Metodologii academice de cercetare în istoria artei

 


 

     Mă interesau portretele domnitorilor munteni. Pe această cale, doar din întâmplare, am ajuns la lucrarea lui Marius Porumb, Dicţionar de pictură veche din Transilvania. Sec. XIII-XVIII. Bucureşti, Editura Academiei, 1998. Iniţial, nici nu am ştiut cine este autorul. Acum, ştiu, dar tot nu are importanţă. Ceea ce am descoperit însă între pagini, merită a fi cunoscut de către toată lumea, care, poate mai puţin atentă decât mine, nu a citit cu destulă atenţie.

Vă rog să mă urmăriţi:  

Proba 1, p. 136 [ a    b ]

 Concluzii: Nu trebuie să credem nici ceea ce înfăţişează imaginea artistică, nici vreun text explicativ, aflat alături ! În fond, peste tot, în pictura parietală din Transilvania, sub înfăţişări de preoţi, dacă nu şi a altor personaje, acolo unde există vreo mică relaţionare posibilă cu epoca războiului de 15 ani, artişti din aceeaşi vreme, boieri valahi etc. este pe deplin posibil să se ascundă alte şi alte portrete ale lui Mihai Viteazul. Pe acele timpuri, rezistenţa românească împotriva dominaţiei ungureşti se manifesta deci şi în astfel de forme subtile şi moderne ! Nu pot să-mi îngădui altă ironie, deşi abia mă pot abţine.

 Proba 2, p. 167 [ click aici ]

 Concluzii: După cum este prezentată, nu este opinia autorului. Dar ea este, totuşi, arătată, fără comentarii, ceea ce lasă loc la sugestia că nu s-a putut emite nici o judecată personală la adresa ei, care să o descalifice. Numai dacă principele ardelean, care a comandat pictura de la Hunedoara – Gabriel Bethlen (1613-1629) -, ar fi fost un fel de Cassandră care citea viitorul, numai atunci putea şti că Matei Basarab (1632-1654) şi Vasile Lupu (1634-1653) vor ajunge vreodată domnitori ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Dacă urmăm logica interpretării, atunci Bethlen, pe căi dintre cele mai tainice, i-a pictat pe cei doi, în postura de domni, cu câţiva ani înaintea morţii sale, ca să-i privească astfel, între alţii principi ai vremii, fără ca ei să fi fost de fapt, pe atunci, domni, ci doar mari dregători. Cu alte cuvinte, vizionarismul numitului principe a slujit strălucit imagologiei voievodale transcarpatice.

 În faţa unor astfel de analize, mărturisesc că am rămas încântat de patriotismul ardent al autorului ! Cât priveşte calităţile sale de om de ştiinţă, nu aş mai putea fi numai ironic.

 

Gelu Munteanu,

Profesor gimnazial

4.06.2005