Medievistica în anchete

 


 

  

     Motivaţie: A spune că România este o ţară falită, obosită şi fără vreo perspectivă culturală certă, este deja un lucru comun.

     În acest peisaj, site-ul Medievisticii a fost o permanenţă în continuă creştere, a ultimilor patru ani. Place ori nu, este savurată ori supără, ea există ca atare, fără vreo alternativă competitivă serioasă, la nivel 100% privat. Medievistica nu doreşte să se substituie nici unei instituţii oficiale, nici vreunui grup de tip sindical. Ea este doar o simplă alternativă privată la ceea ce există ori nu în România. A fost şi va rămâne o oglindă de posibilităţi de studiu ori de analize realizate, o colecţie de baze de date şi o tribună liberă.

     Atingându-şi curând programul maximal, Medievistica nu renunţă în a încerca să canalizeze opinii pentru a schimba lucrurile de care toată lumea se plânge individual ori la nivel de grupuscul. În această idee vom începe derularea unei serii de anchete tematice.

     Medievistica nu deţine lista completă a specialiştilor care pot fi socotiţi ori se socotesc ei înşişi, medievişti. Din acest motiv ea îşi cere scuze anticipat în faţa celor care nu vor primi direct acest mesaj şi pe care am fi dorit să-l expediem şi direct. Ne-am bucura dacă ne-aţi ajuta cu adrese noi.

      Răspunsurile la aceste anchete se oferă deschis, asumat şi nu vor fi publicate sub formă de pseudonime ori anonime. Educaţia civică ne cere acest fel de a privi lucrurile.

     Cei ce nu doresc să dea răspunsuri acestor anchete sunt îndreptăţii să procedeze astfel. Îi rugăm doar să accepte primirea în continuare a mesajelor, pentru a fi la curent cu ceea ce breasla produce ori ar dori să se facă ştiut.

     Din clipa în care vom înţelege că, indiferent de opinii sau sentimente personale, este în joc ceva mai mult de-atât (destine profesionale generale, instaurarea valorilor, afirmarea faţă de terţi, obţinerea de drepturi, construcţia culturală şi imaginea globală a istoriografiei din România), vom avea şi rezultate de alt tip. Am fi poate naivi a crede că rezultatele vor avea un impact administrativ imediat. Dar rostul lor ar fi acela de a ne orienta primordial pe noi înşine.

 

     Ancheta 1: „Statutul profesional”

 

     Întrebările:

 

1.    Trebuie acceptată tacit, fără nici o hotărâre oficială, oficioasă ori consensuală, vechea cronologie impusă de istoriografia marxistă, potrivit căreia, cel care se ocupă de Evul Mediu are câmpul de acţiune cronologică extins până în secolul al XVIII-lea?

2.    Cine nu se poate ori nu trebuie socotit medievist?

3.    Este „medievistul” un individ socio-cultural cu statut profesional independent?

4.    Care sunt cele trei realităţi mai grave care ne cariază activitatea?

5.    Cum se poate obţine respectul profesional?

6.    Ce formă de organizare profesională ar putea ajuta la reglarea stărilor actuale?

 

 

     Răspunsurile vor fi aşteptate până la 15 martie 2011.

 

 

 

 

 

 

 

Medievistica