Pastila de medievistică literară

  

Răscoala

 


 

 

 

    În fapt de seară, fiind vremea călduță, iobagii s-au adunat la crâșmă. După tăcerea primelor ulcele, a început Mikloș, unicul iobag ungur din sat:

-   Nemeșul Bakbok este un câine de om!

     Încălzit mai repede, a întregit, într-un târziu, Ion al VII-lea Balamuc:

-   Luna asta ne-a cerut cu două ouă mai mult decât cea dinainte.

-   Iarba crescută peste poate, la ploile din urmă, am cosit-o în cinci zile, în loc de trei, a gândit cu obidă și Ion al III-lea Oaie de Fier.

-   A prins-o de buci și pe Leana lu Ion al XIV-lea Crăcănel, fără ca ea să-l presnească înapoi peste mână.

-   La biserica pravoslavnică nu a mai cumpărat, cum îi era obiceiul și era datina, nici un muc de lumânare, apăsă și popa Iovan peste jar.

Obștea era tulburată vin tulburel.

-   Ce facem fraților? Interogă retoric Mikloș ungurul, către ceilalți români. Suntem crunt exploatați! Motivă el. Ungurul este opresorul nostru social!

-   Păi, să fugim! Se grăbi iute Ion al II-lea Țopăici.

-   Unde, măi isteț? La miazănoapte e nemeșul Frank Ibericul, de unde am fugit acu un an. La miazăzii este Julius Alpinul, de la care plecasem acu doi ani. La răsărit sunt secuii ce stau prin munții cu friguri multe. La apus, nemții cei zgârciți, trecu geografia în revistă Ion Fără Număr.

-    Atunci… să nu fugim! Spuse un anonim și nimeni nu dori să afle cine glăsuise.

-   Da, așa nu mai merge!

     După o grea liniște, tot un Ion anonim spuse deja din întuneric, cu gijă să nu fie recunoscut:

-   Să ne răsculăm!

     Să fi căzut luna în cristelniță și tot nu s-ar fi stârnit mai multe voci amestecate: „Da”, „Nu”, „Ba mâine”, „Ba la anu”, „După ce tăiem porcii de Crăciun”, „După ce naște muierea lui Ion al V-lea Prolificul”, „Chiar în clipita asta”. Toți Ionii aveau glas. Voințele vorbite ale fiecăruia aveau tăria vinului mult ori puțin supt în scăfârlii și inimi. Au chiar uitat că mai existau și alte forme de luptă de clasă: nesupunerea la lucru, distrugerea uneltelor, haiducia…

     Au mai băut. Consensul a fost obținut. Vor pune de-o răscoală.

    Detaliile marii răsturnări țărănești au început să fie imaginate: foc la conac, un mic viol de soacră bakbokistă, cazne nenumărate lui Bakbok însuși, înainte de execuția obligatorie, împărțiri de linguri de la bucătărie, tăieri de copaci din parcul zoologic, vinderea solidară a caleștii, ungerea cu miere și baia în pene, a vechilului țigan. Va fi frumos și eficient. După, tot feudalism va fi, dar cu față umană și națională.

    Nimeni nu mai știe ce hotărâri definitive s-au luat, unde trebuiau să se-adune, ce topoare și coase îndreptate urmau să țină-n mâini, cine trebuia să urle prima sudalmă ori să scuipe pe obrazul exploatatorului.

     S-au topit în noapte, către cocioabele în care nu le plăcea decât să doarmă, din cauza fumului de la foc deschis, nevestelor și copiilor nespălați de puturoși și a șoarecilor din cale-afară de obraznici.

     Câteva ceasuri de beznă.

     Dis de dimineață satul a aflat că, fără să sufle un cuvânt, în miez de noapte, Mikloș l-a bătut cumplit pe nemeșul Bakbok, după care a fugit în Moldova și s-a făcut ceangău.

     Românii au grăbit cu toții-n păr la curte. Unul a adus o vițelușă neprihănită să-i lingă rănile nemeșului, altul a cântat de dor și jele din frunză de scaiete, că să-i fie odihna deplină, iar al treilea a jurat că plătește o slujbă anume la toate bisericile domeniului, ca Mikloș să moară de scarlatină tușită. Altfel erau cu toții egali și uniți prin durerea de cap de la vinul ieftin al serii.

     Dar răscoala a existat aievea, în seara de toamnă…

 

 

     Răscoală fișată de acad. Ștefan Pascu, pentru Răscoalele medievale din Transilvania, dar dintr-o eroare simplă sărită de către dactilografă

     Bine educat în marxism, istoricul defunct știa foarte bine că „revoluția” o concep doar istoricii