Saşii în timpul lui Gabriel Bethlen.

Consideraţii sursologice şi istoriografice

 


 

Din motive mai mult sau mai puţin obiective, istoria politică a saşilor transilvăneni din timpul principelui Gabriel Bethlen nu s-a bucurat de atenţia cuvenită din partea istoriografiei române, constituind în continuare un teren deschis explorării istorice.

            Demersul de faţă, având ca scop principal delimitarea stadiului actual al cercetării, vizează organizarea tematică a surselor documentare şi a contribuţiilor istoriografice circumscrise temei noastre de cercetare. Această sumară repertorizare va permite, într-o oarecare măsură, identificarea unor direcţii de cercetare inedite, precum şi elaborarea instrumentarului metodologic cel mai adecvat pentru problematica abordată[1].

            Înainte de a trece la prezentarea izvoarelor şi a contribuţiilor istoriografice referitoare la tema noastră de cercetare, considerăm oportune câteva observaţii metodologice privind istoriografia româna, maghiară şi germană, deosebit de utile pentru subiectul abordat de noi.

            Investigaţiile mai recente demonstrează faptul că “istoriografia transilvană actuală arată asemenea unui edificiu căruia îi lipsesc tocmai fundamentele solide, trainice, şi din această cauză este sortită fragilităţii”; acestei istoriografii “îi lipseşte prospectarea antecedentelor medievale”[2]. Chiar dacă criticismul acestei afirmaţii poate fi considerat exagerat, trebuie avute în vedere “disproporţiile care se observă în privinţa bazei documentare a istoriei Transilvaniei în ultimul secol şi jumătate – stare dăinuind până în zilele noastre”[3]. Datorită lipsei unei colaborări între istoricii români, maghiari şi saşi în domeniul publicării izvoarelor, cele trei neamuri transilvănene au pornit pe căi separate spre editarea acestora. Fiecare a identificat istoria Transilvaniei cu propriul trecut. De aceea – dar şi datorită unor cauze obiective, ca de exemplu răspândirea izvoarelor noastre istorice pe teritoriul mai multor ţări – avem de-a face cu trei istoriografii paralele care, luate separat, cunosc mai bine cel mult o anumită parte a izvoarelor istorice, dar “nici una dintre părţi nu are o suficientă imagine de ansamblu asupra întregului material”[4].

            Până nu demult, istoriografia română şi-a concentrat atenţia, în primul rând, asupra valorificării izvoarelor din secolele XVIII – XIX, identificând istoria Transilvaniei cu trecutul populaţiei româneşti. De asemenea, istoriografia maghiară a abordat în special problemele legate de perioada principatului (1540-1690), iar istoricii saşi au acordat atenţie aproape exclusiv problemelor propriului trecut, arătându-se interesaţi numai faţă de documentele care se referă la istoria naţiunii lor[5].

            Dacă istoricii români au omis, în general, publicarea unor izvoare referitoare la trecutul saşilor transilvăneni, situaţia se prezintă cu totul altfel în cazul istoriografiei săseşti. În ultimele două secole, istoricii de etnie germană au publicat un mare număr de izvoare istorice, alcătuind colecţii care mai stau şi astăzi la temelia cercetării istoriei naţiunii săseşti. Datorită caracterului în mare parte inedit al temei noastre de cercetare, acest material documentar reprezintă principala sursă de informaţii referitoare la politica saşilor transilvăneni.

            O primă categorie de izvoare este reprezentată de cronici. Evenimentele politice sunt descrise cu lux de amănunte de către cronicari. De altfel, istoria politică şi militară ocupă un segment important din cronistica săsească, evenimentul fiind de regulă înregistrat fără a i se consemna, în general, eventualele semnificaţii mai profunde[6]. Din acest motiv, istoricului îi revine sarcina de a interpreta şi completa aceste informaţii prin coroborarea lor cu alte surse documentare.

            Dintre colecţiile de izvoare narative publicate de către istoricii saşi, o importanţă aparte prezintă seria Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, I – VIII, Kronstadt, 1866 – 1928. Volumele IV şi V cuprind o serie de adnotări zilnice, biografii şi cronici din care se pot extrage informaţii deosebit de utile privind raporturile politice ale saşilor din districtul Braşov (Ţara Bârsei) cu celelalte centre săseşti, cu puterea centrală sau cu reprezentanţii nobilimii maghiare şi a secuilor[7].

            Una dintre cele mai importante cronici privind subiectul abordat de noi este Siebenbürgische Chronik. 1608 – 1665 (Cronica Transilvaniei), scrisă de notarul sighişorean Georg Kraus[8] şi considerată ca fiind cea mai importantă scriere a istoriografiei săseşti a secolului al XVII-lea[9]. Kraus îşi propune – şi reuşeşte – să se concentreze asupra evenimentelor din Transilvania, Ungaria, Ţara Românească şi Moldova, dovedind de la bun început un orizont mai larg decât contemporanii săi: istoria Transilvaniei însemna pentru el şi Transilvania în contextul ei geopolitic[10]. Astfel, Cronica Transilvaniei oferă date locale, regionale şi chiar central – europene. Pentru subiectul nostru de cercetare, această cronică oferă informaţii deosebit de utile despre relaţiile saşilor cu principele Gabriel Bethlen şi cu nobilimea maghiară.

            O ultimă cronică asupra căreia dorim să ne îndreptăm atenţia este cea redactată de către Johann Krempes (Kremps)[11]. Aceasta cuprinde, pe lângă informaţii privitoare la diferite epidemii de ciumă, cutremure, fenomene astronomice sau inundaţii şi informaţii privind evenimentele politice din Transilvania. Acest izvor este util pentru cercetarea raporturilor întreţinute de saşii transilvăneni cu puterea centrală (principele).

            Tabloul vieţii politice ale comunităţii săseşti este întregit prin informaţii oferite de izvoarele documentare. Datorită faptului că istoricii români au publicat relativ puţine documente referitoare la opţiunile politice ale saşilor[12], baza documentară pentru cercetarea noastră o constituie documentele publicate de către istoricii saşi.

            Documente privitoare la viaţa politică a saşilor din Transilvania, a raporturilor acestora cu maghiarii şi secuii sau cu principele au fost publicate de G. Seivert[13]. De asemenea, o serie de documente privind relaţiile naţiunii săseşti cu principele Gabriel Bethlen au fost publicate de J. Bedeus von Scharberg în periodicul  Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde[14].

            Contribuţiile istoricilor români şi saşi referitoare la tema noastră de cercetare rămân tributare consideraţiilor metodologice enunţate mai sus. Astfel, istoriografia română ne oferă relativ puţine informaţii privitoare la aspectele legate de viaţa politică a comunităţii săseşti. Avem de-a face, în general, cu lucrări care, deşi tratează în mod amănunţit istoria Transilvaniei şi relaţiile ei cu celelalte ţări implicate în conflictele politice, diplomatice şi militare din zona Europei centrale şi de sud – est, nu abordează decât în mod tangenţial problemele legate de istoria politică a centrelor săseşti. În acest sens, amintim  lucrările semnate de Petru Bunta[15], Tahsin Gemil[16] şi Călin Felezeu[17].

            Singurii autori români care si-au îndreptat atenţia strict asupra raporturilor politico – diplomatice ale saşilor transilvăneni din timpul principelui Gabriel Bethlen  (şi nu numai) au fost Thomas Nägler[18], Maja Philippi[19], Aurel Dumitrescu – Jippa şi Nicolae Nistor[20].

            Meritul de a fi aşezat bazele cercetării istoriei naţiunii săseşti îi revine, aproape exclusiv, istoriografiei săseşti. În ansamblul contribuţiilor scrisului istoric săsesc, un loc special îl ocupă sintezele elaborate de Georg Daniel Teutsch[21] şi Georg Müller[22]. Deşi aceste lucrări au tendinţa de a exagera importanţa pe care Universitatea Săsească a avut-o în cadrul vieţii politice transilvănene, ele sunt totuşi utile pentru cercetarea noastră datorită caracterului sistematic al demersului şi al diversităţii temelor abordate (de exemplu, istorie diplomatică, politică, militară etc.).

            În perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, istoriografia săsească înregistrează o serie de contribuţii privind istoria politică a saşilor din timpul principelui Gabriel Bethlen. În acest sens, amintim studiile publicate în diverse periodice de către Georg Müller[23], O. F. Jikeli[24] şi Friedrich Schuller[25]. Trebuie menţionat însă faptul că aceste lucrări lasă mult de dorit în privinţa obiectivitătii şi imparţialităţii, fiind absolut necesară o preluare critică a datelor furnizate de aceste lucrări[26].

            În concluzie, se impune afirmaţia că problematica opţiunilor politice ale saşilor din Transilvania a fost, în mare parte, ignorată sau abordată doar parţial, pe baza unor metode şi concepţii istorice pe care le considerăm astăzi depăşite. În istoriografia română şi maghiară, informaţiile legate de subiectul nostru de cercetare lipsesc aproape cu desăvârşire. În ceea ce priveşte scrisul istoric săsesc, legătura strânsă dintre istoriografie, conştiinţă istorică şi voinţa de supravieţuire a saşilor ardeleni, nu conferă numai pondere tuturor expunerilor istorice, ci le şi împovărează.

            Pe baza consideraţiilor de mai sus, se impune ca necesară o abordare a politicii săseşti din timpul lui Gabriel Bethlen pornind de la reexaminarea izvoarelor istorice directe şi reevaluarea concluziilor oferite de istoriografia mai veche. Cu toate acestea, considerăm că prezentarea principalelor culegeri de izvoare şi a contribuţiilor istoriografice referitoare la subiectul nostru, precum şi organizarea tematică a acestora, este în măsură să ne ofere o imagine mai precisă asupra stadiului actual al cercetării şi a problemelor care s-au bucurat, de-a lungul timpului, de atenţia istoricilor. Examinarea critică a acestor demersuri permite identificarea unor direcţii de abordare insuficient explorate iar analiza lor comparativă ne oferă informaţii referitoare la existenţa unor eventuale puncte de vedere divergente între diferitele şcoli sau epoci istoriografice.


 

[1] Prin demersul de faţă nu intenţionăm să oferim o prezentare exhaustivă a contribuţiilor istoriografice referitoare la subiect – lucru de altfel imposibil - , ci sa ne oprim doar asupra celor mai importante şi care vizează strict perioada şi problematica abordată.

[2] J. Zsigmond, Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levelek és más irásos emlékek Erdélz történetéhez, I, Akademiai Kiadó, Budapest, 1997, p. 33.

[3] Ibidem,  p. 49.

[4] Ibidem, p.   33.

[5] Ibidem, p.   49.

[6] Cf. A. Armbruster, Dacoromano – saxonica. Cronicari români despre saşi. Românii în cronica săsească, Bucureşti, 1980, p. 149.

[7] Dintre aceste cronici, o importanţă deosebită pentru subiectul nostru de cercetare prezintă cele redactate de Paul Sutoris, Michael Foragats, Thomas Tartler, Andreas Hegyes, Michael Weiss, Petrus Banfi şi Simon Nösner. Pentru informaţii referitoare la aceşti cronicari, vezi E. Szegedi, op.cit., passim.

[8] G. Kraus, Siebenbürgische Chronik (Seria Fontes Rerum Austriacarum I, Scriptores, III), Wien, 1862; ed. în limba româna: Cronica Transilvaniei. 1608 – 1665, Bucureşti, 1965.

[9] A. Armbruster,  Die Rumänen in der siebenbürgischen Chronistik des 17. Jahrhunderts, în Zeitschrift für siebenbürgische Landeskunde, 2, 1986, p. 133; E Szegedi, op.cit.,  p. 256-257.

[10] Ibidem.    

[11] J. Krempes, Cronica ţării, în C. Feneşan, Doi cronicari ardeleni din secolul al XVII – lea, Timişoara, 2001, p. 47-80.

[12] Excepţie fac următoarele corpusuri de documente: N. Iorga (ed.), Documente privitoare la istoria românilor. (Colecţia Hurmuzaki). Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene (1601-1825), XV/2, Bucureşti, 1904; A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti (Acte şi scrisori), IX, Bucureşti, 1937; I Lupaş, Documente istorice Transilvane, I, Cluj-Napoca, 1940.  

[13] G. Seivert, Akten und Daten über die geseßliche Stellung und den Wirkungskreis der sächsischen Nations – Universität, Hermannstadt, 1870.

[14] J. B. von Scharberg, Die Veranlassung zu der engeren Verbrüderung der Sachsen in Siebenbürgen im Jahre 1613 und deren Folgen, în A.V.S.L., S.N., 3, Kronstadt, 1858, p. 208-274.

[15] P. Bunta, Gabriel Bethlen (1613-1629), Bucureşti, 1981.

[16] T. Gemil, Ţările Române în contextul politic internaţional. 1621- 1672, Bucureşti, 1976.

[17] C. Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca, 1996.

[18] Th. Nägler, Românii şi saşii până la 1848 (Relaţii economice, sociale şi politice), Sibiu, 1997.

[19] Th. Nägler, M. Philippi, Geschichte der siebenbürger Sachsen im 17. Jahrhundert. 1601-1683, în C. Göllner (ed.), Geschichte der Deutschen auf dem Gebiete Rumäniens, I, Bucureşti, 1979.

[20] A. Dumitrescu-Jippa, N. Nistor,  Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, I, Cluj-Napoca, 1976.

[21] G. D. Teutsch, Geschichte der siebenbürger Sachsen für das sächsische Folk, I, Hermannstadt, 1925; idem, Abriß der Geschichte Siebenbürgens II. 1526-1699, în A.V.S.L., S.V., 26, Hermannstadt, 1894.

[22] G. Müller, Stüle und Distrikte als Unterteilung der Siebenbürgisch Deutschen Nationsuniversität, Hermannstadt, 1941.

[23] Idem, Verfassung und Rechtsgeschichte, în Korespondenzblatt des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, Hermannstadt, 1919-1920, p.112-146.

[24] O. F. Jikeli. Der Handel der siebenbürger Sachsen in seiner geschichtlichen Entwicklung, în A.V.S.L., S.N., 39, Hermannstadt, 1913, p.30-286.

[25] Fr. Schuller, Gabriel Bethlen(1613-1629), în Fr. Teutsch (ed.), Bilder aus der vaterländischen Geschichte, Hermannstadt, 1895.

[26] Pentru informaţii suplimentare privind istoriografia săsească pozitivistă, vezi A. Möckel, Istoriografie şi conştiinţă istorică la saşii ardeleni, în Transilvania şi saşii ardeleni în istoriografie. Din Publicaţiile Asociaţiei de Studii Transilvane Heidelberg, Sibiu, 2001,passim.

Paul-Laurenţiu Horga-Luca

4.07.2005