Istoria Sighişoarei şi grupul istoricilor de artă care au curtat-o

 

 

 


 

 

 

În hăţişul publicisticii de astăzi greu ajungi la vreo carte „de specialitate”. Tot astfel am ajuns şi la cartea din care o să facem câteva note de lectură. Ea a apărut bilingv, dar pentru că notele sunt româneşti, la fel va fi citat şi titlul reprodus:

Topografia Monumentelor din Transilvania. Municipiul Sighişoara. Elaborat de Corina Popa cu studenţi ai Academiei de Artă Bucureşti (Horea Avram, Adrian Bara, Ruxandra Beldiman, Iulian Bucur, Ana Palanciuc, Raluca Popa, Tékla Szabó, Cecilia Teodoru, Emanuela Toma, Luiza Zamora), Monica Lotreanu, Christoph Machat, Doina Mândru, Paul Niedermaier, Friedrich Schuster. Editat de Christoph Machat. Editura Rheinland Köln, 2002.

Am aflat aceste afirmaţii de natură istorică, pe care le comentăm în succesiunea apariţiei lor în economia lucrării:

 

·        „colonişti germani în sudul Transilvaniei, chemaţi în a doua jumătate a secolului al XII-lea” (p. 18)

După ştiinţa noastră, îndeobşte prezentă în toate lucrările de istorie provincială, saşii au sosit de la mijlocul secolului al XII-lea. Schimbarea cronologiei aici avansate se cerea argumentată.

 

·        „coloniştii, numiţi în documente mai întâi flandrenses ... ulterior în general hospites” (p. 18)

Este o eroare. Sub numele de hospites se puteau înţelege mult mai mult decât colonişti germani, inclusiv maghiari şi români, care se mutau pe moşii noi.

 

·        „Diploma regelui Andrei al II-lea etc.” (p. 18)

Ar fi prea mult să amendăm ce se scrie despre ea. Mai întâi, ea nu confirma, ci instituia o stare, iar multe alte particularităţi ale saşilor au rezultat nu din ea, ci din alte conjuncturi ori privilegii.

 

·        „din cca. 1320 (şi nu 1280, cum apare în documente datorită transcrierii greşite din 1453)” (p. 18)

Documentul din 1280 este perfect autentic şi cu originalul păstrat.

 

·        „la 1298 – când capitlul de la Alba Iulia acordă o indulgenţă călugărilor predicatori” (p. 18)

Singurul for autorizat pentru emiterea de indulgenţe este episcopul şi superiorii săi.

 

·        „intersecţia de drumuri, unul de la Alba Iulia spre ..., altul din Ţara Făgăraşului spre miazănoapte.” (p. 18)

Regretăm, dar dinspre Ţara Făgăraşului nu putea veni nimic, pentru că acolo, încă, nu era nimic. Drumul despre care se face vorbire, venea dinspre Ţara Bârsei.

 

·        „un document din 1393 ce menţionează participarea preotului ... la conducerea oraşului” (p. 20).

Nici un preot paroh nu avea vreo cădere să se amestece în administrarea laică a oraşelor.

 

·        „biserica parohială, dedicată Sf. Nicolae ... sunt caracteristice mai ales centrelor comerciale...” (p. 20)

Dacă parohia apare la 1309, prin atestarea preotului (p. 19), atunci  ea aparţine unei vremi când ar fi cu totul hazardat să se scrie despre existenţa unui centru negustoresc prin excelenţă. Ar reieşi că sighişorenii şi-au ales dinainte patronul bisericii, ştiind că vor fi mari iubitori de comerţ.

 

·        „Iancu de Hunedoara ajută oraşul la dotarea monetăriei” (p. 20)

Monetăria era un drept regal, nu al oraşului, deci guvernatorul Ungariei (numitul Iancu) se ajuta pe sine.

 

·        „la 1447 este amintit prima dată târgul anual de la Sighişoara”. În fraza următoare: „În plus, la 1493 regele Vladislav al II-lea acordă oraşului dreptul de a ţine târg anual...” (p. 20)

Contradicţia se rezolvă doar dacă se admite că regele numit a reconfirmat dreptul de târg deja deţinut.

 

·        „intensificarea lucrărilor de fortificare, recomandare insistentă făcută de ... regele Sigismund tuturor aşezărilor libere din Transilvania” (p. 20)

Este excesiv şi incorect.

 

·        „După moartea lui Matei Corvinul au început nesfârşite lupte pentru succesiunea la tron” (p. 21)

Succesiunea a fost asigurată în scurt timp, după eliminarea partidei care îl sprijinea pe Ioan Corvin, fiul natural al regelui Matia Corvinul. Până la Mohacs, nu am mai fost contestări serioase la tronul ungar. Până şi vindicativii Habsburgi au fost potoliţi prin căsătoria surorii lui Ludovic al II-lea Jagello, cu moştenitorul branşei germane a familiei.

 

  Gelu Munteanu

27.11.2005