Observații juridice legate de regimul monumentelor istorice

 


 

     

Declasarea monumentelor istorice

http://1.bp.blogspot.com/_8u7kgIoOs2I/TI5jvJTcOXI/AAAAAAAAAQ8/RXcgVFGorrQ/s320/Bociulesti.JPGÎn conformitate cu art. 18 din OG 43/2000 monumentele, ansamblurile și siturile arheologice clasate în Lista Monumentelor Istorice sunt înscrise în repertoriul arheologic național. Indirect, art. 3 lit. a din Legea 422/2001 – care dă definiția monumentului istoric – stabilește că prin acest termen mai trebuie înțeles și terenul aferent imobilului clasat. Altfel spus, orice intervenție asupra acestuia se consideră intervenție asupra monumentului istoric și fapta neautorizată constituie infracțiune, sancționată de art. 54 din Legea 422/2001, art. 92 din Legea 182/2000, art. 25 alin. 1 din OG 43/2000 și art. 217 Cod Penal. Sunt câteva dintre elementele pentru care legiuitorul instituie o metologie de avizare a intervențiilor la monumentele istorice de către MCCPN sau instituțiile sale deconcentrate. O condiție obligatorie a avizului – nerespectarea condițiilor căruia atrage anularea autorizației de construire cf. art. 23 alin. 4 din Legea 422/2001 – este cercetarea arheologică (de cele mai multe ori redusă la cadrul unei supravegheri arheologice, indiferent de importanța monumentului istoric și stadiul cercetărilor asupra acestuia). Din păcate, legea nu conferă acest act de autoritate specialiștilor MCCPN.
Prin urmare, în termeni juridici, imobilul clasat nu este doar monument istoric ci și sit arheologic. În ultima vreme se constată o balanță mult înclinată în favoarea declasărilor de monumente decât introducerea unora noi și nu este vorba aici despre o procedură mai simplă cât – probabil – de un consens mai larg. Trecând peste o eventuală analiză a cauzelor degradării monumentelor istorice, am avut ocazia să ridic o problemă la care cei care se ocupă de declasare au ridicat din umeri: Monumentul istoric, terenul aferent acestuia, zona sa de protecție (100 m de la limita exterioară în municipii și orașe, 200 m în mediul rural, 500 m în afara localităților, cf. art. 10 din Legea 5/2000 și art. 59 din Legea 422/2001) sunt perimetre apărate de lege și supuse cercetării arheologice. Dacă un monument istoric se declasează pentru că nu mai există, a fost ras de pe suprafața pământului, acesta este scos automat și din repertoriul arheologic național? De ce totuși în cazul declasărilor de monumente istorice nu se ține cont și de acest aspect, având în vedere că doar descărcarea de sarcină arheologică este actul prin care este anulat regimul de protecție stabilit anterior și prin care terenul poate fi redat activităților umane curente, vezi art. 5 alin 3 din OG 43/2000?

Clasarea monumentelor istorice

Legiuitorul a instituit reglementări mai mult sau mai puțin clare – în orice caz întotdeauna perfectibile – privind regimul de protecție a monumentelor istorice, obiective clasate în patrimoniul cultural național și publicate în Lista Monumentelor Istorice. Firesc ar fi ca această listă să cuprindă toate obiectivele ce întrunesc desigur condițiile de clasare iar în acest sens orice inițiat poate aduce destule exemple de omisiuni, de la județ la județ, în funcție de nivelul de pregătire și seriozitatea de care a dat dovadă specialistul care a efectuat propunerile de clasare. Din păcate nici măcar termenul de susceptibil nu mai există pentru a se putea interveni în favoarea acestor edificii „scăpate din vedere”. Astfel, una dintre cele mai vechi școli din Tg. Neamț, cartierul Humulești, un splendid edificiu neoclasic de sf. de sec. XIX, cu turn – aflat în fața Bisericii „Sf. Nicolae” unde a fost școlit Ion Creangă și aceasta neclasată - a fost practic desființat de constructori. Modificări nepermise au fost executate recent și asupra unui alt edificiu neoclasic târgnemțean, din primul deceniu al sec. XX, Școala româno-israelită, aflat în fața Școlii Domnești (actualmente Muzeul de Istorie și Etnografie). Au dispărut coloanele de la intrare precum și frontonul întrucât probabil ridica destule probleme pentru refacerea acoperișului. Dacă intrăm pe tărâmul edificiilor religioase, exemplele curg cu nemiluita. În fața unor asemenea intervenții neortodoxe rămânem cu gustul amar al neputinței. O neputință îngăduită de lege și de cei care – așa cum recunosc pe la colțuri – „nu au dorit să se încarce cu un mare număr de obiective protejate”, cu tot atâtea probleme.
Un alt element care, în prezent, scapă normelor juridice în vigoare este acela al protejării vetrelor istorice. Pentru medieviști această omisiune este o dramă întrucât se constată arheologic o continuitate a așezărilor urbane și adesea rurale din evul mediu până în prezent. O posibilitate accesibilă de delimitare în Planurile Urbanistice Generale a acestor arii ar fi conturul dat de localizarea imobilelor de până la finele sec. XIX. Multe dintre nucleele medievale sunt situate în zone centrale și ultracentrale ale așezărilor contemporane, pe terenuri destul de atractive pentru investitori, în ciuda prețurilor destul de ridicate. În perspectivă pierderile se vor constata nu doar în domeniul arheologiei medievale – prin bulversările, adesea necontrolate ale siturilor - ci presupun și o supraaglomerare până la blocaj a centrului, dată de concentrarea prestatorilor de servicii și a instituțiilor publice (vezi cazul Bucureștilor), anacronismul și depersonalizarea mobilierului urban. Din păcate de cele mai multe ori nu se constată la nivelul compartimentelor de arhitectură o concepție de conservare a zonelor urbane, aferente fiecărei perioade istorice în parte, printr-o tendință de dezvoltare polinucleară și ridicarea periferiilor.
Este adevărat că multe monumente istorice se află în perimetrul vetrelor istorice, însă acestea acoperă suprafețe limitate datorită zonelor lor de protecție, cu observația că autoritățile publice locale de a face ajustări proprii prin PUG-uri și PUZ-uri. Lipsa unor forme de protecție juridică de acest gen a dus la bulversarea unui important sector reprezentând vatra orașului Târgu Neamț, cartierul Țuțuieni, acolo unde s-a descoperit o sobă medievală datată pe baza unei monede în anul 1395 iar în apropiere se află Biserica „Sf. Nicolae” (obiectiv neclasat!), la care a fost preot Gh. Creangă, unchiul marelui povestitor.

Metodologia de evaluare a pagubelor

http://2.bp.blogspot.com/_8u7kgIoOs2I/TI5k3nULKKI/AAAAAAAAARE/huIuriU7kSM/s320/DSC02345.JPGEste adevărat că monumentele și siturile arheologice sunt inestimabile, având în vedere că acestea reprezintă legitimația istorică a unei națiuni. Cu toate acestea, în cazul unor agresiuni asupra acestora instanța trebuie să aibă un oarecare reper care să ajute la stabilirea gravității faptei, pentru a fi sancționată ca atare. Altfel spus, o expertiză care să evalueze prejudiciul produs. Câțiva dintre arheologii experți care au răspuns solicitării de evaluare a distrugerilor produse unor monumente istorice au avut neplăcuta surpriză de a fi afundați într-un șir de calcule – care pe undeva exced domeniul lor principal de pregătire – de la materiale până la costurile de refacere. După o asemenea experiență, au recunoscut că este o procedură ruptă de realitate și – în felul în care este concepută – nu poate fi îndeplinită în totalitate de un arheolog. Pe de altă parte, având în față exemplul comisiilor zonale, există riscul pierderii unui alt teren în care contribuția arheologilor este mai mult decât necesară. Un arhitect sau un inginer constructor nu va fi în stare să estimeze cea de a doua componentă valorică, imaterială, a unui monument sau sit arheologic și anume: valoarea istorică. Între noi fie vorba, valoarea este subiectivă ce poate varia de la specialist la specialist dar aceasta ține de competența arheologului. Pentru a evita riscul anulării reciproce a expertizei oferite independent de doi experți arheologi într-un singur caz, există soluția instituirii unor bareme de evaluare, specifice fiecărei categorii de clasare, tezaur sau fond. Altfel spus, expertul trebuie să se pronunțe în termeni precum colaps, precolaps, distrugere remediabilă. În funcție de categoria de clasare și starea constatată a imobilului se pot stabili valori standard, de la suma până la suma, o marjă care permite expertului să includă alte elemente precum suprafața obiectivului, vechimea, starea de conservare de dinaintea intervenției ilegale etc.

 

Stare imobil

Categorie imobil

A (tezaur)

B (fond)

colaps

precolaps

Distrugere parțiala

 

Vitalie Josanu