Pastila de medievistică literară

 

  

Asediul

 


 

 

 

De vreo câteva zeci de zile, Ion Șmecher ține pârcălăbia cetății de la Prutenii Oltului.

Nici un turc, neamț, ungur, tătar ori moscal nu râvnește la cetatea lui. Toată lumea are treabă cu altcineva ori altceva. Politic, este o plictiseală de moarte.

Lefegii nemți au plecat de mult, cu mutre scârbite, nu pentru că banii de soldă erau puțini, ci pentru că nu li se da cu-adevărat vreo treabă. Nici oștenii lui, cei băștinoși, nu sunt tocmai în bună stare. Vreo 20 or plecat să se facă năimiți la curtea bătăioșilor de principi din Italia de nord, alții se pregătesc să plece în Lumea Nouă pe galioane spaniolești, iar câte alții, mai răzleți, prin alte petece de hartă. Cei mai buni dintre cei rămași or îmbătrânit și și-au plătit indulgențe de stat la gura sobei. Vreo cinci de mai țin cu oareșce mândrie vreo sculă de răzbel.

Și cetatea… În șanțurile necurățate, pe lângă brotaci cât iepurii, plutesc izmene rupte, coji de pepeni greșit țintiți către râturi de porci, negreală de la soba cuhniei, vânturată de Mădălina cea care face doar ouă jumeri comestibile și tot ce mai prisosește ori mucezește prin cămări.

Zidurile sunt găurite de vreme și cancer de var prost. Ici colea, se mai văd petecele lipite cu lutuială lăsate de pârcălabul dinainte, Culae Limbă-n-dos, atunci când s-a vestit că vine vel spătarul la lustră de inspecție. Meterezele, și așa putrede, duc lipsă de bulumaci, smulși patru ierni la rând, că nu s-o găsit nimeni a aduce din pădure lemne de băgat la vatră. Alte patru ierni înainte, securea nu fusese ascuțită. De pe coperișuri, ultimele berze le-a văzut popa Burtici, acum vreo douăzeci de ani. Acum e plin de ciori din cele negre de lucii, croncănitoare și a-toate-căcătoare.

Iar la odăi… nu mai e vreo blană întreagă pe jos ori pe păreți. Ce-a fost mai bun or luat pe rând, fiecare pârcălab de-o fost înainte. Nici măcar icoane nu-s. A rămas o cruce de crăci, să nu zică careva că-i casă de păgâni. Nici pat de laviță nu se cheamă că are Ion Șmecher. Un lădoi cu urme de lucrătură îi pe de-antregul găurit de cari, are cinci uși pentru șomâcii drăguți, de casă. Toate ulcele de la masă sunt ciobite, nu se mai află nici un singur ol din cositor ori aramă. Ultima dată, când a trecut prin pivnițele cele de nevoie, pârcălabul a văzut dintr-un singur ochi: o spadă fără buton, cinci săgeți întregi, unsprezece cu câte o pană, trei fără vârf, zece ghiulele, una împrumutată pentru butea cu varză, o arbaletă cu coarda ruptă, o covată cu miros de pulbere, o grămadă de sârme ruginite, de la vechi cămăși de zale, și două ghioage țărănești, de rădăcină.

Curtea cetății e desfundată. Degeaba s-a luat bir special pentru pietruirea ei. O codană de pârcălab mai vechi a băgat birul cu mai mare folos pe fuste de catifea de Flandra. Fântâna pute atât de cumplit că ai zice că e locul de ținut porcii. De disperare, de-atâta muncă, acolo s-a-necat singura mâță care mai speria șoarecii. Grajdul se ține cel mai bine, pentru că movila de băligar sprijină doi pereți.

Ocolul cetății mai are sate doar cu numele. Rumânii „se descurcă” cum pot, șmelesc ce găsesc, între ei, mârâie, dar nu mușcă. De i-ar chema la munci, ar încerca din nou toate tertipurile pe care le-a învățat pe dinanfară: boală, nuntă, botez, mormântare, soare prea puternic, ploaie viitoare, plictisul vecinului.

Ion Șmecher se uită apos către o podea atât de proastă că seamănă cu un fagure. Nu poate face nimic, nu poate cumpăra ori fura ceva. Nici măcar flori de câmp nu are în ce aranja pe masă. Nu are brici de ras, strop de vin bunicel. O să se predea pur și simplu. Doar țiganii mai pot fi robi…

Da, dușmanii sunt la o zi călare. Îi conduce marele postelnic Hamil Boț. Vine și Andreian Goleanu, cămărașul, și Năsălie Vlaga, aga, Păgânean Slăbescu, vistiernicul. Toți trimiși de vodă Daraian Praznaglava, să mai facă o scuturătură de parale. Din mizerie, din putregai, din ciori, din ce-o mai fi!

Ion Șmecher nu știe că e ultimul asediu. Un brânci doar, ori numai un cui de șindrilă scos, și s-a terminat cu cetatea cea falnică-n gură de la Prutenii Oltului.

 

Text anonim, cu sursă nedemnă de crezare