Cobzarul cetății Neamțului


În cursul acestui an, un mic volumaș dezvăluie diverse noutăți despre cunoscuta cetate moldoveană[1]. Ne vom opri la una dintre ele. Este vorba despre o piesă de ceramică, în fapt o mică statuetă acefală și cu smalț verde (fig. 1). Deși pusă într-un volum care vorbește despre cetate și muzeul ei, absolut niciun indiciu nu dezvăluie locul ei de descoperire. Mai mult chiar, cei care doresc să o admire și din alte unghiuri, o pot vedea nu la cetate, ci în expoziția de bază a muzeului județean, respectiv la Piatra Neamț (fig. 2). Piesa nu este inedită, doar că a beneficiat de condiții de publicare care nu au reușit să o pună cu adevărat în valoare[2]. Punerea ei în valoare a fost, de asemenea, destul de nemulțumitoare.

Avem de-a face cu un personaj cu capul pierdut din vechime, care este înfățișat șezând. Picioarele sunt ușor încrucișate. Are o haină încheiată la piept cu trei nasturi exagerat de mari, în așa fel încât să-și poată desface ușor, în față, pulpanele croite până deasupra genunchilor. Nu i-au fost marcate mânecile. În picioare poartă cizme cu carâmb și manșete. Instrumentul muzical a fost deja definit drept „luth” (de la care a purces lutierul). Este așezat pe un tambur care pare aranjat prin restaurare. Lucrătura conține destule licențe de detaliu, dar, la modul general, este foarte bine proporționată. Este acoperit cu smalț verde, strălucitor.

Ne oprim în mod special asupra ei pentru că, după câte se pare, descoperitorii nu i-au putut aprecia valoarea, nici datarea. Trebuie spus mai întâi că este, cel mai probabil, o podoabă de sobă de cahle. Alternativa, cu procent mai redus de acceptare, ar fi fost cea de jucărie.

Asemenea mici figurine au început să orneze sobele de cahle în reședințele regale ungare de la finele domniei regelui Ludovic I (cetatea Diósgyőr[3] și, poate, Buda). Ulterior, au primit o mare diversitate de forme. Acelea au fost, în majoritatea cazurilor, tratate în relief adânc, lipite de cahle funcționale. Ceea ce pare suficient de nesatisfăcător, este lipsa unei analogii apropiate din vremea în care ar data cobzarul nostru.

Își găseau locul, atunci ca și mai târziu, la colțurile zonelor de retragere ale corpului de făcut focul, cu partea superioară, destinată conservării căldurii. De cele mai multe ori nu erau singure, ci cel puțin perechi. Se pare că tema muzicanților era una obișnuită. Vom invoca aici tot un cântăreț dintr-un instrument de coarde ciupite, dar așezat în picioare, într-o nișă, aparținător unei sobe de la Lwiw (Ucraina) de la începutul secolului al XVI-lea[4].

Pe câte se pare, piesa de la (cetatea?) Neamțului nu-și are nici contextul, nici suratele de cahle de sobă cu care ar fi stat împreună. Dacă ea provine într-adevăr din cetate, se poate aprecia că a aparținut unei sobe monumentale de o mare frumusețe, comparabilă cu cele mai bune piese similare din epoca respectivă.

Este una dintre cele mai frumoase reprezentări artistice sculpturale pe care le cunoaștem din Moldova medievală. În aceeași provincie, nu există nimic comparabil executat în lut, descoperit până acum. Ea aparține unei perioade istorice a goticului târziu, deci ar putea fi datată către finele secolului al XV-lea.

 

 

Adrian Andrei Rusu

 

fig. 1

 

fig. 2


 

[1] Gh. Dumitroia, Muzeul cetății Neamțului. Târgu Neamț, 2009, p. 66.

[2] Paraschiva-Victoria Batariuc, Cahle de coronament din Moldova (sec. XIV-XV), în Arheologia Moldovei, 20, 1997, p. 134, fig. 13/1; eadem, Cahle din Moldova medievală (secolele XIV-XVII). Suceava, 1999, p. 95, desen grafic la p. 256, fig. 59/1.

[3] Boldizsár P., Kocsic Edit, Sabján T., A diósgyőri vár középkori kályhacsempéi. Mittelalterliche Offenkacheln der Burg von Diósgyőr. Miskolc, 2007, p. 18-19, 82-83.

[4] Bira Gupalo – Maria Losik, [Die alten Kacheln aus Dubno und Lwiw (nach den Ausgrabungen)], în vol. Gotické a renesanèné kachlice v Karpatoch. Trebišov, 2005, p. 126, fig. 8/1-2.