Bistrița medievală prin stetoscop pediatriac și teologie ortodoxă


Recunosc că titlul meu, personal, ar fi fost și mai acid. În sfârșit…

În aceste zile m-am procopsit cu lectura unei noutăți: Revista Bistriței, aflată la respectabilul volum XXII, al anului 2008. Spre bucuria mea, titlurile care atingeau Evul Mediu erau în număr respectabil. Până când am început să le consult, dincolo de cuprins.

Șocul a venit mai ales de la creația istoriografică Mircea Gelu Buta, Bistrița medievală sub influența Reformei (sec. XV-XVI), p. 253-259.

Nu vreau să dau de la început calificative generale, pe care le-am imaginat oricum. Doresc să indic ce nu este în regulă și apoi să mă pronunț la modul general.

Construcția epică a puținelor pagini este dezastruoasă din capul locului. Se pornește, nici mai mult, nici mai puțin, de la căderea Imperiului Roman. Tratamentul așa-zisului subiect se termină însă în plin secolul al XIX-lea. Trag concluzia că pe lângă lipsă din clasa gimnaziului, în care s-a predat „compunerea”, autorul nu știe nici ce este Evul Mediu, nici Renașterea. Dacă Reformei i se acordă privilegiul de a fi scrisă cu literă mare, în schimb Renașterea nu obține deloc acest tratament. Ca să mă supere și mai mult, până și „Domn” este tratat cu literă mare. Probabil autorul și-a imaginat ori are computerul setat pe comanda autocorect, astfel încât „d” să devină capitală la menționarea Domnului (= Dumnezeu). Când am văzut însă și „Istoria Medicinii Românești”, m-am lămurit că este un haos grafic, în care regulile ortografice ale limbii române nu mai contează. Non-literar s-ar folosi aici expresia „scris cu picioarele”. Sunt sigur că un medic ar fi cel mai calificat să o înțeleagă.

Prima problemă de „influență renascentist㔠este școala superioară. Cei mai mulți studenți urmăriți sunt însă din perioada în care Renașterea abia mijea, dacă nu chiar nici nu exista, prin circumscripția noastră medicală cel puțin (sfârșitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea). Tocmai atunci când am fi avut mai multă nevoie de informații privind școlarizarea „cadrelor medicale”, datele lipsesc. Nu s-au făcut studii, nu-i nimic! Autorul nostru a rămas mulțumit cu ce a avut, nici nu a plâns în vreun rând că transmite mesaje ciunte. Probabil termenul nu este potrivit, pentru că specialitatea chirurgie nu a fost implicată.

De la pagina a două, lucrurile devin ceva mai limpezi, în sensul că ținta adevărată a textului cu titlu atât de încântător de general, pare a deveni doar viața medicală a orașului Bistrița. Se începe cu bărbierii și tot ei vor rămâne „cei mai iubiți” subiecți ai paginilor. Dar pornirea este cu mult înaintea instalării Renașterii. Nici măcar nu se pronunță cuvânt „felcer”, ca sinonim. Apoi ajungem la o monstruoasă invenție: Gheorghe „Barbely” este făcut bărbier care a ajuns comandant al oștirii transilvane la finele secolului al XVII-lea. Omul era însă căpitan de haiduci din estul Ungariei centrale. De unde o fi ajuns la Bistrița nu știu, pentru că niciun indiciu precis nu există.

Pentru autor, și băieșii practicau servicii medicale. Sunt de acord. Adaug că trebuia să se scrie despre mamele care-i curățau de păduchi pe copii, de slujnicele care îngrijeau de baia meșterilor bogați etc. Poate și despre măturătorii piețelor, ulițelor și pasajelor bistrițene. La urma-urmei, și călăul are valențe identice, curățind puroiul social. Popa îi mângâie pe cei săraci cu duhul ori recomandă călduros centumvirilor urbani muierea lor periodică în butoaie cu apă rece, măcelarul dă calorii și cărniță fără trichineloză. Deci se putea scrie încă mult și bine, acoperind exact titlul cu care s-au procopsit paginile în format A 4. Mai știu că marea majoritate a pacienților nu erau români, pentru că, după cum ne spun statisticile, conaționalii noștri abia încep să învețe ce-i aia WC, periuță de dinți, medic de familie și asistență medicală fără șpagă.

Mai departe, la interiorul temei bărbierilor, zăbava se face pe dieci. Nu pricep de ce. Probabil ca să se lungească un pic lucrarea ori să-mi închipui singur că din dieci se nășteau bărbierii. Pot să-mi imaginez. Totul începea de la ora de educație sexuală, predată adolescenților din jurul anului 1550.

O altă digresiune m-a așteptat despre bolile lui Alexandru Lăpușneanu („timopatie cu episoade depresie și hipomaniacale, combinate cu elemente interpretative paranoice”, „în ultimii ani ai vieții … orbise”). Iar expedierea unor prune uscate, de la Bistrița, aceluiași vodă, este, cum se recunoaște fără jenă, numai o treabă legată de „bunătăți” pentru plăcerea organului gustativ și a burdihanului stomacal, probabil neulceros. O să reflectez îndelung cum se racordează aceasta la istoria orașului Bistrița, nici mai devreme, nici mai târziu de secolele XV-XVI.

Informațiile medicale sunt așezate ca-n stiva cu fân, ba cronologic, ba după domnia unor neaoși voievozi moldavi sau valahi. La fel se procedează oare și cu analiza ficatului bolnav? Poate cu feșele murdare cu sânge, după un cataclism rutier? Dacă cu asemenea logică se poate conduce și un spital, am deja un răspuns pentru cauza morții vecinei de la apartamentul 35, care a decedat la 65 de ani, în loc de 77.

Textul este asezonat cu platitudini de toată mâna: „au încercat să reconstruiască o nouă ordine internațională”, „liantul năpăstuiților etc. era punctul comun de referință”, „societatea medievală a fost rânduită ca să-l cinstească pe Dumnezeu”, „sinteză ,medievală prescrisă de religie”, „Renașterea a luat naștere în momentul în care s-a simțit nevoia vitală a unei comunicări cu Dumnezeu”, „umanismul renașterii va influența îngrijirile de sănătate”, „Bistrița a stabilit cu Moldova și importante legături medicale” etc. Așa se scria și în „Scânteia Tineretului” și cum Umberto Ecco nu a ajuns bibliografie obligatorie pentru medici ori teologi, iată rezultatul!

Mă voi revolta la batjocura notelor critice. Să citezi pe Hermann Fabini, cu al său „Sibiu gotic”, pentru „fenomenul … [care] a cuprins în ansamblu tinerimea orașelor transilvănene” este îndeajuns pentru a-mi convinge lecturii posibili că autorul meu n-are habar de utilitatea unei note? Dar, mai departe, Mircea Păcurariu, pentru Gaspar Heltai?  

Note care trimit la necunoscutele lucrări Bologa V., op. cit., Buta M., Buta L., op. cit., Ghițan Th., op. cit., Rosetti A., op. cit. ar dovedi, poate, că autorul a dat cu foarfecele chirurgical de tăiat catgut printr-un text mai mare, unde respectivele cărți și studii aveau contururi adevărate. Aș dori să cunosc cine sunt adevărații purtători ai acestor nume: „Gündisch M. G.” și „Giurescuu C. C.”. Să-și amintească autorul în halat alb ce neplăcut i-ar fi dacă pe ușa cabinetului, un agramat de istoric i-ar schimba o singură literă din numele propriu. Orgoliul său ar exploda în capul tuturor brancardierilor și asistentelor stagiare?

Este absolut limpede că nu s-au cunoscut sursele documentare primare. Citarea Arhivei Bistriței, aflată în Arhiva Națională din Cluj-Napoca este întâmplătoare și incompletă. S-a mai vrut citată în două moduri diferite, așa ca să se arate că nici fațada nu prea contează. Iar a pune vol. IV din colecția „Urkundenbuch” în anii 1892-1937, este o transparentă dovadă că nu a fost văzut niciodată. Nici „Quellen zur Geschichte der stadt [sic!!] Kronstadt” nu s-a mirosit ori palpat vreodată. Colecția de documente îngrijită de N. Iorga și E. Hurmuzaki, nu este citată niciodată cu titlu întreg. Ca să o ții în mâini ar fi fost oricum prea greu! Așa se folosesc și medicamentele, ca și notele critice? Ai auzit la cantina spitalului c㠄Antistupizonul” este bun la negul de gleznă și-l treci imediat în rețeta pacientului următor, care suferă de tuse buco-manipulară stângă, ca să arăți ce cult ești?

Autorul, la exigența redacțională a revistei, și-a lăsat nouă, tuturor, cartea de vizită și adresa de mail unde putem să-i mulțumim în eternitate pentru „contribuțiile inestimabile la dezvoltarea istoriografiei orașului Bistrița, a istoriei medicinii din România și a stilului general de concepere a textelor istorice”. Am să i-o reproduc, pentru că este publică, la fel ca revista care-l conține:

„Primary Doctor Pediatrics, Doctor in Medical Science, Faculty for Orthodox Theology, UBB Cluj-Napoca, General Manager of Bistrița County Hospital, e-mail: butamircea@yahoo.com”.

Și engleza vă este minunată, stimabile autor! Pe când un sonet în limba lui Biron?

Deci, după o frumoasă carieră medicală, după ce s-a implicat și-n teologia ortodoxă, autorul în continuă depășire de sine ne propune o infecție istoriografică. În acest caz, mi-am permis să fiu medicul-felcer care s-a ocupat de ea. Din momentul în care adevăratul medic poate comite asemenea plăgi istoriografice, eu de ce adică nu aș putea fi „bărbierul” acelora? Relația este bivalentă și deplin justificată. A fost motivul pentru care cultura mea medicală a fost atât de mult forțată pentru obținerea comparațiilor potrivite.

Cu aceasta am încheiat povestea relației text și autor.

Dar, să mă gândesc ce bine stau alături textul german al lui Radu Harhoiu, cu textul [D]omnului doctor-medic teolog ortodox Mircea Gelu Buta. Să îmi închipui că la fel de mândrii pot fi și profesorii universitari Valentin Vasiliev, Dumitru Protase, Nicolae Gudea.

Domnul Dumitru Protase probabil că a avut o motivație specială în a aprecia că acest produs medico-ortodoxo-istoriografic merită să rămână înveșnicit într-o publicație. Ceilalți membrii ai Consiliului Științific al Revistei Bistriței (Toader Nicoară, Doru Radosav, Volker Wolmann) au făcut însă ce? Au voit cu dinadinsul să arate în ce hal de scăzut a ajuns medievistica ardeleană? La ce stadiu de „je-m`anfiche-ism” am ajuns când este vorba despre cenzura de specialitate și la compromiterea unei publicații seriale?

Nu aștept răspunsuri. În parte sunt deja în posesia lor.

 

Solomon Țiglaru