Cahle descoperite la Casa parohială reformată din Baia Mare

 

 


 

   

 

Cercetările arheologice desfăşurate în anul 1989 la Parohia Reformată de pe strada Dacia din Baia Mare, au avut ca rezultat scoaterea la iveală a unui variat material arheologic. Cele mai vechi materiale datează din secolele XV-XVI, iar cele mai recente din secolele XIX – începutul secolului al XX-lea, însă marea majoritate se încadrează în perioada secolelor XVII-XIX.

Pe lângă numeroasele fragmente ceramice, oase de animale, creuzete de probă şi resturi de turnare, au apărut şi fragmente de cahle, despre care vom discuta în mod special în acest articol. Fragmentele de cahle descoperite aparţin următoarelor tipuri: cahle-oală, cahle-plăci şi piese speciale.

Cahle-oală. S-au descoperit doar fragmente de cahle-oală, niciuna întreagă sau măcar întregibilă. Sunt fragmente ce provin de la cahle-oală cu deschidere rectangulară (pl. I/1), majoritatea fiind acoperite în interior cu smalţ verde şi lipsite de decor. Există un singur fragment care avea în interior o nervură (s-a păstrat doar locul unde era această nervură) care marca începutul evazării părţii superioare a cahlei, parte superioară din care se păstrează doar o mică parte. S-au mai descoperit un număr destul de mare de fragmente de olane, însă acestea puteau aparţine atât unor cahle-oală cât şi unor cahle-plăci.

Cahlele-oală cu deschiderea rectangulară sunt foarte răspândite în epoca medievală, astfel de cahle-oală fiind semnalate în cadrul mai multor descoperiri. Fragmentele de cahle-oală descoperite la Parohia Reformată au analogii chiar pe plan local, cahle asemănătoare fiind descoperite la Casa Lendvay[1]. Alte analogii găsim la Vinţu de Jos[2], Alba Iulia[3], Cluj-Napoca[4] şi Zalău[5]. Astfel, fragmentele de cahle-oală de la Parohia Reformată se datează undeva la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.

Cahle-plăci. O caracteristică comună a cahlelor-plăci descoperite la Parohia Reformată este aceea că toate aveau formă rectangulară, iar la cele mai multe dintre ele marginile sunt uşor înălţate. De asemenea pe unele fragmente se poate observa pe revers urmele de la presarea în tipare, iar sistemul de fixare nu se păstrează la cele mai multe fragmente sau se păstrează într-o mică măsură. O singură cahlă are piciorul scurt întreg, iar câteva cahle nu erau prevăzute cu niciun sistem de fixare, acesta existând probabil independent faţă de cahlă.

Cahlele-plăci vor fi prezentate în ceea ce urmează pe tipuri, în funcţie de motivele decorative ale acestora.

1.  Cahlă decorată cu Legenda Sfântului Gheorghe ecvestru. Este vorba despre un fragment din dreapta jos a unei cahle plăci smălţuită cu smalţ verde. Pe spate se păstrează doar o mică parte din sistemul de fixare, marginea cahlei este înălţată, având o lăţime de aproximativ 1,2 cm.

Pe fragmentul păstrat se poate observa jumătatea superioară a balaurului, cu cele două picioare din faţă, capul este redat destul de simplist (pl. I/2, fig. 1). Se văd doar două dintre picioarele calului, probabil picioarele din faţă, astfel putem deduce faptul că acesta este aşezat spre dreapta, în acelaşi sens cu balaurul. De asemenea se observă în dreapta o parte din ceea ce era botul calului. Suliţa este dispusă oblic şi este înfiptă în gura balaurului, străpungându-l. Nu ştim cum arăta restul piesei, dar este posibil să fie prezente şi celelalte elemente ale legendei: prinţesa, regele, regina, cetatea. Dimensiunile celor două laturi păstrate sunt 12,4 cm lungime şi respectiv 9,8 cm lăţime, iar înălţimea păstrată este de 5,4 cm.

Legenda Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este o legendă răspândită în Transilvania în secolele XV-XVI[6]. O analogie apropiată pentru cahla de la Parohia Reformată este cahla-placă descoperită la Făgăraş[7] şi datată în secolele XV-XVI.

2.  Cahlă decorată cu motive geometrice tip tapet. S-a descoperit un singur fragment nesmălţuit, aversul acestuia fiind presărat cu mică. Este o cahlă-placă de tip tapet la care se păstrează piciorul scurt întreg (6,7 x 1 cm). Pe verso se observă urme de arsură, inclusiv pe o parte din exteriorul piciorului. Lungimea păstrată este de 20,2 cm iar lăţimea de 12,2 cm.

Decorul constă în medalioane legate între ele prin noduri, ele fiind formate din segmente de cerc aşezate unul în continuarea celuilalt (pl. I/3). În câmpurile ce se crează între aceste segmente de cerc sunt redate caneluri şi probabil rozete foarte stilizate. Singura astfel de rozetă care se păstrează pe această piesă, se află într-o margine a cahlei şi este doar o jumătate de rozetă, cealaltă jumătate continuând pe cahla aflată în imediata vecinătate.

În ceea ce priveşte analogiile pentru această piesă, nu am găsit analogii perfecte. Sunt însă piese asemănătoare decorate cu medalioane legate prin noduri între ele, dar care sunt formate din segmente în acoladă. Astfel de exemplare se găsesc la Drăuşeni[8], Făgăraş[9], Vinţu de Jos[10], fiind datate în secolul al XVII-lea, o datare ce este mai mult ca sigur valabilă şi în cazul de faţă.

3.  Cahle decorate cu motive vegetale. S-au descoperit mai multe tipuri de cahle-plăci ornamentate cu diferite motive vegetale.

a. Cahle de tip tapet decorate cu motivul copacului vieţii. Sunt trei fragmente de dimensiuni mici, smălţuite cu smalţ verde. Dimensiunile păstrate sunt de 9,4 x 8,9 cm.

Cahlele sunt decorate cu segmente de cerc, care formează prin întretăierea lor arce în ogivă, iar în spaţiile dintre acestea sunt reprezentări stilizate ale copacului vieţii (pl. I/4). În câmpurile intermediare apare un alt motiv vegetal care are în mijloc un buton rotund.

Pentru fragmentele de cahle-plăci de tip tapet decorate cu copacul vieţii, analogiile sunt numeroase, astfel amintim fragmentele de cahle-plăci descoperite tot la Baia Mare, la Casa Lendvay[11], Vinţu de Jos[12], Făgăraş[13], Mediaş[14]. Pe baza analogiilor existente, fragmentele de cahle-plăci descoperite la Parohia Reformată aparţin secolului al XVII-lea.

b. Cahle decorate cu frunze în formă de inimă. S-au descoperit două fragmente de cahle care aparţin acestei categorii. Ambele sunt nesmălţuite şi nu păstrează pe revers sistemul de fixare.

Primul fragment are decorul încadrat de un chenar reliefat foarte apropiat de marginea cahlei, care este lată de 0,9 cm. Se păstrează doar o parte dintr-un colţ al cahlei, pe care este redată o tulpină din care se dezvoltă două frunte în formă de inimă, pe un fond acoperit cu mici proeminenţe circulare (pl. II/5). Dimensiunile păstrate sunt de 7,9 x 6,7 cm.

Al doilea fragment de cahlă este încadrat de două nervuri înguste, uşor reliefate, dintre care una este foarte apropiată de marginea cahlei, lată de aproximativ 0,7 cm. Este tot un colţ de cahlă-placă, pe care se observă o parte dintr-o tulpină şi o singură frunză în formă de inimă, dar de dimensiuni mai mari în comparaţie cu cele de pe celălalt fragment (pl. II/6). Dimensiunile păstrate sunt de 6,1 x 7,3 cm.

În cazul acestor fragmente de cahle decorate cu frunze în formă de inimă, cu siguranţă motivele decorative erau mai numeroase, acestea fiind probabil doar motive decorative auxiliare în colţurile cahlelor. Un exemplu în acest sens sunt cahlele asemănătoare cu primul fragment ce au fost descoperite la Casa Lendvay din Baia Mare[15], Cluj-Napoca[16], Alba Iulia[17]. Cu excepţia piesei de la Cluj-Napoca datată în secolele XVI-XVII, cele de la Baia Mare şi Alba Iulia sunt datate în secolul al XVII-lea, astfel încât şi fragmentele de cahle-plăci de la Parohia Reformată se datează în secolul al XVII-lea.

c. Fragment de cahlă-placă decorată cu rozetă. Este un fragment smălţuit cu smalţ verde, mai precis colţul unei cahle-plăci. Dimensiunile păstrate sunt de 10 x 8,7 cm. Piesa nu are sistem de fixare pe verso, se văd doar urmele de la presarea cu degetele în tipar. Decorul este încadrat de o nervură reliefată, iar apoi de un chenar reliefat. Marginea cahlei este înaltă, iar lăţimea ei este de aproximativ 1 cm.

Nu se păstrează pe fragment rozeta, doar o mică parte dintr-un medalion simplu care încadra rozeta, iar pe colţ, din medalion se dezvoltă un motiv vegetal stilizat ce sugerează copacul vieţii (pl. II/7). Între nervură şi chenar, cahla mai prezintă un element decorativ şi anume lujeri înfăşuraţi pe o baghetă.

Printre analogiile existente în cazul acestui fragment de cahlă-placă, amintim pe cele de la Casa Lendvay din Baia Mare[18], Făgăraş[19], Geoagiu-Băi[20], Sfântu Gheorghe[21]. Datarea pe baza acestor analogii a fragmentului de cahlă-placă de la Parohia Reformată este în secolul al XVI-lea.

d. Fragmente de cahle-plăci decorate cu diverse motive vegetale.Sunt fragmente de mici dimensiuni care datorită acestui lucru nu pot fi încadrate într-o variantă anume. Ele făceau parte probabil dintr-o compoziţie de ansamblu mai mare, fiind doar elemente auxiliare în cadrul acestora.

Unul dintre fragmente este acoperit cu smalţ verde, pe ea putându-se observa doar o frunză, probabil o frunză de ferigă, iar lângă margine o nervură reliefată (fig. 5a). Un alt fragment de mici dimensiuni şi acoperit cu smalţ verde, avea probabil o compoziţie cu motive vegetale, încadrate de triunghiuri compuse dintr-o linie dublă (pl. II/9). Datarea largă a acestor fragmente mici este sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.

Piese speciale. În această categorie intră diferite piese speciale cum sunt cahlele speciale pentru cornişă şi coronament. Acestea alcătuiau partea superioară a unei sobe.

1.  Cahlă specială pentru cornişă. Este un fragment de cahlă pentru cornişă smălţuit cu smalţ verde la care nu se păstrează sistemul de fixare. Are dimensiunile păstrate de 10 x 8,3 cm. Cahla este împărţită în două registre. În registrul inferior apar motive vegetale de tipul frunzelor în formă de inimă, probabil care se dezvoltau din tulpini, totul pe un fond acoperit cu mici proeminenţe circulare. Registrul superior este decorat cu frunze de acant stilizate (pl. III/10, fig. 1a).

Astfel de cahle speciale pentru cornişă se mai cunosc tot de la Baia Mare, de la Casa Lendvay[22], fragmentele descoperite aici fiind identice. Mai mult ca sigur, atât fragmentul de la Parohia Reformată, cât şi cele de la Casa Lendvay au fost produse în acelaşi atelier de olărit, probabil pe plan local. Datarea pieselor trebuie să fie şi ea aceeaşi, adică secolul al XVII-lea.

2.  Cahle speciale pentru coronament cu partea superioară decupată în creneluri. Primul fragment este smălţuit cu smalţ verde, foarte corodat. Dimensiunile păstrate sunt de 7,7 x 6,7 cm. Partea superioară este decupată în creneluri de formă rectangulară şi nu are sistem de fixare. Din cauza corodării nu putem distinge decorul, pe crenel se observă doar un crin stilizat (pl. III/11, fig. 2a).

Al doilea fragment de cahlă specială pentru coronament are de asemenea partea superioară decupată în creneluri rectangulare şi este smălţuit cu smalţ verde. Nu are sistem de fixare, iar crenelurile sunt decorate cu motive vegetal-geometrice (pl. III/12, fig. 3a). Lungimea este de 16,8 cm iar lăţimea de 5,1 cm.

Cahlele speciale pentru coronament cu partea superioară decupată sub formă de creneluri rectangulare, nu îşi găsesc analogii, aceasta şi datorită stării lor de păstrare (sunt fragmentate şi corodate). Ca formă astfel de cahle pentru coronament se întâlnesc şi în alte locuri, aici amintind doar pe cele descoperite la Făgăraş[23], Feldioara[24], Vinţu de Jos[25] şi Oradea[26]. Aceste piese au datări cuprinse între secolele XV-XVII, dar mai ales în secolul al XVI-lea. În cazul pieselor descoperite la Parohia Reformată, încadrarea lor cronologică trebuie să fie undeva între sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.

3.  Piese speciale pentru dirijarea fumurilor. Sunt două fragmente nesmălţuite de dimensiuni mari ale unor piese speciale care aparţineau probabil sistemului de dirijare al fumurilor, ele find fie fragmente de tubulatură, fie fragmente de coş de fum. Cel mai mare fragment are lungimea păstrată de 23,2 cm, iar lăţimea păstrată este de13,3 cm (pl. III/13, fig. 4a). Piesele se pare că aveau un diametru de aproximativ 28-30 cm. Ele sunt decorate cu şiruri de linii şi valuri incizate, iar la unul din fragmente se observă şi sistemul de îmbinare al pieselor între ele.

Nu se cunosc multe exemple de fragmente din tubulatura sobelor de cahle, astfel că sunt puţine analogii pentru fragmentele descoperite la Parohia Reformată. Astfel de fragmente s-au descoperit la Oradea[27], Teaca[28] şi Vinţu de Jos[29]. Încadrarea cronologică a acestor piese între secolele XV-XVII este valabilă şi în cazul pieselor de la Parohia Reformată.

Cahlele descoperite la Casa Lendvay, Parohia Reformată şi la Vulturul Negru din Baia Mare, ne indică un repertoriu bogat pe care olarii locali îl aveau la îndemână, precum şi nivelul economic şi de urbanizare al acestei aşezări de pe malul „Râului Doamnelor”.

 

Raul Cardoş

 

(preluat, cu acordul autorului, din Marmatia, 9/1, 2009, p. 199-208)

 

 

Literatură

 

 

Anghel 1967

Gheorghe Anghel, O locuinţă din secolul al XVII-lea descoperită la Alba Iulia, în Apulum, VI, 1967, p. 361-377.

Batariuc, Pescaru 1996

Paraschiva Victoria Batariuc, Eugen Pescaru, Cahle descoperite la Germisara (Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara), în Sargetia, XXVI, 1995-1996, 1, p. 391-417.

Blăjan, Togan 1991

Mihai Blăjan, George Togan, Locuinţa medievală descoperită la Mediaş (jud. Sibiu), în Sargetia, XXI-XXIV, 1988-1991, p. 690-705.

Cardoş 2005

Raul Cardoş, Cahle descoperite la Casa Lendvay din Baia Mare, în Marmatia, 8/1, 2005, p. 355-373.

Iliescu, Puşcaşu 1970

Ana Iliescu, Voica Puşcaşu, Plăci ceramice descoperite în cursul cercetărilor de la cetatea Făgăraş, în BMI, XXXIX, 4, 1970, p. 11-16.

Marcu 1992

Daniela Marcu, Cahle săseşti din sec. XVI-XVII descoperite la Feldioara, jud. Braşov, în RMI, LXI, 1, 1992, p. 27-39.

Marcu Istrate 2004

Daniela Marcu Istrate, Cahle din Transilvania şi Banat de la începuturi până la 1700, Cluj Napoca, 2004.

Muscă 1992

Elena Muscă, Cahle medievale în depozitele Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în AMP, XVI, 1992, p. 376-381.

Rusu 1996

Adrian Andrei Rusu, Cahle din Transilvania (I), în Ziridava, XIX-XX, 1996, p. 143-162.

Rusu şi colab. 2002

Adrian Andrei Rusu (coord.), Cetatea Oradea. Monografie arheologică. Volumul I. Zona Palatului Episcopal, Oradea 2002.

 

 


 

[1] Cardoş 2005, 355-356, pl. II/1.

[2] Marcu Istrate 2004, 61, pl. 152/50.

[3] Anghel 1967, 367, pl. II/4.

[4] Marcu Istrate 2004, 61, pl. 32/9, 11.

[5] Muscă 1992, 376, fig. 3.

[6] Marcu Istrate 2004, 87.

[7] Marcu Istrate 2004, 89, pl. 59/33.

[8] Marcu Istrate 2004, 114, pl. 52/A: 18.

[9] Iliescu, Puşcaşu 1970, 13, fig.8.

[10] Marcu Istrate 2004, 114, pl. 171/172A, B.

[11] Cardoş 2005, 357, pl. IV/6.

[12] Marcu Istrate 2004, 113, pl. 169/167A-C.

[13] Marcu Istrate 2004, 113, pl. 80/228.

[14] Blăjan, Togan 1991, 694, fig. 8/2,4-6.

[15] Cardoş 2005, 357, pl. IV/7.

[16] Marcu Istrate 2004, 110, pl. 23/23.

[17] Rusu 1996, 146, fg. 9/3.

[18] Cardoş 2005, 357, pl. IV/8.

[19] Marcu Istrate 2004, 107, pl. 69/120, 122a, 123.

[20] Batariuc, Pescaru 1996, 393, fig. 8/1.

[21] Marcu Istrate 2004, 107, pl. 195/5.

[22] Cardoş 2005, 359, pl. VIII/19.

[23] Marcu Istrate 2004, 74, pl. 74/164.

[24] Marcu 1992, 33, fig. 23a.

[25] Marcu Istrate 2004, 74, pl. 147/A: 20.

[26] Marcu Istrate 2004, 74, pl. 99/B: 1,2.

[27] Rusu şi colab. 2002, 126, pl. LXXXII/b.

[28] Marcu Istrate 2004, 78, pl. 140/B: 16.

[29] Marcu Istrate 2004, 78, pl. 171/175.