Dezastrul unei capele medievale arheologice.

Documente pentru capete de dosar penal

(Capela din cetatea de jos, Râșnov)

 


 

 

          

Câteva sute de ani, interiorul curtinei de jos a cetății Râșnov a „dormit” nestingherit. Panta, consemnată deja la finele secolului al XIX-lea (fig. 1), nu dezvăluia nimic din cele care ar putea să existe în pământ.

S-a întâmplat ca cinematografia de sub bagheta lui Sergiu Nicolaescu să provoace primele răscoliri. Că au pus acolo cortul sultanului ori alte decoruri, nu știm foarte exact, dar au intrat sigur și în pământ. Din gropi au ieșit primele cioburi care au atras atenția; nu cele medievale, ci cele antice, dacice și de epoca bronzului.

În anii 1970-1972, depășindu-și competențele profesionale de arheolog specializat în epoca dacică, arheologul Florea Costea ataca fără nici un fel de scrupul profesional ruina bisericuței aflate sub pământ, în incinta cetății de jos a Râșnovului. Filozofia sa de abordare nu era nici pe departe una excepțională. La nivelul Muzeului Județean Brașov, nici până astăzi nu s-a depășit conceptul după care un arheolog poate săpa orice, fără vreo restricție. Spre deosebire de alți colegi de muzeu, care au săpat ori doar au declarat că au făcut-o, fără să se îngrijească vreodată să-și publice rezultatele înregistrate ori scoase din pământ, Florea Costea a mai recidivat cu cercetări de medievistică, tocmai la Râșnov[1]. Drept urmare, cu deplină inconștiență, și-a afișat în tipar toate incompetențele personale asupra Evului Mediu. Judecata din urmă survine însă după ani buni, în care creditul i-a fost erodat la fiecare verificare de text publicat ori de realitate din teren. Anticipând finalul acestor pagini, trebuie scris că restituirea trunchiată și neprofesionistă, în timpul cuvenit, a cercetărilor arheologului brașovean au făcut să dispară orice documente amănunțite, posibil legate de acest monument.

Potrivit manierei de publicare, „capela Florea Costea” (fig. 2) deținea câteva caracteristici care o scoteau din majoritatea seriei comune de biserici posibil înrudite. În planimetrie, deși dispunea de un sanctuar prelungit, el era închis semicircular. Mai avea o cisternă la mijlocul spațiului interior și era „românească” din secolele XII-XIII[2].

Din respect pentru o cercetare socotită a fi onestă, am folosit informația primară furnizată[3]. A trebuit apoi să mă recunosc a fi eronat, datorită datelor diferite pe care le-am obținut îndată ce am avut posibilitatea[4]. Constatam la final că planimetria capelei fusese trasată ideal, fără a culege datele corecte din teren (era vorba mai ales de conturul planului sanctuarului, prezența unui soclu teșit, a unor contraforturi, lipsa intrării pe vest). De asemenea că interpretarea unor elemente subterane fusese cu totul incorectă („cisterna” era de fapt un fost cuptor de ars varul, anterior monumentului ecleziastic). În mod absolut inexplicabil, nici un alt mormânt nu a mai fost identificat acolo vreodată.

La încheierea episodului arheologic patronat de către Florea Costea, așa cum relevă documente fotografice, interiorul cetății își păstrase structura aproape ne alterată (fig. 3). Din acest punct de vedere, ingerințele subterane nu se repercutaseră la suprafața terenului.

Datele cele mai realiste despre capelă au venit în anul 2002, când, fără vreun contract anume, cercetarea capelei din cetatea de jos a fost operată în sistemul unei tabere arheologice studențești. Ea a durat doar două săptămâni și, întreruptă fiind și de către oscilațiile meteorologice, nu s-a finalizat cu documentarea întregului edificiu. Din echipa care a lucrat acolo au făcut parte: Marian Bobei, actualmente ofițer de patrimoniu (Târgu Mureș), Soós Zoltán, actualmente director al Muzeului Județean Tg. Mureș, Anca Nițoiu și Claudiu Munteanu, actualmente muzeografi la Muzeul Brukenthal Sibiu, Florin Mărginean, actualmente muzeograf la Complexul Muzeal Arad, Zsuzsanna Kopeczny, actualmente muzeografă la Muzeul Banatului Timișoara, Csok Zsolt, actualmente muzeograf la Muzeul Județean Zalău, Ioana Barbu, actualmente muzeograf la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Cosmin C. Rusu, fost ofițer de patrimoniu, fost muzeograf la Muzeul de Istorie al Transilvaniei Cluj-Napoca, Vasile Mizgan, profesor de istorie în județul Bistrița-Năsăud. Câteva imagini scanate de pe vechi fotografii de hârtie, dovedesc că, în adevăr, monumentul existase într-o anume formă și fusese abordat cu toată rigoarea științifică posibilă (fig. 4, 5).

După anul 2002, personal nu am mai efectuat nici un fel de cercetare arheologică în cetatea Râșnov. La o practică pe care o pot califica acum drept manipulatoare pentru evitarea arheologului care se opunea distrugerilor din sit, însoțită însă imediat de complicitatea arhitectului proiectant și de o foarte „colegială” solidaritate de breaslă venită din partea patroanei SC Damasus SRL, o cercetare arheologică a mai fost derulată în anul 2005. Ea s-a ocupat însă numai de compartimente de pe latura de nord a cetății de sus, fără să se apropie, în vreun fel anume, de capela care face obiectul acestor pagini.

Între 2005 și 2009 singurii „stăpâni” și adevărați manipulanți ai zestrei cetății Râșnov au fost antreprenorul Alberto Drera și arhitectul său angajat pe proiect, Marina Iliescu. În interiorul acestui interval, a avut loc dispariția monumentului arheologic care face obiectul acestor pagini. Doar mărturia unor imagini, obținute prin net (fig. 6), ca și „șoaptele” unor râșnoveni, care nu prea știau despre adevărata natură a lucrărilor întreprinse, se relevă acțiunea incisivă care s-a derulat în sectorul de incintă, cu implicarea buldozerelor și a mașinilor de transportat pământ.

În anul 2009, la solicitarea Primăriei Râșnov, în calitatea de expert cu multiple competențe pe care le dețin (Autorizația nr. 17, A – studii, investigații, cercetarea și evidența monumentelor istorice; B – verificare proiecte; E – executare lucrări; F – dirigentare lucrări; G – inspecția și urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice), formulam deja următoarele observări:

1. Refacerea completă (scoaterea, îngroparea, înlocuirea – oricare din aceste termene poate fi valabil, în lipsa conservării vreunui martor vechi) a fundațiilor capelei din cetatea de jos și substituirea lor cu o construcție în întregime nouă care nu respectă un plan corect (fig. 7). Pentru această „restaurare” nu există nici un fel de documentație depusă spre avizare sau doar parțial avizată. Situația este recunoscută ca fiind necontrolată de către arhitect (Marina Iliescu), prin „Nota de constatare” din 19.06.2004: „pentru aceste lucrări nu există proiecte. Ruina capelei de sec. XIV a fost cercetată în perioada 2001-2002 [corect, doar al doilea an – subl. AAR] de către d-l arhg. Adrian Rusu care nu a făcut propuneri de protecție ale vestigiilor arheologice”.

[Termenii formulării par a transfera o „vinovăție”. Dacă arheologul nu a făcut propuneri, se cheamă că așa numita „protecție” se putea derula în deplină libertate, de către orice nechemat? – nota ulterioară, din iunie 2010].

Dar, se constată în continuare:

„a. Toate zidăriile vizibile erau în întregime noi, nu existau niciun fel de urme conservate ale relicvelor originale. Se dovedește că s-a acționat incisiv, eliminându-se, printr-o operațiune neclară (scoatere completă? ambalare în zidării noi?) toate elementele originale;

b. piciorul mesei altarului, descoperit încă în anii `70, nu se regăsește;

c. cercetarea arheologică care a început în anii `70, a reînceput apoi în anul 2002. Ea s-a limitat la un singur an (respectiv zece zile), și nu fusese finalizată. Toate desenele etapei intermediare de investigare ale monumentului au rămas în proprietatea arheologului (Adrian Andrei Rusu). S-a stabilit cu același prilej că existau contradicții cu planul cunoscut, publicat în anul 1970, al arheologului Florea Costea (dovada cea mai peremptorie, transmisă și de către noua „restaurare” fiind cele două contraforturi de la absida altarului). În afară de acest fapt, se stabilise, din săpături noi, că sanctuarul a avut un plan poligonal, a deținut un soclu, iar intrarea fusese pe sud, nu pe vest. Nici antreprenorul, nici proiectantul arhitect nu au formulat niciun fel de solicitări pentru a obține aceste documente. „Propuneri de protecție” nu au fost solicitate de către beneficiar, conform dreptului de proprietate intelectuală invocat (într-un singular act al MCC) doar în cazul arhitectului. Drept urmare, se poate considera că este vorba despre o restaurare total neconformă cu realitatea stabilită doar prin cercetări parțiale;

d. Se constata că „restaurarea” astăzi vizibilă este o combinată întâmplătoare a planului din anii `70 (pl. 7) (din care lipsește masa altarului și amenajarea anterioară din zona sanctuarului, socotită de vechiul descoperitor, drept cisternă) și a contemplării/refacerii parțiale a vechilor ruine (folosirea contraforturilor nou descoperite). Ușa de intrare, incorect plasată pe planul din anii `70, pe vest, a fost, cum s-a menționat mai sus, conform datelor arheologice noi, spre sud, nu la vest. Cotele de ridicare ale acestor ziduri sunt uniforme, stabilite fiind din simpla voință a comanditarului;

e. La fel de întâmplătoare și nejustificabilă este volumetria concepută pentru noua construcție.”

 

Biserica din cetate de jos era cea mai veche construcție unitară din cetate, clar databilă (secolul al XIV-lea). La această oră este de socotit monument arheologic distrus complet. Este cea mai veche și prețioasă pierdere pe care cetatea Râșnov o poate imputa perioadei administrate de către „Drumuri publicitare”.

 

„Noua” capelă a fost ridicată fără proiecte, cu jumătatea de sud și închiderea sa de vest rămase necercetate. Nici această antrepriză nu s-a isprăvit însă, coronamentele noii capele fiind lăsate nefinalizate (fig. 8, 9) După informația unor martori, la indicația proiectantului ori a altui „sfătuitor competent”, Alberto Drera a „îngropat” zidurile ridicate mult prea înalte (mai mari chiar decât se distingeau la acea dată, de fapt sub firul ierbii). A rezultat o „movilă”, despre care, în mai 2009, doar bănuiam că ar acoperi fundațiile originale, poate și ultimele morminte care vor fi fost pe acolo.

În același an, 2009, Soós Zoltán, participant la săpăturile din anul 2002, în calitatea de student, actualmente director al Muzeului Județean Târgu Mureș, se exprima în felul următor: „A doua intervenție brutală este transformarea cetății de jos prin coborârea nivelului de călcare fără să fi fost făcută descărcarea de sarcină arheologică. Construcția movilei pe locul unde erau ruinele bisericii gotice și ridicarea unor ziduri nu au nimic în comun cu fundațiile descoperite în campania arheologică din 2002. Se propune o săpătură arheologică de verificare pentru identificarea zidurilor originale și demolarea fundațiilor care redau planul unei biserici inexistente. Pe baza documentației arheologice din 2002 trebuie cercetat interiorul bisericii vechi, mai ales zonele necercetate până la ora actuală pentru recuperarea informațiilor arheologice în vederea reamenajării zonei bisericii vechi.”

 

La comanda specială a Primăriei Râșnov (Contract de cercetare arheologică nr. 87 din 02.04/2010), s-a pornit la reinvestigarea capelei din cetatea de jos. Au fost practicate patru sondaje (trei exterioare – S VIII – sud, S XII – nord, S XX – vest; unul interior – S VII, la locul mesei altarului) (amplasamente generale sunt vizibile pe fig. 10 și 11, în timp ce detaliile sunt înregistrate de alte mărturii fotografice și grafice, asociate, vezi fig. 12-13, 14-15, 16). Rezultatele sunt revoltător de șocante:

-    nu există nici un fel de stratigrafie care să releve nivele de construcție mai vechi de secolul XXI;

-    straturile provin din două categorii de pământ, ambele sterile arheologic, care nu s-au creat din folosința vreunui monument istoric (nu conțin urme de particule de var, mortar, pietre din dărâmături, cuie de șindrilă). Deci sunt noi și transportate din altă locație, străină ambianței;

-    de la prima piatră de fundație, până la cota coronamentului, respectiv pe o înălțime oscilând în jurul înălțimii de 2 m, liantul de construcție este cimentul. Zidurile sunt deci unitare și noi;

-    în paramentele cele noi, rămase netencuite, sunt vizibile, ici-acolo, blocuri de piatră (tuf poros) care au aparținut fundațiilor ori elevațiilor capelei medievale. O piatră de calitate similară se regăsește încă în elevații nealterate (Turnul Báthori și Turnul Armelor);

-    în nici unul dintre sondaje nu s-au înregistrat, sub ori alături de zidăriile cu ciment, relicve ale vechilor fundații, realizate cu mortar de var. Concluzia este că tot ce a fost originar a fost eliminat;

-    zidurile cele noi sunt construite neglijent, inegal și cu paramente denivelate, dovedind o inabilitate de construcție de-a dreptul puerilă;

-    coronamentul noilor zidiri nu a fost terminat: într-o zonă este rostruit, în alta nu;

-    două contraforturi, dispuse asimetric, trimit obligatoriu la realitatea unui altar poligonal, care trebuie să fi dispus la fiecare colț de câte un contrafort de sprijin al descărcărilor de boltă. Despre celelalte contraforturi (probabil încă trei) nu mai deținem însă nici un fel de informații;

-    piciorul masei altarului a dispărut complet.

 

Ultima mare surpriză s-a înregistrat în ziua de 28 iunie 2010. După câștigarea procesului de la Înalta Curte de Justiție, Primăria Râșnov a organizat o mare curățenie pentru a repune cetatea în circuitul de vizitare. Într-una din căsuțele cetății, un salariat descoperă un sac din care ies niște oase (fig. 17). La o simplă privire mai atentă, se relevă că este vorba despre oase umane. Poliția adusă imediat, se întoarce către arheologul prezent pe șantierul în derulare. După golire, se constată că ar fi vorba despre cel puțin cinci indivizi maturi, cu oasele pline de pământ. Între oase se aflau câteva fragmente ceramice, din diferite epoci, predominant dacice (fig. 18).

Concluzia pare a fi destul de simplă: sunt tot ceea ce a mai rămas din mormintele din jurul capelei. Sunt unica „completare” la cele câteva morminte semnalate și publicate de către Florea Costea. Se repune problema unui schelet întreg pe care italianul l-a pus sub sticlă, într-o încăpere a cetății (fig. 19). Profanare de morminte, distrugere de cimitir… Singurul lucru care mai este de făcut, este de chemat un preot și de reînhumat oasele!  

 

Drept consecință a acestor observații, ruina capelei din cetatea de jos a Râșnovului poate fi socotită completamente distrusă. Conform legislației românești în vigoare, ea devine subiect al unui dosar penal instrumentat de organele de stat responsabile cu păzirea patrimoniului. Principalul făptaș (Alberto Drera) fiind decedat, responsabilitatea trebuie preluată de către arhitect Marina Iliescu, expert MCC, arhitect șef de proiect, inspector zonal de monumente istorice, care nu numai că a tolerat cu vinovăție fapta, dar a și apărat-o prin minciună, din poziția oficială pe care o deținea.

Luând act de starea monumentului istoric, în baza celor constatate și a legislației românești în vigoare, solicit în mod public întocmirea unui dosar penal de distrugere agravat de categoria sa de clasare (categoria A) și de deținerea de calități oficiale în administrația de stat responsabilă a persoanelor implicate.  

Menționez că având în vedere situația și pentru a evita mușamalizarea distrugerii, într-o manieră în care alte monumente din România i-au căzut victime în deceniile din urmă, am solicitat expres retragerea competenței de expert al MCC a Marinei Iliescu, pentru malpraxis și complicitate la distrugere.

 

Responsabil de șantier arheologic,

Expert al MCC,

Dr. Adrian Andrei Rusu

 

 

Lista ilustrațiilor:

 

Fig. 1. Imaginea curții cetății Râșnovului la 1896

Fig. 2. Capela restituită de arheologul Florea Costea

Fig. 3. Imaginea aeriană a cetății înaintea intervențiilor italianului Alberto Drera

Fig. 4. Imagini din timpul cercetării arheologice a capelei, din anul 2002

Fig. 5. Imagine generală din timpul cercetării arheologice a capelei, din anul 2002

Fig. 6. Imagine de amator, reflectând procesele de excavare ale cetății de jos

Fig. 7. Rezultatul „restaurării” făptuite de către italianul Alberto Drera

Fig. 8. Parte de coronament rămas nefinalizat

Fig. 9. Coronament în dublă ipostază de „restaurare”

Fig. 10. Imaginea capelei cu amplasamentele sondajelor de verificare din anul 2010

Fig. 11. Planul amplasamentului de sondaje

Fig. 12. Vedere asupra sondajului S VII

Fig. 13. Profilul de vest al sondajului S VII

Fig. 14. Vedere asupra sondajului S VIII

Fig. 15. Profilul de vest al sondajului S VIII

Fig. 16. Vedere asupra sondajului S XII

 

 


 

[1] Tot datorită domniei sale datorăm o superficială și aproape inutilizabilă cercetare a celei mai vechi biserici românești din Râșnov. Ca să subliniem felul de „rezolvare” al arheologiei bisericii (a doua ca importanță istorică românească, după cea a Șcheiului), putem scrie că săpătura, necesitată de restaurare, a fost finalizată de către preotul paroh Nicolae Pucheanu, iar componentele unei mari lespezi funerare, cu inscripție chirilică, au fost revăzute depozitate într-o încăpere de la parterul protopopiatului din Râșnov, abia în anul 2010.

[2] Cercetările arheologice de la Rîșnov – cetate (campaniile din anii 1971-1980), în Cumidava, 14, 1989, p. 65.

[3] Adrian A. Rusu, Capela din cetatea Rîșnovului (jud. Brașov). Reinterpretarea unui monument arheologic, în vol. Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1999, p. 60-75.

[4] Idem, Castelarea carpatică. Fortificații și cetăți din Transilvania și teritoriile învecinate (sec. XIII-XIV). Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2005, p. 212.