Documentele Ungariei medievale pe internet

 


 

        Arhiva de Stat a Ungariei a iniţiat, începând cu anul 2010, Baza de date conţinând documentele arhivistice ale Ungariei medievale, accesibilă pe internet la adresa www.mol.arcanum.hu. Iniţiativa presupune digitalizarea documentelor medievale din Colecţia de diplome redactate înainte de Mohacs (A Mohács előtti gyűjtemények), fondurile DL (Diplomatikai Levéltár) şi DF (Diplomatikai Fényképgyűjtemény). Baza de date cuprinde regestele realizate în intervalul 1874-2009, redactate anterior sub formă de DVD sub îngijirea lui Rácz György (DL-DF 5.1, 2009), dar şi documentele originale, care pot fi vizualizate într-un program separat, la o rezoluţie satisfăcătoare.

        În cursul lunii martie, vor fi încărcate pe internet toate documentele din fondul DL (numerele cuprinse între 1 şi 108.000). Completarea bazei de date cu sursele din ambele fonduri arhivistice (incluzând colecţia DF) este planificată până la sfârşitul anului 2010. Odată cu finalizarea acestui proiect, cea mai importantă colecţie de documente privind Ungaria medievală va fi accesibilă on-line (deocamdată gratuit), iar munca de cercetare a specialiştilor interesaţi de istoria evului mediu va fi facilitată în mod semnificativ.    

Diana Iegar