O secure de luptă, pentru aruncare, de la Suceava

 


 

 

 

Securea de aruncare a fost utilizată din epoca merovingiană (sec. V-VIII). Se şi intitula franciska. În terminologia germană a fost recunoscută sub numele de Wurfbeil, Wurfhacke, Werfbarten. Au folosit-o nu numai francii, burgunzi, longobarzi sau goţi. Englezii o foloseau la Hastings, împotriva normanzilor. Revine puternic din sec. XIV, ca armă din dotarea infanteriei, folosită din a doua jumătate a sec. al XV-lea. O serie de surse scrise o amintesc şi sub numele de „securea maghiară de aruncare”. În Ungaria se află în muzee la Budapesta, Győr şi Ozora, în Slovacia, la Kosice, Austria, la Kreuzenstein, Germania, la München[1]. Bibliografia mai nouă ar avea şansa de a reuni şi alte descoperiri.

Folosirea ei se baza pe un zbor de morişcă şi pe şansa a trei colţi de a se înfige într-o ţintă duşmană. Natural, o dexteritate de aruncare se putea obţine în urma unui antrenament special, probabil asemănător cu aruncarea cuţitului.

Securea aflată în expoziţia de bază a Muzeului Bucovinei (fig. 1), din Suceava, este una dintre puţine vizibile în România. Oricum, nu a fost recunoscută ca atare. În plus, datarea colectivă, împreună cu celelalte arme din vitrină, în prima jumătatea a sec. al XV-lea, nu pare a se potrivi. Datarea ei este ceva mai tardivă, în a doua parte a veacului.

 

 

Gelu Munteanu


 

[1] Kalmár J., Régi magyar fegyverek. Budapest, 1971, p. 31-34.