Șantier studențesc

                                     

 

Hanurile comitatului Cluj.

Investigații pe harta militară a lui Iosif al II-lea

 

 

 


 

 

 

Secolul al XVIII-lea a însemnat începutul stăpânirii austriece efective în Transilvania, fapt ce a avut repercursiuni și în domeniul reprezentării teritoriului. În Imperiul Habsburgic, bazele topografiei sistematice s-au pus la mijlocul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei Mariei Tereza. Din acest moment, cartografia a devenit o atribuție a statului, fiind în sarcina armatei. Dacă până acum se realizau doar hărți la scară mică pe suprafețe limitate, nevoile militare ale statului vor determina începerea unor campanii cartografice de mare amploare. Conștientizarea nevoii de astfel de hărți s-a născut în timpul războiului de șapte ani (1756-1763), când austriecii au simțit puternic lipsa de orientare pe teren a armatei chiar pe domeniile proprii[1].

Cartarea imperiului a fost un proiect de lungă durată, iar ordinea în care teritoriile au fost reprezentate a fost cea a vulnerabilității lor, subliniind încă o dată că principala funcție a hărții a fost de ordin militar. Astfel, lucrările încep în apropierea graniței cu adversara habsburgilor, Prusia, în Silezia, continuând apoi în Cehia și Moravia. În cazul Ungariei, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 1766, deoarece exista teama că tătarii ar putea ataca prin comitatul Maramureș[2]. Adunarea datelor continuă și în timpul domniei lui Iosif al II-lea, harta fiind cunoscută astăzi sub numele de harta iozefină.

În realizarea acestei cercetări a fost folosit DVD-ul Az Elsö Katonai Félméres Erdély és a Temesi Bánság, apărut la Budapesta, în 1999, ce cuprinde copii electronice ale bucăților din harta iozefină referitoare la Transilvania și Banatul Timișoarei.

 

A existat o moștenire medievală certă, pe care nu o cunoaștem decât extrem de puțin, prin câteva izvoare scrise. Dar, rolul hanurilor, dacă nu chiar poziționarea lor în rețeaua rutieră a survenit, în mod sigur, după verificarea unei întregi experiențe de călătorie sau transport de mărfuri. Harta militară a lui Iosif al II-lea ne permite să explorăm această realitate trecută, ea oferind o multitudine de detalii, la o scară de 1:28.800.   

Pentru călătorul din epocă, nevoit adesea să petreacă zile și săptămâni pe drum, înainte de a ajunge la destinație, hanul era o necesitate. Aceste obiective sunt o categorie foarte bine individualizată pe hartă, cu simboluri specifice și caracteristici ale reprezentării în strânsă legătură cu rolul lor. Despre situația hanurilor din secolul al XVIII-lea nu s-au scris studii pentru spațiul transilvănean, iar harta iozefină este un izvor foarte valoros pentru cunoașterea lor. Pe lângă localizarea lor precisă, se poate observa cum era organizat spațiul hanului, ce elemente includea și cum erau acestea dispuse.

Termenul german Wirtshaus sau prescurtarea WH este indiciul principal pentru localizarea unui han. Perimetrul acestor construcții (clădirea principală și incinta) este marcat cu atenție și nu printr-un simplu simbol convențional.

Comitatul Cluj totalizează pe hartă 34 de hanuri, așezate mai ales lângă drumurile principale ce străbat teritoriul. În continuare vor fi discutate câteva ilustrații relevante pentru poziția hanurilor în teritoriu.

            Primul obiectiv ales este localizat la nord-vest de Dezmir. Putem observa asocierea dintre han, spânzurătoare și cruce/troiță. Hanul este un loc de popas pentru călători, dar și unul asociat locurilor de execuție, reprezentate pe hartă. Prezența spânzurătorii la sud-vest de hanul din apropierea Dezmirului poate avea două motivații. În primul rând, ar putea avea un caracter demonstrativ, supoziție susținută de poziția sa pe culmea dealului. Tâlharii pedepsiți în acest loc puteau servi drept avertisment pentru călătorii ce străbăteau zona, spânzurătoarea fiind vizibilă de pe drum. O a doua posibilitate ar fi apariția acestui loc de execuție ca urmare a unui eveniment criminal petrecut în zonă. Chiar dacă nu putem ști exact circumstanțele apariției spânzurătorii în această locație, putem observa dispunerea ei, similară cu cea a altor obiective de același gen: în apropierea unui drum intens circulat, într-un loc vizibil, dar retras totodată (ex.: pe culmea unui deal).

Prezența crucii poate fi explicată prin existența unei răscruci: pentru omul epocii, nu era un loc oarecare, ci unul încărcat de semnificații, deoarece îl obligă să se confrunte cu îndoiala și să ia o decizie în ceea ce privește drumul pe care îl va urma. Crucea este elementul ajutător în luarea deciziei optime[3].

             În unele cazuri putem întâlni grupări de hanuri, mai ales dacă drumul este unul intens circulat. Un exemplu în acest sens îl constituie drumul spre Cluj, pe care, la nord-vest de Chinteni, putem întâlni nu mai puțin de patru hanuri, la o distanță de mai puțin doi-trei kilometri unul de celălalt.

 

Cartografii au surprins nu doar poziția hanurilor în raport cu drumul, ci și orientarea la linia de circulație și topografia lor particulară (forma și alinierea axială a principalei clădiri, anexele, forma incintei, fântână etc.) după cum se poate vedea în imagine. Deoarece culoarea folosită pentru a reprezenta clădirile este culoarea roșie, putem deduce că materialul folosit pentru aceste construcții era unul rezistent (piatra sau cărămida).

            Cea mai complexă reprezentare a unui astfel de obiectiv din comitatul Cluj este localizată pe hartă, la nord-vest de orașul Cluj. Imaginea nu prezintă o singură clădire, ci un întreg complex, împărțit în două perimetre distincte, fiecare împrejmuit. În proximitatea clădirilor se află și o moară, dar și o cruce. Am putea presupune, că edificiul din dreapta imaginii este o dependință a morii, iar clădirile din partea stângă ar fi cele destinate găzduirii călătorilor. Un argument în această direcție este adus și de fântâna ce se găsește în incinta din stânga. Dimensiunea neobișnuită a hanului ar putea fi pusă în legătură cu apropierea acestuia de localitatea Cluj, centru economic și politic important în epocă.

 

            Un grup particular de hanuri este reprezentat de trei cazuri, în care harta redă doar incinta, fără nici o clădire interioară. Aceste situații se întâlnesc la nord-vest de Delureni, la vest de Țăgșoru și la est de Ulieș. Întrebarea care se ridică la prima vedere este de ce nu a fost reprezentată construcția hanului, existând mai multe răspunsuri posibile.

În primul rând, legenda hărții ne dezvăluie faptul că, în mod constant, culoarea roșie este dedicată construcțiilor solide din piatră ori cărămidă. Acest fapt ar sugera posibilitatea existenței unor hanuri din lemn, pe care cartografii nu le-au mai reprezentat. Pe de altă parte, ar fi putut utiliza în redarea lor culoarea neagră, așa cum se procedează în cazul gospodăriilor din localități sau chiar în cazul anexelor de pe lângă hanuri.

            Ar mai putea fi luată în calcul posibilitatea, ca aceste semne să se refere la niște hanuri părăsite, din care să fi rămas doar ruinele, amintirea lor fiind păstrată de tradiția locului. Harta fiind militară, aceste locuri ar fi putut fi utile în cazul unei campanii în zonă, o eventuală tabără putând fi organizată mult mai ușor.

            O a treia sugestie ar putea fi pusă în legătură cu nefinalizarea construcției viitoarelor locuri de popas. Locația acestor viitoare hanuri este în toate cazurile menționate una prielnică unei astfel de afaceri: la drum și în apropierea unui curs de apă.

           

În analiza hărții trebuie luate în considerare și notațiile suplimentare, ce apar lângă obiective, deoarece ele ne pot da indicii despre realitățile trecute. Pe de altă parte, trebuie etichetate cu prudență clădirile reprezentate. Un exemplu în acest sens îl constituie două situații asemănătoare (întâlnite la nord de Sărmașu, respectiv la nord de Stupini), ce ar putea fi confundate cu două hanuri.        

            Simbolul construcției este cel întâlnit și în alte cazuri: un dreptunghi roșu, încercuit de o incintă. Însă un prim semnal că situația este una diferită este dat de lipsa etichetei W. H.. În plus, exemplul de la nordul localității Sărmașu se află în apropierea hanului amintit mai sus, iar zona nu pare să fie una atât de circulată. O interpretare posibilă a simbolurilor se poate face plecând de la cuvântul maghiar hadsereg (în traducere, armată) și de la faptul că prefixul had în limba maghiară desemnează cuvinte din familia lexicală a cuvântului armată. Formele de hadaje și hodoj sunt asemănătoare din punct de vedere fonetic și sugerează o utilizare a construcțiilor drept cazărmi.

Altă ipoteză pleacă de la ideea că, în zona Transilvaniei, se folosește expresia la hodaie, pentru a desemna un pământ departe de vatra satului, unde se construiește o locuință sezonieră. Acest edificiu nu este o simplă colibă, ci este o construcție solidă, de piatră, asemănătoare probabil cu imaginile de mai sus.

 

            O problemă importantă este constituită de accesul la o sursă de apă potabilă. În majoritatea cazurilor, hanurile sunt așezate în apropiere de un curs de apă, tocmai pentru a soluționa acest neajuns. Există însă și cazuri în care incinta clădirii include o fântână, mai ales în situațiile în care hanul nu era localizat lângă un pârâu sau râu.

            Reprezentările hanurilor de la vest de Feiurdeni și sud-vest de Berindu sunt reprezentative în acest sens. Chiar dacă simbolul fântânii este mai mult sugerat, el nu lipsește nici din incinta hanurilor ce au nevoie de o sursă suplimentară de apă, eventual pentru a întreține o grădină de legume, cum pare să fie cazul construcției de la sud-est de Topa Mică.

 

            Cele mai interesante desene de pe hartă sunt cele care nu prezintă doar o incintă și o clădire, ci redau și dependințele hanului: fântână, grădină, alte anexe. Clădirea principală poate fi recunoscută ușor, deoarece era din materiale de construcție rezistente. Celelalte construcții însă sunt reprezentate cu negru, materialul folosit fiind lemnul. Putem doar încerca să ghicim ce se ascunde în spatele acestor dreptunghiuri negre. Ar putea fi hambare, grajduri pentru caii călătorilor sau alte anexe necesare unui han.

            Majoritatea simbolurilor ce desemnează această categorie sunt, din păcate, extrem de simple, redând doar clădirea principală și uneori incinta (cum este și cazul hanului din apropiere de Budești). Este destul de greu să presupunem, că o astfel de construcție ar fi putut fi lipsită de orice fel de gard (așa cum pare să fie în cazul edificiului de la vest de Țaga), ținând cont de gradul de izolare ce caracterizează un han și prezența animalelor.

           

            Prezența hanurilor este frecventă și în zona stațiilor de poștă, la răscrucile din apropierea acestora. Proprietarii acestor locuri puteau beneficia de prezența călătorilor ce se opreau la stația respectivă și aveau nevoie de un loc de cazare înainte de a-și continua drumul. În toate cazurile prezentate în paginile anterioare hanul este însoțit de drum, apare ca o mobilă a acestuia, nefiind excepționale situațiile intersectării a două-trei drumuri chiar în dreptul construcției.

O situație inedită este cea întâlnită la nord-vest de localitatea Jucul de Jos. Complexitatea rețelei de drumuri și gruparea celor trei edificii, fiecare cu incinta sa, pare a sugera ceva mai mult decât un simplu han.

 

Rețeaua de hanuri a comitatului Cluj, surprinsă pe harta iozefină, s-a constituit de-a lungul epocilor anterioare, nefiind doar o creație a secolului al XVIII-lea. Din această cauză, discuția de mai sus ar putea fi un punct de pornire pentru o investigație a hanurilor medievale din regiune.

 

Mădălina-Valeria Vereș


 

[1] Andor Borbély, Julia Nagy, Der ersten militärischen Aufnahmen – Josephinische Aufnahme, în Térképeszeti Közlöny, II, 1-2 octombrie 1932, p. 35-85.

[2] Ibidem.

[3] Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare românești. București, Cartea Românească, 1985, p. 51.