A doua piatră cu stema cu cap de bou (bour?), de la cetatea Ciceu

 


 

 

 

Cu puțin timp în urmă, am avut îndrăzneala de a comenta o piatră aflată în colecțiile Muzeului Național de Istorie din București[1].

Iată că am prilejul să revin la o parte dintre cele scrise, datorită ajutorului prietenesc al Redacției Medievisticii. Prin intermediul ei primesc, spre deplina și foarte plăcuta mea surpriză, cea de-a doua piatră cu însemne identice[2]. Evident ambele se leagă de cetatea Ciceului și de însemne heraldice care amintesc de Moldova.

Voi încerca să revin pentru a institui ceva ordine.

Prima piatră (București) (fig. 1). Are o traiectorie de circulație și publicare relativ cunoscută, care a pornit, la un moment dat, de la Uriu, și a sfârșit la București.

A doua piatră se află lângă ruinele cetății Ciceu (jud. Bistrița-Năsăud) (Fig. 2). Este amplasata la „intrarea” în cetate, jos, unde sunt primele șanțuri de apărare săpate în stâncă. Înfiptă temeinic în sol, de dezvăluie un monolit de circa doi metri, la o grosime de jumătate. Dimensiunile sunt aproximative pentru că nu au fost măsurate de către cei care au transmis imaginea.

Mai departe, ne vom raporta la cea dintâi, care este mai cunoscută. Spre deosebire de prima, a doua este un adevărat bloc-stâlp. Decorația ei de basorelief este foarte similară cu a primeia. Sunt comune chenarul principal, scutul, capul de animal, steaua dintre coarne. În plus, sus și jos, piatra se prelungește fără a lăsa impresia vreunor altor elemente figurate. Sigur, ele par a lipsi din partea superioară. Cât privește legătura spre pământ, acolo ne lipsește certitudinea pentru că se disting contururi de litere capitale, latine. Poate că a fost chiar vorba inițial despre mai multe rânduri, inegale ca dimensiune. Pe rândul de jos frapează un „K”. În rest, totul este atât de nebulos, încât poate fi interpretat, cu egală îndreptățire, drept o veche inscripție martelată în manieră antică sau, pur și simplu, o ingerință de tip barbar, de forma „numele măgarilor… pe toate monumentele nesupravegheate”. Impresia de lucrătură ulterioară, este confirmată și de o incizare de pe chenarul de deasupra scutului, în care tronează bine muncite prin incizare, literele „S. C”, dar și alte aparținătoare unei alte mâini. O sugestie de nouă „creativitate” este oferită de urmele de vopsire cu alb, care se mai conservă pe capul de animal, dotat și cu ochi, dar și pe stea sau sub scut, unde țintele de acoperire lipseau, dar puteau fi substituite de o inovație între timp degradată și lăsate de nerecunoscut, de nerespectat etc.

Și acum să le rediscutăm împreună (fig. 3).

Două pietre, identice ca decor, dar nu ca destinație – acesta este lucrul care se transmite cel mai ușor. Prima dintre pietre avea aerul unei plăci, destinată sau chiar montată într-un perete. Piatra din preajma cetății are foarte puține șanse de a fi similară în utilitate. Dar nici o piatră de hotar nu poate fi. Pentru că hotarele unor domenii de cetăți nu încep de la monumentele-cetăți, ci le lasă, de obicei, în mijlocul lor.

Ambele pietre fac un grup tainic, care par a fi creat dintr-o inițiativă istoristă. Este greu de imaginat că ar fi fost o lucrare de societate sau particulari maghiari, pentru că ei nu ar fi relevat un blazon „străin” și, foarte probabil, ar fi montat o inscripție care să definească mai precis acțiunea lor.

În situația în care ipoteza noastră ar fi reală, producerea și instalarea pietrelor trebuie să fi lăsat urme în documentele vremii. Cum noi nu știm de ele, trebuie să ne oprim aici și să așteptăm din nou fericite evenimente de (re)descoperire.

 

Constantin Șetran


 


[1] Ștefan cel Mare – stăpân de domenii în Transilvania, în vol. Ștefan cel mare și epoca sa. Culegere de studii. Coordonator T. Teoteoi. București, 2007, p. 42-47.

[2] Ștefan cel Mare și Transilvania. Un inventar critic, date nevalorificate și interpretări noi, în Analele Putnei, I, nr. 2, 2005, p. 91-122, reluat apoi și în http://www.medievistica.ro/texte/istorie/cercetarea/stefan_trans_Rusu.ht

[3] Nu îndrăznim să afirmăm că urmele de distrugere a suprafeței decorate ar fi fost provocate de vreo neîndemânatică mânuire din interiorul instituției păstrătoare. Cert este doar că avem o culoare proaspătă pe suprafața reliefului, în locuri din care au fost alterate formele inițiale.

 

 

 

 

 

 


 

[2] Înțeleg că „recuperarea” se datorează unui alt colaborator al portalului, pe nume Andrei Farcaș, căruia trebuie să-i aduc aici, chiar în lipsa cunoștinței directe, mulțumirile mele pentru contribuția sa importantă la elucidarea definitivă a problemei.