O curte domnească prea mult chinuită, dar în frumoase visuri de milioane de euro: Suceava

 


  

     

  

     Suceava a fost îndelungată vreme capitala Moldovei. Transferul centrului administrativ la Iași, a cauzat decăderea ei constantă. Cedarea Bucovinei de Nord Imperiului Habsburgic (1774) a echivalat, în ciuda unor opinii sentimentale, legate de ruperea teritoriului statal, efectuarea unor pași importanți legați de modernizarea zonei. În secolul al XIX-lea, Bucovina a beneficiat de o asistență de specialitate exemplară, în urma căreia s-au protejat majoritatea monumentelor ei istorice, s-au început primele săpături arheologice și s-a întemeiat primul muzeu.

     După ani, revenită în România, Bucovina a avut parte de programe „în vârful buzelor”, privitoare la cetățile („feudale” – ale clasei exploatatoare) și bisericile-mănăstirile („centre de obscurantism”) ei.

În anii din urmă, paradoxurile monumentelor ei au continuat, în degringolada totală a politicilor de valorificare turistică. Am ajuns astfel să vedem clasate monumente UNESCO, am asistat la restaurări masive, finanțate din exterior, concomitent cu lăsarea în paragină a drumurilor către asemenea locuri, lipsa unei publicități rutiere sau tipărite etc.

     Între toate, Suceava a rămas probabil unul dintre locurile cele mai năpăstuite. Cetatea ei a rămas un loc bine vizitat, dar de o revoltătoare neglijare. Pretextele au fost, ca peste tot, ale celor care nu se interesau cu-adevărat de renașterea locului, cât mai mult de atragerea unor bani din care să profite în primul rând ei. A fost la mijloc, categoric, și multă lipsă de profesionalism al celor care trebuiau mereu să scrie despre loc, să ceară corecții, să realizeze lucruri mărunte, dintre cele care au efecte mari.

     Alături de cetate a existat însă și Curtea domnească. Prima construcție descoperită arheologic pe amplasamentul actual datează, cum s-a scrie, de la sfârșitul secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391). Acela a construit o casă din lemn, de formă dreptunghiulară (cu lungimea de 18,50 m și lățimea de 7 m), prevăzută cu o pivniță, ceva mai scurtă, de 14,25 m, cu intrarea amenajată printr-un gârlici în pantă.

     Alexandru cel Bun (1400-1432) a refăcut construcția din lemn, ridicând un zid de incintă din piatră și un alt corp de clădiri prevăzut cu beciuri, pe latura de est. Din vremea domniei sale s-a făcut remarcat un pavaj din pietriș. În a doua jumătate a secolului al XV-lea un incendiu violent, greu de atribuit cuiva anume, la o dată mai precisă, anterioară anului 1480, a distrus Curtea domnească, de asemenea manieră încât toate edificiile din lemn au dispărut. Oricum, evenimentul se leagă tot de lunga domnie a lui Ștefan cel Mare.

     În timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) Curtea domnească a fost reconstruită. S-a construit astfel o „casă” de piatră cu parter, iar clădirea din zid cu beciuri de pe latura de est a fost extinsă spre sud. Termenul pus în ghilimele redă titlul din documente, dar și preluarea sa de către istorici. Doar că, aceeași „casă”, se putea ușor denumi „castel” în oricare dintre terminologiile altor limbi sau vecini contemporani. Asemenea „case” nu posedau de fapt, decât foarte puțini dintre boieri, aproape nici un orășean și nicidecum vreun țăran, oricât de înstărit ar fi fost.

     După definitivarea lucrărilor, Curtea domnească avea forma unui patrulater cu latura est-vest de 67,50 m și cea nord-sud de circa 40 m. Clădirea principală devenise o construcție masivă de piatră cu o fundație cu adâncimea de 1,50 m și ziduri groase de 1,60 m. Curtea domnească din Suceava era formată din încăperi cu rol rezidențial, o sală a Sfatului domnesc și pentru ceremonial, un turn-locuință și un altul, de poartă. Pe latura de est se afla o pivniță cu o lungime de 24 m și o lățime de 12 m, peste care trebuie să se fi ridicat, dacă nu un alt palat, măcar o altă clădire cu funcții importante. Clădirea poate fi judecată mai ales pe baza acelui prim nivel îngropat. O parte a detaliilor de construcție, care să trădeze forma și acoperirea elevațiilor și paramentelor, feroneria, geamurile, acoperișurile, sobele interioare, au fost atât de zgârcit comunicate, încât ne putem întreba dacă au existat cu-adevărat, ori dacă ele au fost prezente, recuperatorii arheologi le-au înțeles ori nu adevărata semnificație. Interiorul pivniței era împărțit în două de un șir de piloni cu arce, dispuși la circa 2,80-3 m unul de altul. Pe latura de vest a pivniței se aflau nișe laterale, probabil unele pentru corpuri de iluminat, altele cu rost de polițe. În pivniță se pătrundea pe un plan înclinat (pe latura de nord) sau pe scări (pe latura de sud). Evident, prima intrare descrise servise mișcării butoaielor cu vin.

     Ultimele intervenții constructive s-au efectuat în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Atunci au fost refăcute pivnițele, amenajându-se intrări boltite din cărămidă și au apărut ancadramente de piatră la uși.

     Curtea domnească din Suceava a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar zidurile sale au început să fie demantelate pentru uzanța altor clădiri din târg. Istoricii presupun că încetarea existenței Casei domnești a avut loc în iulie 1675, în timpul domniei lui Dumitrașcu Cantacuzino (1674-1675, 1684-1685), când domnitorul a dispus și distrugerea cetăților Sucevei, a Neamțului și a Hotinului.  Arheologii nu s-au pronunțat nici legat de un asemenea final. În anul 1700, solul polonez Rafael Leszczynski a găsit aici „un palat domnesc de zid, pustiu”.

     Ruinele Curții domnești din Suceava au intrat în atenția cercetătorilor și restauratorilor abia la începutul anilor ΄50 ai secolului XX. Nici nu era tocmai greu să fie băgate în seamă, pentru că zidurile fostei curți se conservaseră pe o înălțime ce varia între 1 și 5 m. Cercetările arheologice au scos la iveală mai ales numeroase cahle de sobă, unele nesmălțuite și altele smălțuite. Cahlele au ornamentații diverse de la stema Moldovei, cavaleri sau motive vegetale și animale. În jurul ruinelor s-a construit un zid din piatră, de protecție.

     În perioada 1998-1999 s-au efectuat aici noi săpături arheologice. Pe o secțiune lungă de 35 m pe direcția nord-sud, pornind din zidul sudic al curții, a fost descoperit un tezaur monetar format din peste 300 de piese, marea majoritate a acestora fiind sferturi de dinar (quarting) emiși de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), în perioada 1430-1437, alte trei piese fiind jumătăți de groși emiși de Alexandru cel Bun după anul 1409. Arheologul Monica Gogu a presupus că tezaurul monetar descoperit aparținea unui lucrător care a participat la executarea construcțiilor din piatră din ultimii ani de domnie a lui Alexandru cel Bun.

     Începând din anul 2000 s-a deschis pe loc un șantier, socotit a fi național și de restaurare. În timpul lucrărilor, zona ruinelor a fost împrejmuită cu un gard din panouri metalice. Lucrările s-au desfășurat cu întreruperi, din lipsa fondurilor. Din cauza faptului că șantierul era mai mult abandonat, vestigiile istorice au fost invadate de vegetație, iar în baraca părăsită a organizării de șantier s-au pripășit oameni lipsiți de adăpost și câini comunitari.

     După fiecare trece, maidanul de pe ruine a fost refăcut. Dacă s-a mai eliminat câteceva, în schimb jungla buruienilor amintește tuturor că acolo este „ceva” lăsat în delăsare (foto).

     În martie 2010, reprezentanții Primăriei Suceava au anunțat că s-au alocat 150.000 lei pentru împrejmuirea ruinelor Curții Domnești cu un gard nou. Cu alte cuvinte, paguba anterioară era trecută pe spinarea bugetului public, iar progresul era departe de a se făptui. Se revenea doar la un gard, cu diferență că era și foarte bine plătit. Acesta urma să fie construit din piatră și fier forjat pe partea dinspre Calea Unirii, iar pe celelalte laturi, din plasă. În luna august au început lucrările pentru construcția gardului care urma să protejeze monumentul și să asigure aspectul estetic pe latura dinspre bulevardul Ana Ipătescu. S-a demantelat brâul din piatră care limita perimetrul sitului și s-a ridicat, pe o fundație din beton armat, un gard din piatră înălțat cu plase din fier forjat.

Voinicia gardului este remarcabilă, cu atât mai mult cu cât curtea propriu-zisă, dacă ar fi urmat cursul de restaurare normală, atunci fie trebuia să se adapteze la estetica gardului, fie urma să-l schimbe cu totul, ca nefiind conform proiectului obiectivului propriu-zis.

     Primăria Suceava, Consiliul Județean și Muzeul Bucovinei s-au asociat pentru realizarea unui proiect ce să prevadă reabilitarea Curții Domnești și transformarea acesteia în șantier arheologic vizitabil. Aceasta se petrece în condițiile în care toate săpăturile vechi se publicaseră numai trunchiat, fragmentar sau deloc.

     În martie 2011, Consiliul Local Suceava a aprobat asocierea cu firma spaniolă Arena Teatro SL, specializată în gestionarea patrimoniului istoric. Arhitectul bucureștean Gheorghe Sion, expertul de-o viață al monumentelor istorice sucevene, a propus realizarea unei construcții în formă de „U“, din sticlă, ce folosește zidurile actuale și păstrarea urmelor arhitectură medievală, oricum vizibile. Proiectul de reabilitare prevede acoperirea cu sticlă a ruinelor și construirea pe ruine a unei clădiri cu parter și un etaj. La parter urmează să fie amenajate pasarele de sticlă deasupra ruinelor, prin care vizitatorii să poată observa ruinele în detaliu, în timp ce la etaj ar urma să fie amenajată o bibliotecă după modelul celor din Evul Mediu, precum și săli de expoziții permanente sau temporare.

     În decembrie 2011, firma spaniolă Arena Teatro a finalizat proiectul de restaurare și modernizare a Curții Domnești din Suceava. Costurile au fost estimate la o valoare de 17 milioane de euro, iar autoritățile locale și județene au anunțat că vor încerca să acceseze fonduri europene pentru realizarea acestui proiect.

     Grandomania și prețul piperat al realizărilor nu a fost comentată de către nimeni. Aceasta în condițiile în care cetatea, mult mai importantă, se afla într-o stare jalnică și amenințată chiar de colapsul unor pante supuse eroziunilor, în fine, în condițiile în care o mulțime de biserici monumente-istorice înghit, la Suceava ori în județ, alte sume uriașe, incompatibile cu prețurile de restaurare în domeniu, la nivel european și în condițiile opririi concurenței lucrătorilor străini.

     În fond, ruinele Curții sucevene au nevoie de o igenizare permanentă, de stabilirea unor drenaje pentru apa pluvială și de circuite de vizitare bine conturate și asigurate. Coama ruinelor se poate ori chiar este deja stabilizată. Între ruine se pot amenaja zone verzi cu vegetație scurtă (nu tufe sau arbori). Evident, inscripționarea decentă și profesională poate fi dublată de panouri în care arhitecții și istorice pot să-și expună toate fanteziile legate de restaurări virtuale, în mai multe variante.

     Cât credeți că ar putea să coste un asemenea „proiect”? În mod sigur, nici măcar un sfert din prețul de care am auzit și l-am redat!

 

Alin Tomașciuc

 

 

Bibliografie

1. Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 - aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 172 (XVI), Nr. 646 bis, din 16 iulie 2004.

2. Suceava. Ghid turistic al județului. Coord. M. Iacobescu. București, Edit. Sport-Turism, 1979, p. 84.

3. E. I. Emandi, V. Cucu, M. Ceaușu, Ghid de oraș. Suceava.  București, Edit. Sport-Turism, 1989, p. 76.

4. Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, Observații asupra stratigrafiei Curții Domnești de la Suceava", în Suceava. Anuarul Muzeului Județean, anul IV (1977), p. 112.

5. Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, p. 27-28.

6. Monica Gogu, Un tezaur monetar, reper cronologic în datarea unei faze a curții domnești de la Suceava, în Monumentul - tradiție și viitor. Iași, Edit. Junimea, 2000, p. 145.

7. T. Cosovan, Gard din piatră și fier forjat la Curtea Domnească din Suceava", în Monitorul de Suceava, anul XV, nr. 187 (4478), 11 august 2010.

8. I. Minea, Despre curtea domnească din Suceava, în Cercetări istorice, anul VIII-IX (1932-1933), nr. 1, p. 220.