Sibiu: „arheologie” pe canalizări, la un veac distanță

 


 

Încă nu ne-am recuperat toată protoistoria arheologiei din România; și cu atât mai puțin a celei medievale. Este normal, pentru că ramura a fost cea mai tânără dintre arheologiile practicate. Nu ar fi normal pentru ar trebui să știm unde, săpând astăzi, nu am mai descoperi mare lucru.

 

Cazul Sibiului este unul aparte. Fiind un oraș important, a cuprins în el devreme, atât istorici foarte buni, cât și pasionați de fotografie. Încercăm în cele ce urmează o foarte mică reunire a locurilor săpate, împreună cu ceea ce mai știm, foarte pe scurt, despre ele.

 

Imaginile arată săpături cu lopata/excavatorul, cu/fără asistență arheologică în Sibiu/Hermannstadt înainte de 1895 (foto 1). La începutul secolului XX s-a introdus conducta de canalizare de mare adâncime și s-au dărâmat o serie de case în Piața Mare. Canalizarea va afecta terasa de sus și cea de jos, inclusiv Pasajul Scărilor (foto 2).

 

Cetățenii și cetățencele privesc cu groază canalul lat și adânc de la baza terasei. Deasupra se află masiva catedrală evanghelică. Probabil atunci s-au fisurat și zidurile bisericii. Oricum, nimeni nu a îndrăznit de atunci să sape așa de adânc la baza terasei cu sarcină portantă uriașă.

 

În Piața Mare demolarea clădirilor medievale a lăsat în urmă o mare groapă (foto 3). Se vede limpede că în ea au rămas fundații și pivnițe. Privitorii sunt domnii cu joben. Printre ei au fost, probabil și viitori acționari sau beneficiari ai Băncii de Credit Funciar, înălțată pe amplasamentul degajat.

 

Operațiunea a fost însă de natură a stârni interesul pentru „comorile din pământ”, respectiv doar obiectele din gropi; și acelea doar „pe alese”. Profesorul Kurt Horedt, viitor profesor universitar la Cluj, dr. G. A. Schullerus, preot în Brașov, meșterul Karl Theil, elevii Johan Krestel și Julius Konerth, polițistul Robert Simonis, funcționari ai Magistratului, au donat Muzeului Brukenthal, cu acte în regulă, obiecte diverse recuperate din săpăturile de la canalizare. Dr. G. A. Schuller a adus la muzeu un os de cal (foto 4) găsit în fața Casei Albastre. G. A. Schuller a intrat și pe această cale în istoria locului, lăsându-ne și înregistrarea scrupuloasă a piesei. Abia acum o identificăm și îi stabilim identitatea: este cea dintâi patină arheologică a Sibiului.

 

După 120 de ani de la săpătura de înlocuire a conductei de apă, respectiv în anul 2005, în același loc, pe strada denumită acum Nicolae Bălcescu (fosta Heltauergasse), pe lângă același renumit hotel „Împăratul Romanilor”/„Römischer Kaiser”, săpăturile au fost reluate cu mijloace mecanice (foto 5). Săpăturile de pe strada Nicolae Bălcescu s-au reluat pe aproximativ aceleași trasee ca la cumpăna de secole XIX și XX. Au asistat curioși la ele urmașii vechilor arheologi amatori ai orașului. Printre ei, și Werner Fink (foto 6). Numai că ei n-au mai putut face nimic asemănător sau comparabil cu ceea ce făcuseră înaintașii.

 

Vechile conducte din lemn (foto 7) au fost scoase și ele tot cu excavatorul. Unul dintre șefii locali a confiscat haiducește un fragment de veche conductă din lemn pentru muzeul particular al societății pe care o conducea. Ca să fie și mai „particular㔠arheologia momentului, știindu-mă arheolog de instituție specializată, un muncitor care lucra la subzidirea unei clădiri importante de pe strada Mitropoliei mi-a adus obiecte fragmentare de ceramică din secolul al XVIII-lea. Dintre ele se desprinde o pipă din lut frumos ornamentată (foto 8). Supărat că a plecat din timpul programului și a alertat muzeul, patronul l-a dat afară.

 

Alte vremuri, alte moravuri.  

 

Petre Beșliu-Munteanu