„Rezolvare” la Valea Sărată

 


 

    Grație CIMEC-ului, aflăm ultima veste, furnizată de d-nul Gămureac, funcționar angajat al MC și arheolog foarte atestat. Ea se rezumă la:

    «De fapt, procurorii și-au schimbat rezoluția după ce au citit contestația DPC Cluj. CNA a trimis o scrisoare de protest. Acum respectivului i s-a întocmit dosar de urmărire penală. Nu știu de unde au informațiile cei de la medievistica, dar nu sunt la curent. »

    Ei bine, se poate scrie că „am fost la curent”. Dacă pe funcționarul din minister îl interesează doar de unde avem informația, este destul de trist. Noi, și bănuim și ceilalți cititori ai noștri, ar fi dorit să afle mai curând termenii în care s-a depus contestația și cei folosiți de către protestul CNA. Așa, pentru a vedea exact cum anume funcționarii publici își fac datoria și ce invocă ei ca legea să funcționeze. Ori, poate documentele sunt secrete? Rezolvarea este doar o chestiune internă a organelor statului?

    Am dori să scriem răspicat că asemenea documente am dori să le vedem mai des la lumină. Pentru a ști mai precis cine și cum „îngroapă” România de astăzi și la capitolul patrimoniu.

 

Medievistica