Tradiții, probleme și perspective ale arheologiei medievistice românești

 


 

O discuție privitoare la prioritățile și perspectivele arheologiei medievistice românești în contextul actual al dezvoltării de ansamblu a arheologiei și a provocărilor în fața cărora stau cercetătorii arheologi este pe cât de necesară pe atât de salutară. Desigur este dificil de discutat perspective fără stabilirea unor coordonate ale stadiului actual al cercetării, a tradițiilor de cercetare ale domeniului și evident a problemelor specifice existente.

 

Dorind ca acest tablou să nu reprezinte o viziune personală și în acest caz desigur subiectivă, am considerat oportună o consultare largă a opiniilor celor confruntați cu problemele arheologiei medievistice transilvane și nu numai, motiv pentru care, în urmă cu un an, am lansat pe internet o discuție privind atât situația cercetării arheologice a Evului Mediu în prezent, cât și problemele și perspectivele acestei cercetări, așteptând de la toți colegii de breaslă, idei și opinii personale. Rezultatul a fost pentru mine surprinzător, din păcate în sensul negativ al cuvântului. Cu excepția colegului Adrian Andrei Rusu, nimeni nu și-a exprimat vreo părere la problematica propusă spre dezbatere. Dacă nu aș cunoaște lumea arheologică din interior, dacă aș fi un analist extern, aș putea ajunge cu ușurință la concluzia că în această branșă totul este în regulă și spre mulțumirea generală a celor implicați, dominând o stare de fericire universală a cărei aură m-am făcut vinovat să o spulber cu cele câteva probleme pe care am încercat să le supun unei discuții deschise și transparente. Ca un cunoscător din interior al situației am constatat însă foarte repede că nu lipsa de probleme și idei este cea care ne caracterizează breasla, ci tocmai lipsa de transparență, teama unei abordări deschise, căreia încă îi sunt preferate dezbaterile „de cafenea”, în grupuri și bisericuțe și a căror finalitate se reduce la refulări meschine ale unor frustrări mai mult sau mai puțin justificate. În această situație nu îmi rămâne decât să discut problemele și dezideratele unei întregi branșe din umilul meu punct de vedere, așteptând cu interes discuțiile și criticile „post factum” ale celor ce preferă stilul de abordare mai sus menționat și de a căror promptitudine nu mă îndoiesc.

 

Începând cu începutul și urmărind firul tradițiilor, problemelor și perspectivelor, putem constata că asupra arheologiei Evului Mediu românesc se răsfrânge o problemă generală a medievisticii, respectiv provocarea dată de opiniile destul de diferite privind terminologia, limitele cronologice și periodizarea epocii căreia ne-am dedicat cercetările. Dacă marii medieviști ai Europei moderne, ca Harald Zimmermann sau Jaques Le Goff, definesc Evul Mediu ca pe o perioadă de un mileniu cuprinsă în linii mari între secolul al V-lea și al XV-lea, în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic nu avem cum să ne raliem arheologic  acestei cronologii. Aș spune mai degrabă că ar trebui să discutăm ferm despre „arheologia post-medieval㔠sau „arheologia premodern㔠mai ales în abordarea unor monumente ce ne împing uneori cercetările până în secolul XIX, sau chiar de „arheologie contemporan㔠gândindu-ne la cercetările efectuate în perimetrul închisorii de la Sighet acum doi ani. Nimic nu ne împiedică însă să subîmpărțim foarte lungul ev mediu românesc din punct de vedere al abordării arheologice în „arheologia epocii migrațiilor” arheologia Evului Mediu timpuriu și a Evului Mediu dezvoltat, chiar dacă și așa ne lovim de disconcordanțe cronologice notabile între diferitele provincii istorice. Am putea renunța însă în perspectivă la termeni ușor anacronici de genul „prefeudal” și „feudal timpuriu” ș.a.m.d., ce stârnesc zâmbete ironice în lumea de specialitate europeană.

În același cadru general al discuției cred că ar merita menționată ca o problemă ingerința - e drept după 1990 mai discretă - a factorului politic și național în cercetarea arheologică. Cred că sunt destui arheologi medieviști, în special ardeleni, care nu odată au fost confruntați cu astfel de probleme de atribuire etnică sau confesională a unor monumente sau ansambluri arheologice. Să ne gândim doar la vestigiile arheologice ale bisericii medievale a mănăstirii franciscane din Caransebeș, cu planimetrie și elemente arhitectonice ale romanicului târziu, bine acoperită de informație documentară scrisă dar care a fost „făcut㔠din condei „veche biserică ortodoxă românească”. Intervenția scrisă și argumentată științific în SCIVA, a lui Radu Popa, s-a soldat cu o interpelare parlamentară scrisă adresată pe data de 18 mai 1991, ministrului culturii Andrei Pleșu, de către deputatul Petru Bona, prin care se atrăgea atenția asupra unor „atitudini dușmănoase” ale profesorului Popa, al cărui bunic a fost protopop greco-catolic și a cărui mamă a fost „unguroaică”.  Chiar și după anul 2000, personal am primit din partea unor autorități locale reproșul cum că folosesc banii statului român pentru a studia istoria „altora”, atunci când am cercetat o necropolă din orizontul migrației maghiare. Întrebarea în ce măsură ceva păstrat în pământul acestei zone poate aparține istoriei altora nu și-a găsit răspuns, depășind probabil orizontul acestui gen de „gânditori”. Poate mai puțin flagrantă dar la fel de dăunătoare și raliată aceluiași mod de gândire este problema datărilor timpurii hazardate a unor ansambluri în scopul demonstrării unor primordialități nu întotdeauna relevante dar pentru unele autorități foarte importante. Unei cercetări riguros științifice, astfel de atitudini nu îi pot aduce acum sau în perspectivă decât grave deservicii și cred că este de datoria noastră să combatem energic astfel de tendințe.

Dar pentru a trece din planul general în cel particular,  și referindu-ne strict la cercetarea arheologică a Evului Mediu, indiferent de ce limite cronologice, trebuie să constatăm că particularitatea acestui domeniu o constituie legătura directă cu contemporaneitatea prin existența ansamblurilor medievale încă intacte și uneori încă în folosință. În acest caz, buna tradiție a Comisiei Monumentelor ante 1989, ca și cea revigorată sub auspiciile regretatului și prestigiosului medievist Radu Popa, este doar o amintire, în prezent comisia fiind constituită exclusiv din arhitecți. O asemenea „epurare” s-a datorat mai ales pasivității arheologilor profesioniști, insuficient organizați profesional comparativ cu incisivitatea și sistemul de organizare al arhitecților. Dacă mai putem vorbi în acest caz de perspective, atunci cu siguranță arheologia medievistică românească și-ar dori un meritat loc în această comisie în care momentan arheologii sunt văzuți ca un factor incomod și disturbator al ofensivei nu întotdeauna benefice a arhitecților și restauratorilor asupra monumentelor istorice. Nu credem că monumentele pot fi salvate cu prețul istoriei lor, iar în acest context arheologia trebuie să joace un rol mult mai important. Nu pot în această ordine de idei să nu îmi amintesc vorbele aceluiași Radu Popa care spunea c㠄poate arheologia nu este atât de importantă pe cât cred arheologii, dar cu siguranță este mult mai importantă decât cred istoricii și arhitecții”.

Problema finanțării cercetării arheologice a unor ansambluri aparținătoare Evului Mediu nu poate fi evitată într-o astfel de discuție. O simplă analiză a cronicilor cercetărilor arheologice din ultima decadă arată destul de clar un raport defavorabil șantierelor strict de arheologie medievală. Prin deja menționata legătură indisolubilă a arheologului medievist cu monumentul istoric se naște mariajul nu întotdeauna fericit cu arhitectul și restauratorul de monument. Aici intervine inevitabil o problemă legată de arheologia preventivă și deși nu doresc să iau apa de la moara distinsului coleg ce va prezenta acest domeniu special al arheologiei contemporane sunt nevoit să menționez problema săpăturilor de salvare mărar în privința monumentelor medievale. Suntem conștienți că nu ne putem opune curentului modernizării, nici entuziasmului constructiv al ultimei perioade, dar credem că poate fi găsită o cale de mijloc prin care siturile și monumentele arheologice să fie salvate, adaptate nevoilor actuale și integrate în proiectele de modernizare. Chiar dacă legislația în vigoare prevede obligativitatea cercetării arheologice și atașarea documentației la proiect, experiența ne-a învățat că acest lucru poate fi făcut în multe feluri. Conducătorii de proiect au tendința de a angaja arheologul care cere cel mai puțin, ceea ce de cele mai multe ori înseamnă și cel mai mic efort din partea arheologului și un rabat considerabil de la deontologia profesională. Ori atâta timp cât comisia monumentelor este dominată de arhitecți, ne punem întrebarea firească dealtfel, cine este în măsură să aprecieze dacă o cercetarea arheologică s-a efectuat în primul rând, și dacă s-a efectuat, atunci în ce fel... Semnale negative sunt deja înregistrate acolo unde beneficiarii arheologi au fost obligați să publice: calitatea este în suferință. Trebuie să spunem, oricât de incomod ar fi, că în momentul de față, Biserica indiferent de confesiune, a ajuns principalul distrugător al propriului patrimoniu, și în special al siturilor medievale. Nevoia unor edificii ecleziastice mai mari face ca vechile biserici istorice să fie „strivite” în umbra unor construcții megalomane ridicate în imediata vecinătate și aproape întotdeauna peste necropola medievală aferentă monumentului, fără cercetare arheologică sau cu o simplă și insuficientă supraveghere. Chiar și în cazurile fericite în care se angajează o cercetare arheologică, presiunile asupra arheologului sunt majore, acesta fiind mereu catalogat drept încetinitor al lucrărilor și inamic al investiției.

Arheologia salvărilor a produs și alte fenomene pe care, într-o lume normală, le-am fi catalogat imediat, dacă nu ilegale, măcar incompatibile cu un anume regim sau statut profesional. Un „specialist” sau „expert” își dobândește statutul într-un bine circumscris subdomeniu al profesiunii. Dacă arheologii din muzee sunt supuși adesea la situația medicilor generaliști, nu același lucru i se cere unui angajat al unei instituții specializate. Dacă, din punct de vedere strict tehnic, lucrul a fi admisibil, publicarea devine de-a dreptul semnul permisivității fără limite în care și pe care o tolerăm într-o lume care ar trebui să fie doar aceea a profesionalismului și calității.

Mai amplu decât în oricare din alte compartimente de cercetare, se manifestă arheologia salvării în regim privat. Apetența terților față de un asemenea regim de lucru este evident: se lucrează mai motivat, mai repede, mai ieftin. Fenomenul este îngrijorător pentru că, în domeniul medievisticii o singură firmă, practic detașată de orice fel de control de specialitate serios, a ajuns să facă săpături care se dovedesc a depăși prin număr tot ceea ce cumulează muzee, universități ori institute din Transilvania în ultimele decenii de după 1990. Lăsată fără concurența liberă normală a societății capitaliste, ea a devenit un fel de școală tehnică ce mobilizează temporar tineri neînregimentați instituțional. Când s-a văzut obligată să și publice, s-a văzut imediat că există grave rabaturi în înțelegerea descoperirilor. Iar când asemenea produse sunt puse direct la dispoziția istoriografiei externe, ele devin automat oglinda deformată a performanțelor minore și a incapacităților de autoreglare profesională din breasla arheologică medievistică românească.

Ținta unui anume obiectiv de cercetare ar trebuie ierarhizată ca importanță. Arheologia unui oraș, cetăți simbol pentru istoria unei părți de teritoriu, este anormal să fie asumată de către o „firmă de bloc”. După opinia noastră lucrul ar trebui să fie conceput în maniera în care s-a conceput responsabilitatea asupra unor obiective antice. Dacă nu se va concepe sistemul unui „curator de sit medieval”, atunci măcar aceeași mai sus numită firmă să fie obligată să-și asume forme clare de colaborare cu o instituție muzeală, academică sau universitară, care să nu se limiteze doar la formulele de depozitare.

Ar trebui să atragem atenția asupra contradicției șocante dintre cererea de profesioniști ai Evului Mediu și oferta minimă a instituțiilor formative. Dar, la aceasta se adaugă o carență generală, care grefează nu doar compartimentul de care mă ocup acum, ci întregul corp profesional. Știut fiind faptul că validarea profesională se face strict administrativ, nu printr-un for autonom specializat (de tipul Colegiului Medicilor sau Ordinului arhitecților, de pildă), avem de asumat toate păcatele acestui sistem. Un „specialist” ori „expert” se poate „face” eludându-se cele mai elementare norme de profesionism (întocmirea profilelor și planurilor, raportul de săpătură, publicația strict arheologică). El este o entitate individuală, cu responsabilitate la fel, care este obligată să activeze doar în regim bugetar și, doar prin elucubrate și surprinzătoare excepții, în regim privat. Teoretic și practic nu s-ar face decât dreptate lăsându-se liberă concurența, concomitent cu un mult mai strict control profesional. De exemplu, toate rapoartele șantierelor în regim privat să fie supuse controlului unor foruri universitare ori academice din zona geografică de activitate.

Regimul nedrept al formelor de plată al arheologilor (mai slab decât al muncitorilor necalificați angajați la cotele pieței libere) este cel care alungă din profesiune oameni de calitate încă din clipele înscrierii în facultăți. Totodată, ar trebui să se înțeleagă că același regim de plăți produce rabaturi de tot felul (datorită dezinteresului), restrânge nivelul și gradul de implicare (sunt expediați doar cei tineri, sub acoperirea seniorilor care rămân în birouri), dar, în final, se răsfrânge la încasările generale obținute. Nontransparența fondurilor obținute de către arheologii salvărilor este un motiv de nemulțumire permanentă (cazul Muzeului din Deva) și grave acuze de corupție la nivel managerial (Brăila).

 

 Formarea specialiștilor ar fi deci de asemenea una dintre probleme care merită a fi adusă în atenție. Precum se cunoaște, − iarăși în contradicție cu sistemele formative ale profesionismului european, în România, arheologia medievală nu se învață deloc sau doar accidental. Drept urmare, după absolvire, numeroși tineri trebuie s㠄ia în piept” sau „să fure” meseria din mers, cu întregul cortegiu de probleme care decurge din acest fapt. Cele mai „năpăstuite” de acest sistem ar fi tocmai muzeele, cele care au obligații de salvare mai mari decât oricare dintre instituțiile cu arheologi, dar care primesc din universități mai ales tineri deja foarte orientați către Preistorie și Antichitate. Potrivit informațiilor colegului Adrian Andrei Rusu, se pot observa și fenomene particulare ca: formarea la Cluj-Napoca a arheologilor medieviști mai ales dintre studenții maghiari, „fuga” acestora pentru masterate la Sibiu, Alba Iulia ori Timișoara, „decesul” metodei retrospective concepute de către Radu Popa, prin îndepărtarea arheologilor de substanța istoriei. Din această observație se deduce clar o oarecare diferențiere a interesului diferitelor centre universitare către una sau alta dintre epocile istorice abordate arheologic, situație dată evident de cadrele universitare de care dispune fiecare unitate de învățământ superior. Din păcate pentru medievistica românească, se poate observa cu ușurință o orientare predilectă către preistorie și arheologia clasică.

Din problema finanțărilor, dar nu numai, se naște și orientarea generală a arheologiei medievistice. Dacă înainte de 1990, în virtutea unui sistem de cercetare și abordare sistematică a unor micro zone, impusă în Ardeal de Radu Popa, (Țara Maramureșului, Țara Hațegului, Țara Beiușului, Țara Bârsei) cercetătorii abordau cu predilecție monumente ecleziastice, fortificații sau necropole din mediul rural (Crișcior, Râu de Mori, Subcetate, Ilidia, Ostrov, Nălați, Vad, Gladna, Turnu Roșu, Androhel, Rășinari, Tălmaciu ș.a.m.d.) ansambluri ce nu consumau fonduri impresionante și dădeau rezultate științifice extrem de interesante imediate, în general după una sau două campanii. Această linie a fost urmată după 1990 de un număr restrâns de arheologi medieviști determinați în general de finalizarea unor proiecte de cercetare individuală, în special doctorate (D. Țeicu în Banat, G. Petrov și Lukács A. în Transilvania). După 1990, acest mod de abordare este abandonat în favoarea unor șantiere de anvergură, derulate pe mai multe campanii și plasate cu predilecție în mediul urban (A. A. Rusu, Z. K. Pinter, P. M. Beșliu, D. Marcu). Desigur această tendință a fost susținută de mai mulți factori, de la cei mai obiectivi către cei mai subiectivi. Reînființarea Direcției monumentelor și importantele finanțări alocate unor ansambluri importante și periclitate (Oradea, Orăștie, Alba Iulia, Sibiu, Sighișoara, Timișoara, Râșnov, Dej, Făgăraș, Șimleul Silvaniei, Deva) au determinat în modul cel mai obiectiv orientarea cercetării spre aceste situri. Nu putem ascunde faptul că orientarea spre arheologia urbană a implicat adesea și factori subiectivi, cunoscut fiind faptul că deși din punct de vedere tehnic săpătura în oraș este mai dificilă datorită numeroaselor amenajări contemporane, din punct de vedere logistic, al organizării și aprovizionării este mult mai comodă decât o cercetare de teren la țară. În același timp, procesul de modernizare a infrastructurii unor orașe din Ardeal a susținut această evoluție.

Economia de piață și evoluția societății în ansamblul ei ne pune și într-o altă situație nouă și îngrijorătoare după 1990. Este vorba de furtul de patrimoniu din siturile arheologice și din monumentele medievale și nu numai. Din păcate, chiar după constituirea poliției de patrimoniu, credem că se face prea puțin pentru oprirea acestui flagel. Indiferența factorilor locali, lipsa de interes a muzeelor zonale și dotarea tot mai sofisticată a infractorilor se conjugă într-un adevărat dezastru. Obiecte din metal nobil, dar și alte materiale arheologice, monumente epigrafice și simplu material litic și materiale de construcție sunt sustrase chiar din șantiere și rezervații arheologice, iar procedurile greoaie fac ca făptașii să scape nepedepsiți chiar și atunci când sunt depistați. Exemplele sunt atât de numeroase și cunoscute încât nu le putem enumera în acest cadru. Credem însă că în perspectivă se impune o mai mare atenție acordată patrimoniului arheologic, în primul rând din partea arheologilor. Măcar noi putem evita situații care practic invită la infracțiune. Se poate evita lăsarea unor obiecte tentante nesupravegheate pe șantier și se poate organiza transportul unor astfel de artefacte în perimetre protejate, ale unor instituții specializate în păstrarea patrimoniului după încheierea săpăturilor. În aceeași ordine de idei, considerăm că ar trebui îndulcită legislația în ceea ce privește deținerea și folosirea aparaturii de detecție pentru experții arheologi atestați de MCC. Avem convingerea că un areal bine sondat și monitorizat de specialiști, cu ajutorul unei aparaturi performante nu ar mai prezenta interes major pentru braconieri. Actualmente însă, un arheolog care dorește să achiziționeze și să dețină un aparat de detecție se supune acelorași rigori legislative ca un nespecialist, adică unui demers ce nu diferă prea mult de cel al achiziționării unei arme de foc. Atragem însă atenția că în legislația privind regimul armelor și munițiilor se precizează că cei ce folosesc astfel de obiecte prin natura meseriei: polițiști, militari etc., beneficiază de o procedură simplificată. Este hilar, dar în acest moment infractorii dețin instrumentar mult mai performant decât cei autorizați prin natura meseriei să folosească acest fel de aparatură.

În același context, nu se poate uita nici o clipă trecerea pe sub plug a celei mai vechi mănăstiri medievale din România (Slava Rusă), felul copilăresc în care rezervația de la Târgșor a dispărut, acoperirea cetății Dăbâca cu loturi de porumb și varză, trecerea cu buldozerul prin mediana cetății Alba Iulia, sau demantelarea cheiului portului de la Capidava, toate proclamate de lege drept „rezervații arheologice”.

În modul cel mai evident, după 1989, arheologia provinciilor s-a derulat foarte diferențiat. Treptat, Transilvania a trecut pe primul loc. Este clar, de asemenea, că în celelalte zone s-au înregistrat reculuri semnificative, care au subțiat cunoașterea Țării Românești, a Dobrogei. În continuare, Oltenia este cea mai opacă zonă de cercetări de medievistică. Socotesc că ar fi cu totul anormal ca arheologia marilor centre medievale provinciale (Suceava, Iași, Târgoviște, Câmpulung, Curtea de Argeș, Turnu Severin, apoi Timișoara, Oradea, Brașovul, Clujul, Bistrița etc.) să fie într-atât de mărunțită ori de nedrept relevată.

În ceea ce privește valorificarea cercetărilor desfășurate în situri medievale, putem constata în ultima decadă o tendință lăudabilă de publicare a unor monografii la scurt timp după finalizarea săpăturilor (Oradea, Sibiu, Feldioara, Vințu de Jos) sau a unor obiective importante din cadrul unor ansambluri vaste, spre deosebire de perioada de până la 1990, când săpături extrem de importante, desfășurate cu mari eforturi umane și financiare își mai așteaptă (unele în zadar) valorificarea științifică. Se poate constata de asemenea trecerea de la publicarea unor articole de mici dimensiuni, sau chiar a unor studii ample în reviste de specialitate, la publicarea „in extenso” a cercetărilor în formă de carte. Fenomenul a fost determinat, în opinia noastră, atât de mai facila tehnoredactare computerizată și de inflația de edituri dispuse să tipărească orice, cât și de motivarea cercetătorilor în acest demers de criteriile de promovare impuse de instituțiile abilitate. De asemenea, reluarea cu consecvență a publicării fostelor MCA prin Cronica Cercetărilor Arheologice, în care, sub forma raportului de săpătură, informația primară este pusă la dispoziția celor interesați, reprezintă poate o cauzalitate a acestei tendințe.

Spre deosebire de alte compartimente de cercetare arheologică, medieviștii posedă o publicație proprie, intitulată Arheologia Medievală, care își pregătește intrarea la tipar a celui de-al șaptelea număr al său și care și-a câștigat un meritat prestigiu european alături de publicația britanică Medieval Archaeology și de cea germană Zeitschrift fur Archaologie des Mittelalters, singurele reviste adresate strict arheologiei medievistice de pe bătrânul continent. Nu în ultimul rând, trebuie menționată existența site-ului  www.medievistica.ro, ca tribună a medievisticii românești.

Lăudabil este faptul că în anumite cazuri a apărut și la noi foarte necesara „arheologie de depozit” sau/și după caz „arheologia de arhivă”, cu unele rezultate notabile în valorificare (A. Ioniță - Brateiu, în curs de publicare, B. Gergely - Dăbâca). Din păcate nu există prea multe exemple în acest sens, de cele mai multe ori, tone de materiale arheologice zac fără documentațiile aferente prin depozitele instituțiilor abilitate în păstrarea patrimoniului, uitate, blocate și fără vreo speranță de valorificare.

În aceeași linie se înscrie și publicarea unor sinteze pe categorii de materiale arheologice și dezvoltarea unor tipologii și cronologii inexistente înainte de 1990 pentru spațiul românesc și extrem de utile cercetărilor viitoare. (P.-V. Batariuc și D. Marcu - cahle medievale, urmate rapid de alte publicații ale lui M.-V. Rădulescu, M. Kémenes, Benkő E., A. A. Rusu, L. Fulga - sticlărie, A. A. Rusu, P.-V. Batariuc, Nyáradi Zs. - materiale de construcție,  A. A. Rusu și Fl. Mărgineanu – piese de os, Zs. Kopeczny – piese de bronz, Z. K. Pinter, M. Simina, A. Dragotă, A. Nițoi - arme, piese de podoabă și accesorii vestimentare). De aici, putem trece spre un alt demers lăudabil, cel al repertorierii pe regiuni a descoperirilor arheologice, domeniu în care Transilvania și Banatul sunt într-o situație fericită în raport cu alte zone. Ne referim atât la repertoriile generale ale unor județe în care sunt cuprinse și descoperirile aparținând perioadei medievale (Alba, Caraș-Severin, Cluj, Brașov, Hunedoara, Mureș, Sibiu), cât și abordările unor categorii de obiective (Arad - cetățile medievale, Alba - necropole, Alba, Sibiu, Hunedoara, Brașov, Bistrița-Năsăud, Mureș - biserici fortificate și cetăți țărănești, Alba, Cluj - biserici medievale românești). Aceste lucrări, adesea controversate și evident perfectibile, constituie în perspectivă o bază de pornire extrem de utilă oricărui demers de cercetare arheologică riguros științific. Este totuși greu de conceput ca la 20 de ani de la libera folosire a computerelor, băncile de date pe serii de colecții sau de materiale să nu prindă nici un fel de contururi din care să putem cita exemple serioase. Tot www.medievistica.ro are meritul de a fi trecut măcar la construcția băncilor de imagini.

În ceea ce privește formulele de comunicare, altele decât cele scrise, considerăm că pe lângă sesiunile ce reunesc arheologi ai tuturor domeniilor și care sunt utile pentru mai buna cunoaștere a colegilor de breaslă și a preocupărilor acestora, se conturează drept tot mai fructuoase reuniunile pe domenii stricte de activitate arheologică. Cele din urmă au prins viață din ce în ce mai personalizat, cu implicarea colegilor străini care ar trebui să ne arate chipul propriu după comparații. Un mare succes a fost antrepriza Muzeului Satu Mare, sub genericul „Arhitectura religioasă medievală din Transilvania”, ajunsă la a VI-a ediție, cu patru volume deja publicate. Numai în anul încheiat, un simpozion de la Bistrița a produs un prim volum al seriei „Vasaria medievalia”. La Târgu Mureș, se continua o inițiativă născută la Sibiu, privind sistemele de încălzire medievale. Să mai amintim apoi de Conferința „Castrum Bene”, Sibiu, 2007, care a avut drept scop promovarea cercetărilor castelologice în România, sau reuniunea internațională din 2006 de la Alba Iulia privind arheologia Bazinului Carpatic din jurul anului 1000.

 

Urmând exemplul și modelul impus de colegii ce au prezentat rapoarte asemănătoare pe alte epoci istorice, am întreprins și un demers statistic privitor la cercetările de arheologie medievistică desfășurate în România în intervalul 2000-2008, deși ca arheolog știu că o statistică este relevantă doar atunci când se face pe un eșantion complet de informație, iar o astfel de informație este greu de adunat. Cu ajutorul și amabilitatea unor colegi, cărora le mulțumesc și pe această cale, am obținut o situație a autorizărilor emise pe obiective medievale de MCC, situație ce cuprinde un tabel ce se întinde pe 143 de pagini, situație foarte completă dar nu absolut relevantă, cunoscut fiind faptul că există săpături autorizate și nedesfășurate precum există săpături neautorizate, dar desfășurate și chiar publicate. Nu voi comenta pe larg cifrele, numele, instituțiile sau graficele cuprinse în tabelele atașate acestui material, fiind convins că fiecare coleg interesat de soarta arheologiei românești va putea să își contureze o imagine proprie și să-și formeze propriile concluzii.

 

 

Prof. Dr. Zeno Karl Pinter

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

 

Șantiere medievale din România în intervalul anilor 2000 (2002)- 2008

Pentru datele din perioada 2001-2002 aprobările sunt din 2005, posibil să fie o greșeală, tot ceea ce este indicat ca 2001-2002 poate să aparțină anului 2005.

An cercetare

Tip cercetare

Dată aprobare

Sit - denumire

2000

sistematică

24.05.2005

Sibișeni - Deasupra satului

2000

sistematică

24.05.2005

Sfântul Gheorghe - Chilieni

2000

sistematică

24.05.2005

Cenad

2000

sistematică

24.05.2005

Geoagiu

2000

sistematică

24.05.2005

Tălmaciu

2000

sistematică

24.05.2005

București

2000

sistematică

24.05.2005

București

2000

sistematică

24.05.2005

Hotărani

2000

sistematică

24.05.2005

Vârteșcoiu

2000

salvare

24.05.2005

Câmpineanca

2000

sistematică

24.05.2005

Stâncești

2000

sistematică

24.05.2005

Așezarea rurală Gutinaș

2000

sistematică

24.05.2005

Caransebeș

2000

sistematică

24.05.2005

Pietroasele

2000

sistematică

24.05.2005

Râncăciov

2000

sistematică

24.05.2005

Biserica de la Zidurile

2000

sistematică

24.05.2005

Gătaia

2000

sistematică

24.05.2005

Mogoșești

2000

sistematică

24.05.2005

Oradea

2000

sistematică

24.05.2005

Lăzarea

2000

sistematică

24.05.2005

Crișan

2000

sistematică

24.05.2005

Porolissum

2000

sistematică

24.05.2005

Porolissum

2000

sistematică

24.05.2005

Câmpulung - Mănăstirea Negru Vodă

2000

sistematică

24.05.2005

Săbăoani

2000

sistematică

24.05.2005

Castelul Bethlen - Criș

2000

sistematică

24.05.2005

Cetatea Enisala

2001

sistematică

23.05.2005

Orăștie - Mănăstirea Franciscană

2001

sistematică

23.05.2005

Sibișeni - Deasupra satului

2001

sistematică

23.05.2005

Iași - Curtea Domnească

2001

sistematică

23.05.2005

Sfântul Gheorghe - Chilieni

2001

sistematică

23.05.2005

Geoagiu de Jos

2001

sistematică

23.05.2005

Tălmaciu

2001

sistematică

23.05.2005

Apulum

2001

sistematică

23.05.2005

Apulum

2001

sistematică

23.05.2005

Apulum

2001

sistematică

23.05.2005

Hrincești

2001

sistematică

23.05.2005

Pietroasele

2001

sistematică

23.05.2005

Gherăseni

2001

sistematică

23.05.2005

Biserica de la Zidurile

2001

sistematică

23.05.2005

Biserica de la Zidurile

2001

sistematică

23.05.2005

Giurgiu - Cetatea din insulă

2001

sistematică

23.05.2005

Vidacut

2001

sistematică

23.05.2005

Socol - Kruglița

2001

sistematică

23.05.2005

Mogoșești

2001

sistematică

23.05.2005

Porolissum

2001

sistematică

23.05.2005

Lăzarea

2001

sistematică

23.05.2005

Voinești - Cetate

2001

sistematică

23.05.2005

Câmpulung - Mănăstirea Negru Vodă

2001

sistematică

23.05.2005

Târgoviște - orașul medieval

2001

sistematică

23.05.2005

Săbăoani

 

Tipurile de cercetare

Tipuri de cercetare 2000 (2002)- 2008

 

Tip cercetare

număr

sistematică

435

preventivă

421

supraveghere

214

salvare

190

 

Analizate per total, se observă că săpăturile sistematice reprezintă 35%, urmate de cele preventive (33%), de supraveghere (17%) și de cele de salvare (15%).


 

Numărul șantierelor eșalonate pe ani de cercetare

An cercetare

Număr

2005

233

2006

185

2002

178

2008

155

2007

154

2004

154

2003

150

2000

27

2001

24

 

De departe, 2005 a reprezentat cel mai important an ca și număr de șantiere. Ultimii doi ani au adus un recul în numărul de intervenții, chiar dacă 2007 și 2008 au reprezentat o creștere a numărului de lucrări de construcții la nivelul întregii țări. 

 


 

Evoluția cercetărilor sistematice

An cercetare

Nr.

2002

101

2003

80

2005

70

2004

69

2006

26

2007

24

2001

24

2006

22

2008

19

Total

435

 

 

 

Săpăturile sistematice înregistrează scăderi majore în ultimii ani, iar graficul arată scăderi pentru următorii ani.

Evoluția cercetărilor preventive

An cercetare

Nr.

2006

105

2005

101

2008

92

2004

64

2007

59

Total

421

 

 

 

Cercetările preventive oscilează la valori apropiate în anii 2006, 2005 și 2008 și au avut valori scăzute în anii 2004 și 2007.


 

Evoluția cercetărilor de tip supraveghere

Tip cercetare

Nr.

2007

71

2006

55

2008

44

2005

42

2004

2

Total

214

 

 

 

Acest tip de cercetare a crescut constant din 2004 (1%), până în 2007 (33%) pentru a scădea destul de mult în 2008 (20%).

Situația cercetărilor pe instituții

Instituție organizatoare

Nr. lucrări executate

Muzee

934

Institute Cercetare

165

Universități

90

Firme private

65

Direcții Cultură

6

 

În ceea ce privește instituțiile organizatoare se remarcă faptul că cercetarea arheologică este apanajul Muzeelor (74%). Foarte departe se află Institutele de Cercetare (13%), urmate de Universități (7%). Sectorul privat este foarte slab reprezentat (5%), iar Direcțiile de Cultură dețin un procentaj insignifiant. Muzeele județene și naționale controlează cercetarea arheologică în majoritatea județelor. Dezvoltarea slabă a sectorului privat ridică semne de întrebare relativ la modul de dezvoltare al sectorului privat prin lipsa unui mediu concurențial.


 

Situația cercetărilor din partea sectorului privat

Instituția organizatoare - denumire

Nr.

SC DAMASUS SRL Brașov

44

SC ABRAL ARTPRODUCT SRL București

14

SC Deprom SRL Constanța

2

S.C. Bucovina Istorică SRL

2

SC Isis Arheo Consulting SRL

1

REMON PROIECT SRL București

1

Axel Impeco SRL

1

 

Sectorul privat este dominat de doar două firme.

 

Situația statistică a instituțiilor care au efectuat cercetări arheologice pe toată perioada

Instituția organizatoare - denumire

nr.

Complexul Național Muzeal „Curtea Domneasc㔠Târgoviște

129

Muzeul Municipiului București

63

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea

62

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București

57

Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva

47

SC DAMASUS SRL Brașov

44

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

43

Muzeul Județean Botoșani

39

Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava

36

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

30

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea

30

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

29

Muzeul Național Brukenthal - Sibiu

27

Muzeul Banatului – Timișoara

26

Muzeul Banatului Montan – Reșița

26

Muzeul Brăilei

25

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

25

Complexul Muzeal – Arad

25

Muzeul Național de Istorie a României – București

23

Muzeul Județean de Istorie Brașov

22

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca

22

Muzeul Județean Vâlcea - Râmnicu Vâlcea

22

Institutul de Arheologie și Istoria Artei – Cluj-Napoca

20

Muzeul Județean Buzău

20

Muzeul Județean Argeș - Pitești

19

Muzeul Județean Mureș - Târgu Mureș

17

Muzeul Național Secuiesc - Sf. Gheorghe

17

Complexul Muzeal Județean Neamț

17

Muzeul Județean Satu Mare

15

Muzeul Secuiesc al Ciucului - Miercurea Ciuc

14

SC ABRAL ARTPRODUCT SRL București

14

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

13

Muzeul Vrancei

12

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

12

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – Ploiești

11

Complexul Național Muzeal „Moldova” – Iași

11

Muzeul „Castelul Corvineștilor” Hunedoara

10

Universitatea de Vest Timișoara

9

Muzeul Județean Maramureș - Baia Mare

9

Muzeul Județean Ialomița - Slobozia

8

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” – Vaslui

8

Institutul Național al Monumentelor Istorice București

8

Centrul de Istorie și Civilizație Europeană - Academia Română, filiala Iași

7

Muzeul Județean Teleorman - Alexandria

7

Institutul de Arheologie Iași

7

Muzeul „Haaz Rezso” – Odorheiul Secuiesc

6

Muzeul Carpaților Răsăriteni – Sfântu Gheorghe

5

Universitatea București

5

Muzeul Romanațiului Caracal

4

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniț㠖 Caransebeș

4

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

4

Muzeul de Istorie Gherla

4

Muzeul Municipal – Câmpulung

4

Muzeul de Arheologie „Callatis” – Mangalia

4

Muzeul de Istorie Turda

3

Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu

3

Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Suceava

3

Universitatea Craiova

3

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

2

Universitatea „Al. I. Cuza” Iași

2

Institutul Român de Tracologie

2

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

2

Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Național

2

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca

2

Universitatea „Spiru Haret” București

2

S.C. Bucovina Istorică SRL.

2

Muzeul Militar Național

2

Muzeul Județean Vrancea - Focșani

2

Universitatea Oradea

2

Muzeul Regiunii „Porților de Fier” - Drobeta Turnu-Severin

2

SC Deprom SRL Constanța

2

Muzeul Județean Gorj

2

Universitatea din Pitești

1

Muzeul Municipal – Sebeș

1

Muzeul Municipal de Istorie Onești

1

Muzeul Olteniei – Craiova

1

Axel Impeco SRL

1

Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Botoșani

1

Universitatea „Mihail Kogălniceanu” Iași

1

Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Neamț

1

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" București

1

Muzeul Huși

1

Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița

1

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj

1

SC Isis Arheo Consulting SRL

1

Muzeul de Istorie Aiud

1

Muzeul "Molnár István" - Cristuru Secuiesc

1

Muzeul Civilizației Gumelnița - Oltenița

1

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad

1

REMON PROIECT SRL București

1

 


 

Situația statistică a instituțiilor care au efectuat cercetări arheologice pe anul 2008

Instituția organizatoare – denumire

Nr.

Muzeul Municipiului București

24

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea

13

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București

10

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

9

Complexul Național Muzeal „Curtea Domneasc㔠Târgoviște

8

Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași

8

Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava

7

Muzeul Țării Crișurilor Oradea

7

Muzeul Național de Istorie a României București

5

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca

4

Muzeul Vrancei Focșani

4

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

3

Muzeul Județean Argeș Pitești

3

Muzeul Banatului Timișoara

3

Muzeul Național Secuiesc Sf. Gheorghe

3

Muzeul „Castelul Corvineștilor” Hunedoara

3

SC DAMASUS SRL Brașov

3

Complexul Muzeal Județean Neamț

3

Institutul de Arheologie Iași

3

Muzeul Județean de Istorie Brașov

3

Complexul Muzeal – Arad

2

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

2

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

2

Muzeul Județean Mureș Târgu Mureș

2

Muzeul „Haaz Rezso” Odorheiul Secuiesc

2

Muzeul Județean Buzău

2

Universitatea „1 Decembrie 1918" Alba Iulia

1

Muzeul Județean Vâlcea Râmnicu Vâlcea

1

Muzeul Județean Teleorman Alexandria

1

Muzeul Județean Maramureș Baia Mare

1

Muzeul Secuiesc al Ciucului Miercurea Ciuc

1

Muzeul „Molnár István” Cristuru Secuiesc

1

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova Ploiești

1

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

1

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

1

Universitatea București

1

Muzeul Brăilei

1

Centrul de Istorie și Civilizație Europeană Academia Română, filiala Iași

1

Institutul Național al Monumentelor Istorice București

1

Universitatea din Pitești

1

Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca

1

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

1

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București

1

 

Situația statistică a responsabililor care au efectuat cercetări arheologice pe toată perioada analizată

Responsabili - nume

Nr.

Olteanu

90

Diaconescu

43

Mănucu Adameșteanu

35

Marcu Istrate

35

Setnic

32

Damian

30

Hău

28

Cuculea - Sandu

27

Crișan

23

Cândea

23

Beșliu Munteanu

23

Rusu

22

Iosifaru

22

Cristocea

20

Lupu

19

Constantinescu

18

Pop

17

Țeicu

16

Pescaru

15

Bordi

15

Pinter

14

Jugănaru

14

Artimon

14

Petrov

13

Dragotă

13

Baumann

13

Istrate

12

Drașovean

12

Săcărin

11

Rădulescu

11

Matei

11

Marta

11

Roman

10

Paraschiv

10

Darvas

10

Coșuleț

10

Costea

10

Ciută

10

Ciobanu

10

Cantacuzino

10

Asăvoaie

10

Paul

9

Moga

9

Hurezan

9

Țiplic

8

Pușcașu

8

Niculescu

8

Dumitroaia

8

Cheptea

8

Bota

8

Topoleanu

7

Szocs

7

Negru

7

Kacso

7

Căstăian

7

Bejan

7

Barnea

7

Babeș

7

Ursachi

6

Sofalvi

6

Popa

6

Pascu

6

Lichiardopol

6

Iacob

6

Gaiu

6

Ferencz

6

Custurea

6

Ardeu

6

Păunescu

5

Pandrea

5

Man

5

Luca

5

Iosipescu

5

Harhoiu

5

Cosma

5

Chiriac

5

Blăjan

5

Țuțuianu

4

Stănică

4

Soós

4

Schuster

4

Rusu-Bolindeț

4

Nicodei

4

Micu

4

Meșter

4

Lazăr

4

Kavruk

4

Hügel

4

Gudea

4

Gligor

4

Chirica

4

Botár

4

Băcueț Crișan

4

Apostu

4

Vulpe

3

Șadurschi

3

Papuc

3

Moglan

3

Lukacs

3

Ioniță

3

Ionescu

3

Ignat

3

Iaroslavschi

3

Iambor

3

Gherghe

3

Drîmbărean

3

Dejan

3

Covacef

3

Corbu

3

Conovici

3

Cătinaș

3

Bulzan

3

Boghian

3

Bobi

3

Batariuc

3

Andronic

3

Ursulescu

2

Țânțăreanu

2

Teodor

2

Șovan

2

Stanciu

2

Sîrbu

2

Opriș

2

Mihai

2

Mareș

2

Mare

2

Lazarovici

2

Inel

2

Gogâltan

2

Glodariu

2

Gindele

2

Dumitrașcu

2

Dan

2

Ciubotaru

2

Calotoiu

2

Brudiu

2

Bejinariu

2

Bătrîna Milencovici

2

Bartok

2

Andrițoiu

2

Zirra

1

Virag

1

Vasiliu

1

Țurcanu

1

Tamba

1

Șerbănescu

1

Stîngă

1

Spinei

1

Simina

1

Scrobotă

1

Safta

1

Rotea

1

Rogozea

1

Rența

1

Popușoi

1

Popovici

1

Popescu

1

Pinca

1

Petrescu

1

Petculescu

1

Pavel

1

Oprean

1

Nicolae

1

Nica

1

Mușețeanu

1

Moței

1

Mitar

1

Merlan

1

Măgureanu

1

Maxim

1

Lakatos

1

Körösfői

1

Isacu

1

Huszarik

1

Hordilă

1

Georgescu

1

Fodorean

1

Ene

1

Crăciunescu

1

Cociș

1

Căpățână

1

Căpătână

1

Boroneanț

1

Bondoc

1

Bîrliba - Mihăilescu

1

Bălos

1

Băjenaru

1

Asztalos

1

Ardeț

1

-

1

 


 

 

Situația statistică a responsabililor care au efectuat cercetări arheologice pe 2008

 

Reponsabil – nume/ 2008

           Nr.     

Mănucu Adameșteanu

15

Damian

11

Cuculea - Sandu

9

Topoleanu

7

Crișan

6

Olteanu

5

Marcu

5

Hău

5

Cristocea

4

Apostu

4

Țuțuianu

3

Rusu

3

Roman

3

Rădulescu

3

Pop

3

Moglan

3

Dumitroaia

3

Diaconescu

3

Costea

3

Chirica

3

Bordi

3

Stănică

2

Sófalvi

2

Pușcașu

2

Jugănaru

2

Dejan

2

Cândea

2

Babeș

2

Asăvoaie

2

Țurcanu

1

Țiplic

1

Soós

1

Popescu

1

Popa

1

Pavel

1

Pascu

1

Opriș

1

Niculescu

1

Moga

1

Mitar

1

Mihai

1

Maxim

1

Matei

1

Marta

1

Luca

1

Lichiardopol

1

Körösfői

1

Iosifaru

1

Inel

1

Iaroslavschi

1

Iacob

1

Hurezan

1

Harhoiu

1

Gaiu

1

Fodorean

1

Ene

1

Cosma

1

Constantinescu

1

Cheptea

1

Căstăian

1

Botar

1

Băcueț Crișan

1

Baumann

1

Artimon

1