Pastila de medievistică literară

  

Hristov de răzbel şi currăţare

 


 

    

 

 

Veacul de la Dumnezeu lăsat ne-o aflat la mare cumpănă. Perit-au oare seminţele progenitoare ale lui Decebal şi Traian?

Hirea cea păcătoasă a zămisliţilor lui Adam Valahul a dat în afara buzii oalei de borş, mai ales la cotitură de Carpaţi. Mai mare grozăvie de necopţi, neruşinaţi ori de spăimoşi gata a-şi umple izmenele înainte de vremea spălatului de lună, nu se află nicaurea de la nici o vreme a părinţilor cei strămoşiţi.

La gloata din afara transhumanţei spre Marea de Mijloc a Mediteranei, or rămas şi mâzgălicii de istorie. Zbierând ei de foame la cotloane, dar lingând scârbos pe oricare samen ce s-o iţit prin culmi de nesănătate şi furăciune, împletesc harnic la vorbe fără de miez, să scrie şi la cronici. Lepădătura din genunchi ori deşucheat şmecheră, nu cuptoreşte decât tot snoave aidoma.

 

Pentru boli noi, oblojeli vechi!

Ne duserăm la vodă Alexandru Aldea, la văleat 1432 şi luarăm, de-a gata, zicătură potrivită. Citiţi de vă spăriaţi, cei ce nu luarăţi des cuminecătură bisericească ori bătaie la palme şi tălpi de la tătici ori dascăli:

Pentru că „…voi ne-aţi scornit vorbele rele…” „cine va minţi, să-i f[…] câinii pe nevastă-sa şi pe mă-sa”![1]

 

La mulţimea de minciuni, azi avem hoarde de câini pedepsitori, cum nu s-a mai văzut! Fiştecine poate dară a avea câinele cel bărbat şi nejugănit, ce i s-ar cuveni şi potrivi, după groasa minciună a domniei sale, îngemănată cu rotunjimea ori oasele ieşite ale turtitorului de jilţuri.

Noi ştim că, necurmat de s-ar făptui blestemul, tot dulceaţa minciunii ar putea fi deasupra. Dară dedaţilor le vom slobozi mai lesne şi fără a ne păta cu ruşinea vorbei grele ori a răzui feciorelnic faţa pergamentului:

să te-ajungă vrerea lui Alexandru Aldea Vodă!

Cu variante scurte foarte posibile.

 

În urmă, talazul câinoşiţilor ar putea fi uşor de prizărit de umblător legănat ce ar fi, dacă nu – Doamne, fereşte! – ar chiar apuca să fete rude de cerberi, de trimis la pădure, în loc de lupi puşcaţi dinainte.

 

Fraţilor români! Fără de răzbel nu se mai poate! Ni se apropie judecarea de săptămâna ce vine, ni se numără păduchii, cariile măselelor, fecunditatea ouălor şi kilogramele de prostie. Hai să-l luăm de chică pe duşmanul nostru, român, şi să-l scoatem din naţia română!  

 

Klubbfan „Alexandru Aldea Vodă” de lângă Cernavodă


 

[1] I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI. I. Bucureşti, 1905, p. 44.