Cheile Sfântului Petru

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

… deschideau Porțile Raiului!

Nu este de mirare că s-au reprezentat mereu, spre aducere aminte. La rândul nostru, o vom face aici pentru a dezvălui nu numai amploarea fenomenului religios medieval, cât pentru a revedea povestea unui obiect de folosință curentă. Banal, el are și valențe artistice. În mod sigur, se poate scrie despre o „cheie gotică”, dar și despre altele, mai noi, întrunind exigențele stilurilor artistice care au urmat.

Precum se știe, oricine îl recunoștea pe Marele Apostol, după cheia pe care o purta. Adesea, atât de mare, încât să arate tuturor cât de uriașe sunt porțile care pot fi închise/deschise cu ele. Dar, pentru noi, urmașii mai prozaici și cu alte gânduri decât cele de salvarea sufletelor, ne-a rămas oportunitatea de a distinge frumusețea lucrăturii fierarilor timpurilor.

Cheile au fost reprezentate pentru prima dată în secolul al V-lea, de la această dată devin atributul Sf. Petru și apar frecvent pe monumente, iar la sfârșitul secolului al VI-lea au devenit regulă. Cea mai veche scenă pictată pe frescă, cu de predare a cheilor se regăsește la Cripta Sfinților Felix și Adauctus (Italia), datată la începutul secolului al VI-lea.

Îl regăsim pe Sf. Petru, mai peste tot în România: în fresca de pe pereți (Delnița, jud. Harghita, Ghimbav, jud. Brașov, Hărman – jud. Brașov, Leșnic, jud. Hunedoara, Mălâncrav, jud. Mureș, Mediaș 1 – jud. Sibiu, Nemșa – jud. Sibiu, Remetea, jud. Bihor, Sânpetru – jud. Brașov, secolul al XIV-lea, Sântana de Mureș – jud. Mureș, Strei, jud. Hunedoara), altarelor (Băgaciu – jud. Mureș), decorul cheilor de boltă (cea mai veche, din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, de la Sânpetru 1 jud. Brașov, Mediaș 2) și pe clopote (Band – jud. Mureș). Descoperiri de reprezentări pe cahle sunt semnalate în Moldova la Suceava, mănăstirea Moldovița și curtea din Spătărești[1]. Nici în Transilvania nu au lipsit. Cea de la Vințu de Jos (sec. XV) are lipsă tocmai partea în care trebuia să figureze cheia. Știm însă sigur că unele cahle descoperite în Slovacia sau Cehia (a doua jumătate a secolului al XV-lea), aveau doar imaginile Sf. Petru, cu cheia sa supradimensionată.

Cele mai multe dintre reprezentări aparțin secolelor XIV (Delnița, Hărman, Leșnic, Mălâncrav, Remetea, Sântana de Mureș, Strei) și XV (Mediaș, Nemșa). Ultimele folosite în bisericile Transilvaniei sunt din secolul al XVI-lea (Mediaș). În marea majoritate a cazurilor este reprezentat singur ori asociat cu apostolul Pavel (Paul). Mai apare apoi și în Cortegiile Apostolilor (Mediaș, Strei).

Heraldica Transilvană a conservat o singură mărturie specială, care aparține localității germane (săsești) de la Sânpetru 2. Ea a ajuns să fie utilizată și pe instrumentele de marcare a vitelor aparținătoare localnicilor.

Cheia poate fi ușor confundată cu foarte cunoscuta emblemă a Sfântului Scaun (Roma). O astfel de sugestie este dată de o prezență sculptată la Turda (Veche) (jud. Cluj) (1472). Emblema de la Band este, în adevăr, un însemn de pelerin, procurat probabil direct de la Roma, pe care donatorii s-au străduit să-l vadă topit în cămașa clopotului pe care ei l-au finanțat.

Mult mai rar, cheile au fost artificii de ilustrare a zăvoarelor deschise de la mormintele celor chemați la Judecata din urmă (fresca de la Bălinești – jud. Suceva). La sfârșitul Evului Mediu, a fost utilizată ca însemn de meșter lăcătuș (cum a fost meșterul „SP”, de la 1537, de la Cluj).

Repertoriul reprezentărilor nu este, nici pe departe, complet.

Izvoarele scrise încep să relateze despre chei destul de târziu, respectiv la sfârșitul Evului Mediu. În 1503, din Brașov, au plecat către Moldova 200 de lacăte (serae), însoțite de cheile lor[2]. În acte ale anului 1555, se povestește că documente privilegiale au fost depuse într-o lădiță (ladulam), prevăzută cu trei lacăte (tria seracula), iar trei interesați în conținutul ei aveau fiecare o cheie (clavis) personală[3]. Tot atunci, ies la iveală și unele detalii amuzante. În 1518 se interzicere vânzarea cheilor pilite la târg, menționându-se și tiparul de ceară al unor chei. Printre lucrările de meșter se menționează potrivitul de cheie[4].

Pentru raportarea la realitate oferim chei medievale reale, publicate (Baia – jud. Suceava[5], Căpâlna, jud. Alba[6], cetatea Codlea – jud. Brașov[7], Cristuru Secuiesc – jud. Harghita, Sopor-Iacobeni - jud. Cluj[8], Voivozi - jud. Bihor[9]) ori nepublicate (Bistrița – jud. Bistrița-Năsăud[10], Frumușeni – jud. Arad). Ele se pot verifica prin raportare la singura publicație sintetică, despre cheile vecinei Ungarii, apărută în urmă cu multe decenii (Temesváry)[11].

Ceea ce am oferit este o simplă schiță de istorie. Dar, în același timp, este structura de bază a unei viitoare lucrări de mai mare amploare.

 

Voica Istrate, Adrian Andrei Rusu


 

[1] Victoria P. Batariuc, Cahle din Moldova medievală. Secolele XIV-XVII. Suceava, 1999, p. 132.

[2] Șt. Pascu, Relațiile economice dintre Moldova și Transilvania în timpul lui Ștefan cel Mare, în vol. Studii cu privire la Ștefan cel Mare. București, 1956, p. 212.

[3] Jakó Zs., A kolozsmonostori konvent jegyzökönyvei. II. Budapest, 1990, p. 815, nr. 5395.

[4] Documente privind istoria orașului Sibiu. Quellen zur Geschichte der Stadt Hermannstadt. II. Sibiu, 2003, p. 264.

[5] Eugenia Neamțu, V. Neamțu, Stela Cheptea, Orașul medieval Baia. I. Iași, 1980, p. 182, fig. 30/6-8; ibidem, II, p. 80, fig. 28/5-7, 9, 10, 15.

[6] Șt. Matei, în vol. I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna. București, 1989, p. 155.

[7] Fl. Costea, Obiecte metalice descoperite în cetatea de pe Măgura Codlei, în Cumidava, 2, 1968, p. 79-89.

[8] V. Pintea, în ActaMN, 4, 1967, p. 537, 539, fig. 10/4.

[9] R. Popa și colab., Cercetările arheologice de la Voivozi. Contribuții la istoria Bihorului în secolele XII-XV, în Crisia, 17, 1987, p. 81.

[10] Piese muzeistice inedite, oferite cu generozitate de către Gabriela Rădulescu. Îi suntem datori cu mulțumirile noastre.

[11] Temesváry F., Kulcstipusok és zár- mechanizmusok felödésa a XV. században, în Folia Arch., 13, 1961.