Arbaleta corviniană de la Varna

 


 

    

 

De oarecare vreme mi-am propus să mă ocup de o piesă care mi-a fost semnalată în anul 2010, după o vizită făcută în Bulgaria. S-a dat de ea întâmplător, la Varna, în timp ce se vizita muzeul locului de luptă al celebrei bătălii (1444). Sper ca zăbovirea să fie utilă, chiar şi aşa, restricţionată la consultare, precum am reuşit să o „recuperez” eu.

Într-o vitrină erau aşezate, aproape suprapuse, două arbalete în foarte bună stare (fig. 1), poate deja restaurate. Cea la care mă opresc era poziţionată mai jos, având şi handicapul de a obtura imaginea acurată prin geamul de protecţie şi securitate.

Ca norocul, decoraţia abundentă care este prezentă pe arcul piesei, se afla la interiorul curburii sale. Altfel, vitrina fiind la colţ, decorul de pe partea opusă nu ar fi fost vizibil. În stânga, ceea ce ne interesează este vizibil normal, în timp ce la dreapta, este poziţionat răsturnat, invers faţă de partea opusă.

După analiza atentă a imaginilor, este clar că decorul a fost simetric, de o parte şi de alta a patului de armă. Deşi depărtată de privire, este aproape sigur că el a fost conceput pe o manta de piele subţire şi bine mulată, care a îmbrăcat strâns lemnul care asigura reflexia tragerii. Imprimarea la cald a fost mai bine conturată cu ajutorul culorii galbene.

Repartizarea decorativă conţinea, de la patul pentru săgeată, nuca de piedică şi trăgaci, pe rând, un scut heraldic, susţinut de tenanţi de o formă greu de identificat, urmat de un grup compozit, din care face parte un cavaler cu spadă, un gonaci pedestru, cu corn, un ogar, o pasăre, un amplu decor vegetal şi, la final, un cap de cerb cu coarne rămuroase (fig. 2).

Important este scutul clasic, uşor rotunjit, cu colţul stâng retezat, ca pentru a servi sprijinului unei lănci de turnir (fig. 3). În câmpul său există un singur element: un păsăroi negru, cu cioc uşor încovoiat, ce are asociat de cioc un element circular, care este greu de socotit altfel decât un inel. Elementele vegetale care-l înconjoară, sunt aproape nesemnificative, ţinând doar de fundalul nedorit a fi doar simplu. Rămâne pentru oricine o provocare identificarea unui alt însemn decât acela al herbului Hunedoreştilor transilvani. Din acelaşi moment dispunem de o cronologie relativ strânsă (mijlocul – a doua jumătate a secolului al XV-lea) şi de originea posibilă a piesei (regatul Ungariei).

Prin asociere cu scutul, labele de animal care sunt încă vizibile, nu pot proveni decât de la animalele tenanţi de scut. Cea mai rapidă sugestie ar fi aceea că ar fi fost labe de lei. Probabil că imaginea lor întreagă se prelungea odinioară pe suprafaţa superioară a arbaletei.

Ceea ce urmează ar fi o scenă de vânătoare, segmentată prin mai mulţi participanţi, înghesuiţi în spaţiul disponibil. Primele elemente, apropiate axului patului, sunt compuse din două figuri contrapuse. Important, prin amploare, este un călăreţ pe un cal vizibil doar parţial (fig. 4), de la creştetul capului, până la ochi, fără bot, piept şi picioare. Se distinge foarte puţin din auxiliarele hamurilor, pe crupă, ceea ce este cunoscut şi sub numele de profile. Cavalerul se află în semiprofil, are o faţă ovală zâmbitoare, este imberb şi cu plete scurte, buclate. Îmbracă o tunică cu decoruri rare şi transversale pe piept şi falduri late şi scurte sub centură. Dacă cu dreapta apucă strâns frâul, cu cealaltă ţine o spadă uriaşă, cu buton de gardă turtit dreptunghiular, disproporţionată ca lungime faţă de dimensiunea sa umană. Se pregăteşte să lovească în faţă o ţintă care depăşeşte locul şi personajul cu care se combină, despre care vom scrie imediat.

În spatele cavalerului există un bust de gonaci (fig. 5), tot imberb, cu un gen de căciulă împletită ori dintr-o ţesătură delimitată de două cercuri. Pare a avea o glugă lăsată peste o pelerină ori manta scurtă. Obrajii umflaţi îl arată în efortul de a sufla într-un corn de vânătoare.

Mai departe se delimitează un registru decorativ distinct, format de un V prelung. Sectorul imediat următor lasă vizibilă spatele unui masiv animal patruped, care pare a fi ţinta loviturii de spadă a cavalerului (fig. 6). Dimensiunea îi dă dreptul la un urs ori mistreţ. Spre partea sa inferioară, linia se frânge uşor, sugerând adăugarea unui alt animal mai mic, aflat în siajul celui mare. Poate fi un ogar, din care abia mai este vizibilă calota capului şi o coadă încovrigată, semicirculară. Al doilea (?) ogar (fig. 7) este mai bine vizibil.

Apoi, spre extrema braţului de arc, distingem o pasăre în semiprofil şi cu aripile deschise (fig. 8). După cioc şi în spiritul compoziţiei generale, ar trebui să vedem acolo un şoim de vânătoare.

În sfârşit, în capăt, înspre locul de prindere a coardei, în cel mai îngust spaţiu disponibil, a fost plasat un cap de cerb în profil, cu coarne monumentale (fig. 9). Spaţiul a fost astfel umplut încât să conţină trei coarne, cu probabila sugestie de a înfăţişa un cerb lopătar.

Toate decoraţiile arbaletei indică folosinţa ei specială: vânătoarea. Este aproape exclus ca o asemenea desfăşurare decorativă să fi fost destinată unei arme utile, de război. De altfel, nici calibrul şi nici mecanismul simplu şi direct de încărcare/încordare, nu o face utilă pentru un scop ca acela; nici măcar pentru ţintirea unor animale mari, care pot fi doborâte doar cu săgeţi grele, cu bolţuri la fel. Pentru simpla comparaţie, trimitem către o reprezentare iconografică aflată pe unul dintre retablurile conservate astăzi în biserica parohială evanghelică, de la Mediaş (fig. 10).

Provenienţa piesei este indiscutabilă. O privire rapidă descoperă analogii care se regăsesc în România. Cea de la Muzeul din Mediaş (fig. 11), deşi aflată într-o precară stare de conservare, întruneşte calitatea de a putea fi socotită din aceeaşi familie. Le apropie tehnica de decoraţie a arcului cu aceeaşi piele mulată şi împodobită prin presare la cald şi aurire, stilul decoraţiei vegetale, modul apropiat de redare al labelor animalelor tenante de scut. Se adaugă apoi intarsierea patului cu aceleaşi plăci de os.

Piesa conservată de către Muzeul Unirii din Alba Iulia, este mult mai simplă (fig. 12). Mai cunoaştem o piesă arheologică care a fost semnalată la Braşov[1], dar de la care nu posedăm imagini de comparat.

Arbaleta aflată la Varna nu avea ce căuta printre trofeele care ar fi trecut atunci în mâna turcilor ori ar fi fost descoperită arheologic, pe undeva în pământul locului de bătălie. Dacă ar fi fost însă adusă în campanie, imediat ar fi devenit pradă de război. Cum am văzut însă, este o piesă de lux, care a servit mai curând practicării „sportului” vânătoarei, decât războiului. În această situaţie, bănuim că ar fi o piesă de colecţie muzeală; poate „împrumutată” cu generozitate de către statul comunist român, Bulgariei şi apoi uitată acolo.

Calitatea artistică a armei şi necunoaşterea sa în România sunt motivele pentru care credem că merita a fi făcută cunoscută.

 

 

Adrian Andrei Rusu


 

[1] Şt. Pascu, Meşteşugurile…, p. 10; Dorina Negulici, Feronerie braşoveană. Secolele XV-XIX. Braşov, 2003, p. 60, nr. 1119.