Transilvaniei

  4. Invitaţie la constituirea Asociaţiei de Castelologie din România

 Acesta este un prim Apel pentru reunirea tuturor celor interesaţi. În această categorie includem:

a. personale fizice - istorici, istorici de artă, istorici ai arhitecturii, arhitecţi, arheologi, toţi pasionaţii de istoria fortificaţiilor din orice spectru intelectual

b. instituţii - specializate în cercetarea istorică şi conservarea patrimoniului, turism cultural, autorităţi locale deţinătoare de fortificaţii, firme cu profil de restaurări, bănci în căutare de proiecte de sponsorizare şi logo-uri, instituţii de învăţământ, asociaţii de tineret, bisericeşti etc.

Scopurile acestei Asociaţii pot fi delimitate, în principal, prin promovarea studiilor şi protecţiei de calitate a patrimoniului fortificat din România şi la editarea unei publicaţii tematice.

Cei interesaţi pot folosi adresa de contact a site-ului www.medievistica.ro înainte de a organiza desprinderea de acest site şi constituirea unor mijloace proprii de comunicare.   

Adrian Andrei Rusu