Arhivele în prag de „schimbare de stăpân”

 

 

 

 


 

 

 

 

Un proiect de Lege al Arhivelor a fost de curând pus la îndemâna dezbaterii publice. În esență, el prevede trecerea Arhivelor Naționale în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor. Suntem edificați că până și SRI-ul și-a dat avizul la această amplă tranziție. Să se fi retras cumva și tehnica operativă care zăcea prin arhive ori i s-au găsit mijloacele pașnice de transfer către Ministerul Culturii?

Parcurgerea atentă a textelor arată că noul minister vizat de lege este pe deplin nepregătit, pentru aducerea Arhivelor Naționale ale României la standardele europene. Observația se bazează în principal pe prestația cu totul jalnică pe care Ministerul Culturii o scoate la lumină zi de zi și ceas de ceas. Respectiva instituție este complet depășită la capitolul Patrimoniului Cultural Național al României. Ea nu reușește nici măcar să gestioneze hârțoagele care o asaltează, asistă pasiv la distrugerile provocate, nu are și nu poate dezvolta strategii culturale serioase. Este rezultatul acumulat al numărului restrâns, al incompetenței, ignoranței, a intereselor mărunte ale funcționărimii de acolo. Dacă plătirea cu bani grei și publici a unor obiecte istorice furate din România, a fost definită drept recuperare victorioasă, este pentru că același minister trebuie cumva să-și apere imaginea grav șifonată.

Noua lege continuă să admită starea de roabă a direcțiilor de pensii, care a fost rezervată Arhivelor Naționale în ultimii ani, blocându-i aproape total capacitatea de a servi unor interese culturale. Fondurile istorice, vechi și mai noi, și-au amânat prelucrarea și accesibilitatea cu ani întregi. Nici pentru ieșirea din impas nu este nimic propus.

Ca să înțelegem cât de rezistentă este la reînnoire și deschidere societatea românească, ar trebui să citim un comunicat apărut pe internet, al unor grupuri din cadrul Arhivele Naționale, care se declară fățiș împotriva trecerii la un nou minister. Motivația că instituția nu ar avea drept scop activități culturale, este dublată de neliniștea funcționarilor de a-și vedea, dintr-o dată amputate sporurile de „luptă”, de „cazarm㔠și altele asemenea, care rotunjesc salariile de bază mizere ale ostășimii Internelor. O bună parte dintre șefii filialelor și-ar vedea, la fel de brusc, amenințate stagiaturile de 20-30 de ani în care s-au menținut. Li se va solicita, în mod obligatoriu, inițiative, proiecte, li se va cere adică socoteală directă de ceea ce fac ei personal, nu subordonații supuși ordinelor semi-militare. Îngustimea de vederi a acestor funcționari interni, riscă să fie curând dublată de slăbiciunile funcționarilor Ministerului Culturii.

În asemenea conjuncturi, chiar și după obligatoarea ieșire a Arhivelor de sub umbrela oamenilor în uniforme, viitorul lor rămâne foarte sumbru. Costurile transferului nu vor fi deloc mici, așa precum se acreditează lucrurile în unele cercuri. Să ne imaginăm doar schimbarea tuturor ștampilelor, antetelor și firmelor. Apoi, ordinile de funcționare ar trebui, iarăși modificate.

Dacă se vor putea realiza inventare moderne, copii rapide, dacă vom vedea aparatele de citit microfilmele aruncate ca mobile inutile și depășite moral, aceasta nu mai ține de nici un fel de transfer, ci de concepțiile sociale pe care suntem dispuși să le aplicăm arhivelor. Pe când vom avea și ambasade arhivistice prin statele vecine, în care zac cu nemiluita fonduri istorice care ne privesc, sigur se vor mai scurge niște guverne, dacă nu chiar președinți!

 

Medievistica Site