O monedă de aur din monetăria de la Baia Mare descoperită la Neaua (jud. Mureş)

A gold Coin from the Mint of Baia Mare discovered at Neaua (Mureş District )

(Abstract)

  LÁSZLÓ KEVE

 


        

 

         The article discusses the information brought by the discovery of a golden coin, in an area in which contemporary pottery fragments bring further evidence of an earlier existence of the Neaua village.

            The coin was found at the beginning of the 1990s. It was struck at the mint of Baia Mare and it is considered a rare find, since it dates during the time of Albert of Habsburg (1437-1439), who struck only two types of golden florins. The coin from Neaua belongs to the second type, issued in 1439 (see the 3rd image).

            There is no coin or other type of medieval archaeological discovery mentioned so far in the area of the village. The field research from 2003 and respectively 2005, in the same garden in which the coin was found, led to the discovery of pottery fragments that can be dated in the same period.

            The relatively late appearance of the village in the written sources (1567) is also due to the fact that the only Catholic Church from the area was in the nearby village, Sînsimion, which was, thus, the only one mentioned in 1332. The other villages might have existed at an earlier date, but only the most important one was named in the sources.

            Conclusively, the coin and the ceramic fragments described in the article point to the existance of a rural settlement before the year 1567, when it appeared in the documents under the name of hawad.

                                                Translated by Coralia Crişan

          

 

            Comuna Neaua este situată în partea estică a judeţului Mureş, într-o vale strâmtă, în apropierea cursului superior a Târnavei Mici şi se află pe drumul judeţean 135A care leagă Viforoasa de Miercurea Nirajului, fiind la 8 km distanţă de Sângeorgiu de Pădure şi la 12 km distanţă de Miercurea Nirajului (Fig.1). Prima atestare documentară datează din 1567[1], când localitatea apare sub denumirea de hawad, iar doi ani mai târziu, satul, prin scrisoarea de donaţie a regelui Ioan Sigismund[2] ajunge în mâinile lui Móré László[3].

      Menţionarea relativ târzie în izvoarele scrise se datorează şi faptului că singura biserică din zonă era în satul vecin, Sînsimion şi prin urmare, acest sat este singurul menţionat la 1332. Din acest motiv Neaua figurează ca filiala satului Sînsimion[4] pânâ în anul 1665, când se construieşte prima biserică din lemn şi devine independentă[5] din punct de vedere ecleziastic. Din aria localităţii până acum nu au fost semnalate descoperiri monetare şi nici descoperiri arheologice medievale[6].

      La începutul anilor ’90, în centrul comunei, în grădina lui Bodoni József, s-a descoperit o monedă de aur din secolul al XV-lea (Fig.2). Moneda constituie o raritate numismatică, deoarece a fost bătută la monetăria din Baia Mare în timpul lui Albert de Habsburg (1437–1439).

      În evul mediu, Transilvania[7] făcea parte din regatul maghiar şi prin reforma lui Carol Robert (1301–1342) se instituie primele monetării, iar emiterea monedelor începe să fie continuă[8]. Aceste reforme s-au petrecut între anii 1323–1338 şi ca urmare apar monede ca florinii de aur, groşi de argint şi se ameliorează valoarea intrinsecă a dinarilor şi a obolilor[9]. Reforma consta de fapt în retragerea anuală a monedei vechi şi baterea unor monede noi, dar s-au folosit multă vreme monedele bătute dinainte de 1323, care au dus la prelungirea reformei[10].

      Primele monede de aur ungureşti sunt emise la Buda în anul 1325 şi sunt copii fidele ale florinilor din Florenţa, având pe avers un crin stilizat, iar pe revers figura Sfăntului Ioan Botezătorul. Denarii, din acest moment, sunt folosiţi doar ca monede de schimb. Cel târziu în anii 1335–1336 se începe emiterea florinilor şi la Cremniţa, iar în Transilvania cel mai probabil la Cluj. Puritatea monedelor varia între 990 şi 997‰, ceea ce înseamnă mai mult decât 23 ¾ carate. Schimbări radicale apar la sfârşitul anilor 1350, în timpul lui Ludovic cel Mare, când în locul lui Ioan Botezătorul apare Sfântul Ladislau, regele cavaler privit drept sfânt naţional[11].

      În vremea lui Sigismund de Luxemburg (1387–1437) se generalizează folosirea siglei alcătuită din două litere sau semne. Prima literă reprezenta de obicei monetăria, iar a doua numele camerarilor[12].  În atelierele monetare ce funcţionau în oraşele Transilvaniei se băteau monede regale ungureşti şi numai sigla de monetărie şi iniţialele camerarilor ne ajută să deosebim care monede au fost bătute pe teritoriul Transilvaniei şi care în Ungaria[13].

      Albert de Habsburg continuă reformele începute de Sigismund. În scurta sa domnie, emiterea florinilor de aur se făceau la Sibiu, Baia Mare şi Kremnica (Fig.4)[14].

      Monetăria de la Baia Mare, în 1411, este donată sârbului Lazarevics István, iar ulterior, în 1444, confiscată de la urmaşul său Brankovics György de către Ioan de Hunedoara[15]. Datorită producţiei mari de aur, monetăria de aici devine centrul emisiunilor monetare în a doua jumătate  a sec. al XV-lea. Albert de Habsburg emite două tipuri de florini de aur. Cea descoperită la Neaua face parte din al doilea tip şi a fost emisă la Baia Mare.

 Descrierea monedei[16]:

             Florin de aur emis la Baia Mare, în anul 1439 (Fig.3)[17]. Cămărarul monetăriei regale în acest timp la Baia Mare este Remetei István[18].

 Avers:

            ALBERTUS . D( ei) . G( ratia) . R(egis) . UNGARIA

   Înainte de primul cuvânt se află o cruce de Malta. După fiecare cuvânt este un punct. Legenda se află între două cercuri de perle. Scutul este împărţit în patru câmpuri, cu benzile orizontale ale Ungariei, leul Boemiei, blazonul Austriei şi vulturul Moraviei.

 Revers:

            S( anctus) . LADISL  AUS . REX

   Înainte de fiecare cuvânt se află un punct. Legenda este între două cercuri de perle. Sfântul Ladislau se află în picioare, este reprezentat din faţă, cu coroană şi nimb.  Este îmbrăcat cu tunică şi mantie. În mâna dreaptă ţine securea de luptă, iar în mâna stângă are globul cruciger. Tunica este mai lungă decât mantia.

În câmp, ca siglă apare: n – S

 G: 3,50;  D: 20;  Ax: 1/3; referinţă: H 589., Gy 218 a.–b., U 589.

 Ultimul pas al reformei monetare este legat de Matia Corvinul, când blazonul de pe aversul monedelor este schimbat cu Sfânta Maria, dar portretul Sfântului Ladislau persistă încontinuare până în secolul al XVI–lea.

 ***

În toamna anului 2003 şi primăvara anului 2005 în urma perieghezei făcute în aceaşi grădină am descoperit fragmente ceramice[19]. Dintre acestea, câteva par să fie mai timpurii mergând, până-n sec. al XV-lea (Pl. I /1–6).

 Descrierea materialului ceramic considerat mai timpuriu:

 1. Fragment din buza unui vas făcut la roata rapidă, având culoarea cărămizie deschisă la suprafaţă, iar în secţiune având culoarea gri. Buza vasului este trasă spre exterior, având diametrul de 13 cm. Pe partea exterioară prezintă o şănţuire circulară care împarte buza în două câmpuri. Grosimea peretelui este de 0,6 cm, din care 0,15 cm cărămiziu deschis, 0,4 cm gri şi 0,05 cm cărămiziu deschis, de la exterior spre interior. Culoarea cărămizie este prezentă la suprafaţă într-un strat foarte subţire şi ca atare pe cea mai mare parte a duratei arderii mediul trebuie să fi fost reducător. Buza vasului prezintă şi o ardere secundară. Pasta ceramicii: lutul conţine nisip ca degresant, relativ bine cernut, cu pietricele sub 1 mm, aspectul vasului este semifin. Pasta ceramicii este compactă, rezistentă (Pl.I / 1).

2. Gâtul şi buza fragmentară a unui vas evazată. La suprafaţă are culoare brun deschisă, iar în secţiune culoarea gri. Peretele vasului are o grosime de 0.5 cm (0,15 cm brun deschis, 0,25 cm gri, şi 0,1 cm brun deschis de la suprafaţă spre interior). Arderea, în marea parte, s-a făcut în mediu reducător. Lutul este bine cernut, ca degresant este prezent nisipul cu microprundiş. Pasta ceramicii este compactă şi rezistentă (Pl.I / 2).

3. Fragment din corpul unui vas făcut la roata rapidă, având culoarea cărămizie. Arderea este uniformă şi s-a făcut in mediu oxidant. Grosimea peretelui este de 0,4 cm. Ornamentul este prezent sub forma unor linii orizontale incizate, făcute cu ajutorul unui băţ. Pasta ceramicii conţine nisip cu pietricele între 1–3 mm. Pasta ceramicii este rezistentă. În pastă  sunt sesizabile pete mici de culoare albă asemănătoare calcarului (Pl.I / 3).

4. Fragment din corpul unui vas făcut la roata rapidă, având culoarea brun deschisă. Arderea este uniformă şi s-a făcut în mediu oxidant . Grosimea peretelui este de 0,5 cm. Ornamentul este prezent sub forma unor linii orizontale. Pasta ceramicii este rezistentă şi conţine nisip cu microprundiş. În pasta ceramicii sunt prezente şi nişte pete mici de culoare albă asemănător calcarului (Pl.I / 4).

5. Fragment din fundul unui vas făcut la roata rapidă, având culoarea brun deschisă. Arderea s-a făcut în mediu oxidant. Grosimea peretelui este de 0,8 cm, iar în interor sunt sesizabile canelurile concentrice lăsate de degete în momentul modelării. Unghiul care leagă fundul de peretele vasului este drept, iar peretele se continuă sus cu o traiectorie concavă. Pasta ceramicii este compactă, rezistentă, conţinând ca degresant nisip cu microprundiş (Pl.I/5).

6. Fragment din fundul unui vas făcut la roata rapidă, având culoarea cărămizie. Arderea este uniformă. Grosimea peretelui este de 0,5 cm, iar în interior sunt sesizabile canelurile concentrice lăsate de degete în momentul modelării. Unghiul care leagă fundul  de peretele vasului este drept, iar peretele se continuă sus cu o traiecorie concavă. Pasta cramicii este compactă, rezistentă, având ca degresant nisip cu microprundiş(Pl.I / 6).

 

Analogia perfectă a primului fragment (Pl.I/1) a ieşit la suprafaţă cu ocazia săpăturilor sistematice efectuate în cetate de la Târgu Mureş, campania 2006[20]. Materialul pare să fie valoros, pentru că provine dintr-o groapă menajeră a fostei mănăstiri franciscane şi poate fi încadrată cronologic în secolele XIV–XV[21].  Ca şi formă, găsim analogia aceluiaşi fragment şi la Cristuru Secuiesc, datată de către Benkő în secolul al XIV–lea[22]. Liniile incizate simple, prezente ca şi ornament (Pl.I/3–4) sunt caracteristice secolului XVI. În secolul XV liniile incizate, apar sub forma unor fascicule de incizii late, iar în secolul XVI se poate constata o reapariţie a liniilor simple incizate, folosite de dinainte[23].   Petele mici de culoare albă în pasta ceramicii ( Pl.I/3–4) la Cristuru Secuiesc, apar de la mijlocul secolului al XV–lea şi persistă până la sfârşitul secolului XVI–lea[24]. Analogia întregului lot, a ieşit la iveală cu ocazia săpăturii preventive, efectuate în demisolul Palatului primăriei din Târgu Mureş[25]. Materialul de aici provine dintr-un strat închis, datat cu denarul lui Matia Corvin. Cu ajutorul denarului materialul poate fi încadrat cronologic în a doua jumătate a secolului XV– începutul secolului XVI.  

 Scopul articolului de faţă este în primul rând descrierea florinului de aur, dar am considerat benefică prezentarea fragmentelor ceramice găsite, poate nu întâmplător în acelaşi loc şi care pot fi încadrate în aceeaşi epocă. Sigur, datarea foarte precisă a materialului ceramic provenit din periegheză nu a fost posibilă. Numai un sondaj arheologic efectuat în viitor în acest loc ar putea lămuri situaţia. Menţionarea târzie în izvoare scrise a comunei Neaua (1567) este contrazisă  de prezenţa materialelor arheologice, care indică o aşezare mai timpurie.

 Abrevieri tehnice:

 

G         Greutate ( în grame )

D         Diametru ( în milimetri )

Axa     Cifra indică poziţia axei reversului faţă de avers pe cadranul unui ceas

 

BIBLIOGRAFIE

 

Bartos 2000                            Bartos M., Havad múltja în Változó népi kultúra, Bukarest-Kolozsvár, 2000, p.17–58.

Benkő et alii 1997                 Benkő E.– Demeter I.– Székely A., Középkori mezőváros a Székelyföldön, în ETF, 223, Kolozsvár, 1997.

Chirilă et alii 1980                E. Chirilă – N. Gudea – V. Lazăr–A. Zrínyi, Münzhorte und Münzfunde aus dem Kreismuseum Mureş, Târgu Mureş, 1980.

Egyed 1979                            Egyed Á., A székely hadkötelezettség és hadszervezet, különös tekintettel a XVI. Századra, în Székely felkelés 1595–1596, Bukarest, 1979, p.47–58.

Gyöngyössy 2005                 Gyöngyössy M., Középkori magyar aranyforintok, Budapest, 2005.

Horváth–Huszár 1956         Horváth T. A.–Huszár L., Kamaragrófok a középkorban,în NK, LIV-LV, Budapest, 1956, p. 21–33.

Huszár 1995                          Huszár L., Az Erdélyi Fejedelemség pénzverése, Budapest, 1995.

Huszár 1979                          L. Huszár, Münzkatalog Ungarn von 1000 bis heute, Budapest, 1979.

Iliescu 1970                           O. Iliescu, Moneta în România (491–1864), Bucureşti, 1970.

Köpeczi 1989                        Köpeczi B., Előszó, în ErT, Budapest, 1989, p. 5-8.

Pap 2002                                F. Pap, Repertoriu numismatic al Transilvaniei şi Banatului sec. 11–20. Despre circulaţia monetară în Transilvania şi Banat sec. 11–20., Cluj–Napoca, 2002.

Rusu 2005                              A. A. Rusu, Castelarea carpatică, Cluj-Napoca, 2005.

Szász 1956                             Szász K., Adatok a nagybányai pánzverő középkori kamaragrófjairól, în NK, LIV-LV, Budapest, 1956, p. 34–35.

Székely 2002                         Székely F., Népi építészet, în Népi gazdálkodás Havadon, Kolozsvár, 2002, p. 119–145.

SzOkl.                                    Székely Oklevéltár, II, Kolozsvár, 1876.

Unger 1997                            Unger E., Magyar Éremhatározó. I. Kötet (1000–1540), Budapest, 1997.

 

ILUSTRAŢIA

                         

Fig. 1    Amplasamentul geografic al comunei

Fig. 2    Planul urbanistic al comunei Neaua (foto 1, foto 2)

Fig. 3    Florin de aur din timpul lui Albert de Habsburg (foto 1, foto 2)

Fig. 4   Monetării de aur

Planşa I: ceramică din locul de descoperire a monedei


[1] SzOkl. II. p. 217.

[2] SzOkl. II. p. 263.

[3] A doua jumatate a sec. al XVI-lea este perioada luptei dintre secuii liberi şi puterea principială. Miza este apărarea drepturilor la libertate. Ioan Sigismund vrea să înfiinţeze o armată puternică, competitivă, formată din secui liberi, aşa numita oaste a pixidarilor roşii,(u. veres darabontok). În scrisoarea de donaţie este vorba despre aceşti veres darabontok, care rămân în continuare liberi şi sunt în serviciul principelui şi restul satului, care sunt privaţi de libertate şi devin iobagii lui Móré László prin donaţie. Pentru detalii vezi: Bartos 2000, p. 20. Descrierea sistemului militar şi organizarea armatei în secolul XVI în secuime vezi la: Egyed 1979, p.47–58.

[4] Prima atestare a satului Sînsimion este din 1332, iar menţionarea satului Viforoasa (u. Havadtő) din1501 a cărui denumire derivă din toponimul Neaua (u.Havad), fapt semnalat şi de către Orbán Balázs, ne face să credem în existenţa localităţii încă din secolele XIV–XV.

[5] Székely 2000, p.143.

[6] Departe de a fi complet repertoriul arheologic al judeţului, din care lipsesc descoperirile medievale târzii şi moderne, care nu au intrat în vizorul redactorului: Lazăr 1995, p. 187.

[7] Pentru a înlătura confuziile în cadrul acestui articol, prin termenul de Transilvania înţelegem Transilvania  Evului Mediu, care se referă numai la spaţiul intracarpatic; fapt semnalat şi de alţii: Köpeczi 1989, p. 5.; Rusu  2005, p.11.

[8] Huszár 1995, p. 9.

[9] Iliescu 1970, p. 40.

[10] Pap 2002, p. 199.

[11] Gyöngyössy 2005, p. 32-33.

[12] Horváth- Huszár 1956, p. 21.

[13] Huszár 1995, p. 9.

[14] După moartea lui Sigismund emisiunile florinilor de aur încetează la Buda şi Kosice (u.Kassa).

[15] Gyöngyössy 2005, p. 58.

[16] Vezi lista abreviaţiilor; modul de descriere şi abrevierile tehnice au fost inspirate după Chirilă et alii 1980.

[17] Vezi Huszár 1979, p. 95.; Unger 1997, p.146.; Gyöngyössy 2005, p. 116.

[18] Nu este trecut pe lista cămărarilor din Baia Mare publicat de către Szász, şi nici la Gyöngyössy unde apare în schimb la catalogul monedelor: Szász 1956, p. 34-35; Gyöngyössy 2005, p. 116.

[19] Materialele se află deocamdată neinventariate în depozitul Muzeului Judeţean Mureş.

[20] Săpături inedite conduse de către Adrian Andrei Rusu şi de Soós Zoltán. Materialele neinventariate se află în depozitul MJM, şi sunt în curs de prelucrare.

[21] Groapa respectivă este datată cu un denar din secolul al XIV-lea. La prima vedere, se pare că este vorba despre denarul lui Carol Robert bătută în 1334.

[22] Benkő et alii 1997, p.105, fig. 22/2.

[23] Materialul ceramic medieval ( sec. 14– 16.) din cetatea de la Târgu Mureş, provenit din săpăturile efectuate  între anii 1999- 2005, a fost prelucrată de către Győrfi Zalán  în lucrarea sa de masterat intitulată: Ceramica medievală de la Tg. Mureş – Mănăstirea franciscană.

[24] Benkő et alii 1997, p.52.

[25] Săpătură inedită efectuată de către arheologii Muzeului Judeţean Mureş în 2006. Materialul se află deocamdată neinventariat în depozitul MJM.

 

 

 

12.12.2006