Comori deja găsite.

Pagini de pseudo-arheologie


A găsi o comoară este o obsesie. Din toate timpurile. Și loteria norocoșilor a întreținut mereu renașterea continuă a vânătorilor de comori. Oare brățările dacice nu au făcut la fel?

Pentru că în Evul Mediu nu a fost altfel, am făcut aici un grupaj de date privitoare la comori pe care nu le-au găsit arheologii. Nu cred că este complet, dar este foarte semnificativ prin mesajele conținute.

 

 

1366, Turda

Cu prilejul stabilirii hotarelor orașului Turda, către Aiton, după ce se trece de „Drumul voievodului”, se ajunge la o groapă pe care pârâtorii o socotesc drept un semn de hotar distrus cu rea-voință. Li se răspunde, că de fapt, în acel loc fusese căutat un tezaur (tesaurum).

Documenta Romaniae Historica. C. Transilvania. Vol. XIV. București, 2002, nr. 98, p. 171.

 

1476, Suceava

Giovanni Maria Angiolello, relatează: „locuitorii fugiseră și lucrurile lor parte fuseseră luate cu ei, iar altele fuseseră ascunse în pământ. Turcii au găsit multe din ele, deoarece sunt meșteri în a găsi astfel de lucruri ascunse și îngropate [...], astfel au fost găsite puțuri cu grâne și alte lucruri îngropate.

Călători străini despre Țările Române. I, București, 1968, p. 136-138.

 

1538, Suceava

Mustafa Gelalzade:

„Petru, cu scopul de a-și apăra averea, a îngropat-o într-o parte a cetății și după aceia a fugit. Dar îndată ce sultanul a aflat despre acest lucru, a chemat pe imbrohorul său (mirahor) Husein-aga și l-a însărcinat cu descoperirea tezaurului. Husein-aga, în urma înaltului ordin primit, a început să sape în locurile unde se credea că ar fi fost îngropat tezaurul. Făcându-se săpăturile cuvenite, s-au descoperit lucrurile și averea lui Petru, care se compunea din următoarele obiecte și anume: berbeci de argint, carafe, ibrice, cușme, pahare, săbii încrustate cu pietre prețioase, săbii germane, săbii foarte înguste și cu vârful ascuțit, perle prețioase, giuvaericale, vase prețioase de pus flori, cămăși de mătase, cărți legate în argint și aur, evanghelii, cruci, monede în mare cantitate, obiecte și mărfuri asemenea, și obiecte de podoabă și lux, stofe de mătase și multe alte lucruri care pot fi descrise de pana autorului”

Cronici turcești privind Țările Române. I, București, 1966, p. 270.  

 

1601, Suceava

Andrea Bobbi din Faenza scrie c㠄monsieniorul nostru l-a înștiințat pe Mihai domnul român … că s-ar afla la Suceava, cetate din Moldova, o comoară [îngropată] în pământ”: Episcopul se oferă să-l ducă personal pe Mihai. I-a și pus pe oameni să sape.

Călători străini despre Țările Române. IV, București, 1972, p. 191.

 

1604, Suceava

Ștefan Balthazar, scrie că episcopul de Argeș a venit la Suceava în haine de mirean și nu s-a rușinat să sape o comoară în cetatea Sucevei […], iar alții după el săpând mai adânc temeliile turnului au năruit turnul cetății.

Călători străini despre Țările Române. IV, București, 1972, p. 187.

 

1610, Sibiu

Trupele principelui Gabriel Bátori pătrund în Sibiu. „Dușmanii au avut astfel pricină să caute comorile ascunse, să sape și să scormonească prin toate zidurile și locurile tainice, ca viermii într-un caș stricat, încât unele clădiri frumoase s-au prăbușit ici și acolo…”

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665. București, 1965, p. 9-10.

 

1611, Curtea de Argeș

Același principe: „A pricinuit mari pagube mai ales mănăstirii Argeșului, vestită până departe, care n-are seamăn în împrejurimi. Deoarece mănăstirea era acoperită cu plumb, Bátori a poruncit sî se scoată plumbul și a găsit în vârful clopotniței bisericii o comoară mare, pe care a răpit-o”.

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665. București, 1965, p. 11.

 

1636, Transilvania

„În acest an, principele Gheorghe Rákóczy I a pus ca toate locurile ascunse și pivnițele din Gherla și Făgăraș să fie deschise și cercetate. El a luat în stăpânire o comoară frumoasă ascunsă de fratele Gheorghe, locotenentul reginei Izabela, și de alți principi răposați întru Domnul.”

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665. București, 1965, p. 92.

 

1638, Transilvania

„Între lucrurile sale s-au găsit și câteva scrieri vechi, scrise în limbile română și greacă, pe care le adusese călugărul în taină din Țara Românească, privitoare la niște comori mari și vechi care s-ar găsi atât în cuprinsul Transilvaniei, cât și în Țara Românească. Printre ele s-a găsit o scrisoare și însemnare care îndruma spre marea comoară a lui Ioan  al II-lea [Sigismund Szapolya], care s-ar găsi îngropată mai sus de orașul Sibiu, lângă râul Cibin, la poalele munților, în apropierea satului Orlat, fiind arătat la ce depărtare de sat și de râu se găsește, la ce adâncime și mărimea comorii. Principele a pus să se sape în lung, în lat și în adâncime timp de două luni, cum se poate vedea și astăzi. Nu se știe dacă s-a găsit ceva. Mulți au avut îndoieli și au spus că această mare străduință este zadarnică, deoarece s-a ținut seama, când s-au făcut săpăturile, de cursul de azi al Cibinului, și nu de matca lui veche, care se putea încă vedea. Se spune că principele voia să se sape mai departe, dar unii dintre domnii țării nu l-au sfătuit să continue. Câteva dintre scrierile privitoare la comorile ce s-ar găsi în mănăstirile Țării Românești au fost trimise de principele Rákóczy lui Matei Vodă, care, cu ajutorul acestor scrieri, ar fi reușit să găsească și să adune comori însemnate.”

 Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665. București, 1965, p. 102.

 

1653, hotarele Nistrului

„Se spune că în apropierea Nistrului ar fi plecat călare într-un loc anumit, însoțit de doi slujitori ai curții, și ar fi îngropat acolo o parte din tezaurul său, tot numai de aur, iar după ce a făcut acest lucru, Lupu i-ar fi ucis cu mâna sa pe acești slujitori, pentru ca ei să nu trădeze locul, purtându-se ca un adevărat tiran.”

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665. București, 1965, p. 155.

  

Le-a adunat pentru Medievistica,

Gelu Munteanu