DECALOGUL

problemelor tulburătoare privind istoria religioasă a românilor medievali[1]

din regatul Ungariei

 


 

           1.      Dacă nici un individ nu poate fi creştin, fără a fi botezat, cum poate un întreg popor „să se nască creştin”?

2.      Dacă au fost creştini de la început, cum se face că românii au trăit atât de bine cu toţi păgânii care s-au perindat pe aici (germanici, slavi, pecenegi, cumani)?

3.      Cum este posibil să fi creştin fără biserici, preoţi ori episcopi până în secolele XIII-XIV?

4.      Dacă şi ungurii au acceptat, parţial, ortodoxia, atunci ei au trăit segregat de românii de acelaşi rit?

5.      Dacă, în regatul Ungariei, românii au fost mereu persecutaţi, cum se face că ei au clădit mai multe biserici parohiale decât în Ţara Românească ori Moldova, că preoţilor lor plăteau o dare specială, iar persecuţia a avut un insucces de fond?

6.      Ce caută Sfinţii Regi ai Ungariei pe frescele bisericilor româneşti de la Ribiţa şi Crişcior?

7.      Unde sunt ori au dispărut românii catolici despre care izvoarele pomenesc adesea?

8.      Cine a arhipăstorit cu adevărat bisericile româneşti, în condiţiile în care ierarhi sunt menţionaţi accidental, în puncte diferite, iar rostul celor de peste munţi nu se întrevede prin nici o mărturie directă?

9.      Este oare cazul să mai trimitem către trecut deziderate ale stărilor (doar parţial împlinite, „pure” şi frumoase) de astăzi din biserică?

10.  Cine este cel mai îndreptăţit să scrie istoria bisericească a românilor medievali: un ortodox, un catolic, un greco-catolic, un neoprotestant ori un profesionist „civil”?

 

 

 

Vă invităm să vă trimiteţi răspunsurile şi opiniile către acest for  (adresa contact@mediaevisticaro). Ele vor fi publicate în măsura în care nu conţin atitudini non-academice, concepţii dogmatice ori iraţionale. Dacă va fi nevoie, vom adăuga comentariile noastre.

 

[1] Reamintim celor dispuşi să tresară în mod exagerat, că Evul Mediu se isprăveşte în secolul al XVI-lea!

18.11.2006